Cei 12 copii captivi în peştera din Thailanda nu prea mai au timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza ploilor puternice care stau să vină, mai este doar un „timp limitat” de a-i aduce la suprafaţă pe cei 12 copii şi pe antrenorul lor de fotbal, care au fost prinşi de două săptămâni într-o peşteră inundată din nordul Thailandei, potrivit şefului misiunii de salvare.

Avertizarea a venit la o zi după ce un scafandru thailandez a murit în timpul unei părţi a operaţiunii de salvare. O evhipă de scafandri din Marina Thailandeză, soldaţi, poliţişti şi voluntari au lucrat în permanenţă pentru a încerca să scurgă apa din peşteră. Băieţii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, dintre care nu toţi ştiu să înoate, sunt învăţaţi în ritm accelerat cum să se scufunde prin căile înguste şi noroioase ale peşterii.

„Momentul critic va fi revenirea ploii... Există un timp limitat”, a declarat Narongsak Osatanakorn, şeful misiunii de salvare. Acesta a mai adăugat că o altă „îngrijorare foarte mare” este scăderea nivelului de oxigen din peşteră.

Celelalte două alternative ale misiunii de salvare includ stocarea peşterii cu provizii şi o linie de oxigen pentru a menţine băieţii în viaţă în peşteră timp de mai multe luni până la încheierea sezonului musonic din Thailanda sau forarea unui puţ în peşteră din pădurea de deasupra.

Vineri, autorităţile thailandeze au avertizat că nivelul de oxigen din camera băieţilor a scăzut la 15% din aerul respirabil, în condiţiile în care nivelul normal este de aproximativ 21%. Asta poate duce la greţuri, ameţeli şi riscul leşinului în timpul efortului fizic.

„Ne este teamă de vreme şi de lipsa de oxigen din peşteră, dar trebuie să încercăm să stabilim planul şi să vedem ce plan este cel mai bun”, a precizat Osatanakorn, care a adăugat şi că în prezent copii pot în continuare să stea în picioare şi să se deplaseze.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite