Afganistanul se va destrăma în viitorul apropiat, susţine un expert rus
0Noul preşedinte afgan Ashraf Ghani Ahmadzai nu este în măsură să controleze situaţia din ţară şi care în viitorul apropiat se va destrăma, susţine Serghei Demidenko, expert la Institutul rus de evaluare şi de analiză strategică, citat de Ria Novosti.
Fostul ministru de finanţe afgan Ashraf Ghani Ahmadzai a depus jurământul luni, devenind oficial noul preşedinte. Cu toate acestea, numirea sa este condiţionată de un acord de impartire a puterii cu fostul său principal rival la funcţia supremă în stat, Abdullah Abdullah, semnat la 21 septembrie.
" Ashraf Ghani Ahmadzai nu va fi în măsură să controleze situaţia. El poate controla doar parţial Kabulul şi împrejurimile sale. Perspectivele sale de a se menţine la putere va depinde de suportul clanuri şi capacitatea de a le manipula“, consideră Demidenko.
„Într-un fel sau altul, Afganistanul se va împărţi între Paştunistan şi restul (comunităţile tadjice, uzbece etc)“, susţine expertul care crede că această tendinţă este ireversibilă.
„Noul preşedinte afgan este paştun, el reprezintă interesul majorităţii paştune. Prin urmare, nu are aproape niciun spaţiu de manevră. Din punctul meu de vedere, schimbări majore în Afganistan nu sunt de aşteptat odată cu venirea sa la putere“, a mai spus acesta.
„Preşedintele afgan depinde foarte mult de influenţa din exterior, de clanuri şi de cele mai importante triburi, aceasta îl va împiedica în dezvoltarea unui plan serios pentru reglementarea situaţiei şi consolidarea statului“, a estimat Demidenko.
Ghani Ahmadzai a spus că prima sa iniţiativă în calitate de preşedinte va fi semnarea cu Statele Unite a unui acord în domeniul securităţii. În baza acestui document SUA ar putea permite ca un mic contingent de forţe străine să rămână în Afganistan după 2014.
Şi premierul indian, Narendra Modi, care se află în vizită în SUA, a cerut Statelor Unite să nu se retragă în grabă din Afganistan, repetând astfel greşeala din Irak.
Numit în funcţie de numai patru luni, şeful executivului de la New Delhi a afirmat că armata americană poate contribui în continuare la stabilizarea acestei ţări, despărţită de India prin Pakistan.