Autorităţile chineze au deschis mai multe anchete după prăbuşirea Bursei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa din Shanghai
Bursa din Shanghai

Poliţia chineză a convocat 11 persoane, între care şi un jurnalist economic, în cadrul unei anchete asupra operaţiunilor ilegale desfăşurate pe pieţele bursiere, a anunţat presa oficială, citată de AFP. În plus, autorităţile chineze au lansat o nouă investigaţie referitoare la practicile incorecte de pe piaţa financiară, împotriva a cinci mari companii de brokeraj, relatează Financial Times.

Beijingul a lansat un plan de salvare fără precedent când pieţele bursiere s-au prăbuşit cu 30 % de la jumătatea lunii iunie, măsurile incluzând finanţarea unei întreprinderi publice destinate să cumpere acţiuni în numele guvernului.

Autorităţile acuză un jurnalist de la revista Caijing că ar fi colaborat cu alte persoane cu scopul de a fabrica şi răspândi informaţii false despre comercializarea valorilor mobiliare şi a pieţelor în termen, a anunţat agenţia de presă China Nouă marţi seara.

Într-un comunicat, revista şi-a apărat jurnalistul, Wang Xiaolu, confirmând însă că el a fost convocat la poliţie.

Wang, într-un articol publicat în iulie, afirma că autoritatea reglementării valorilor mobiliare studia posibilitatea unei scoateri de fonduri publice de pe piaţă.

Comisia chineză de reglementare a pieţelor financiare (CSRC) a dezminţit informaţia rapid, calificând articolul drept „iresponsabil“.

CSRC declarase mai devreme în această lună că China Securities Finance Corp. (CSF, organism de stat care intervine pe pieţele bursiere în contul guvernului) ar continua să joace un rol „pentru mai mulţi ani“, dar ar intra pe piaţa doar în caz de volatilitate.

Aceste remarci au fost interpretate de mulţi ca un semnal că guvernul va interveni în viitor mai puţin pe pieţele bursiere.

Pe de altă parte, opt persoane aparţinând companiei financiare controlate de stat Citic Securities sunt suspectate de operaţiuni ilegale, între acestea fiind şi directorul său general, Xu Gang.

Un angajat al CSRC, care lucra la ofertele publice, precum şi un ex-angajat responsabil de reglementarea pieţelor, sunt suspectaţi de utilizare a unor informaţii clasificate şi de falsificare de documente oficiale.

Autorităţile chineze au lansat o nouă investigaţie referitoare la practicile incorecte de pe piaţa financiară, împotriva a cinci mari companii de brokeraj, pe fondul celui mai grav declin al pieţei de capital din aproape două decenii, relatează Financial Times.

Haitong Securities, GF Securities, Huatai Securities şi Founder Securities au confirmat că sunt investigate de Comisia de reglementare a pieţei de capital pentru că nu au verificat identitatea clienţilor, în conformitate cu legea.

Haitong a anunţat că va colabora total cu autoritatea de reglementare şi că activitatea companiei decurge normal.

Într-o investigaţie separată, opt persoane apropiate Citic Securities, cea mai mare companie de brokeraj din China, sunt investigate de poliţie pentru tranzacţii ilegale cu acţiuni, potrivit agenţiei de presă Xinhua, alături de persoane cu legături cu autoritatea de reglementare.

Citic a anunţat că nu a fost informată în legătură cu această investigaţie.

Autoritatea de reglementare a pieţei de capital se află în fruntea eforturilor administraţiei de la Beijing de a opri scăderea dramatică a cotaţiilor acţiunilor.

După ce a atins un maxim al ultimilor şapte ani la jumătatea lunii iunie, indicele bursei din Shanghai a scăzut cu peste 40%, pierzând integral câştigul din acest an.

Banca centrală a redus marţi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, a doua măsură de acest fel din ultimele două luni şi a cincea din noiembrie.

În luna iunie, autorităţile chineze au luat mai multe măsuri pentru descurajarea tranzacţiilor speculative cu acţiuni, între care interzicerea vânzărilor de participaţii deţinute de acţionari şi directori importanţi ai companiilor.

În săptămânile care au urmat acestor decizii, autoritatea de reglementare a lansat investigaţii împotriva a zeci de companii care nu au respectat noile reguli.

Autoritatea a avertizat presa în legătură cu răspândirea de informaţii false, iar în ultimele săptămâni şi-a îndreptat atenţia către tranzacţiile cu frecvenţă ridicată.

La începutul acestui an, autoritatea de reglementare a interzis unor brokeri să deschidă noi conturi pentru tranzacţii pe credit, pe o perioadă de trei luni, în urma unei investigaţii legate de împrumuturi de mare risc.

Tranzacţiile finanţate prin imprumuturi au fost principalul motor al creşterii puternice a pieţei chineze de capital, în ultimul an.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite