Tokyo riscă să rămână fără benzină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată în faţa unui posibil pericol nuclear, capitala japoneză este ameninţată serios de o adevărată criză a combustibilului.

Ceea ce nu a reuşit criza economică mondială pare că a reuşit cutremurul de vinerea trecută – locuitorii uneia dintre cele mai scumpe capitale din lume, dacă nu cumva chiar cea mai scumpă, sunt obligaţi, de câteva zile, să treacă la consumul raţionalizat, atât de cunoscut românilor.

În acest moment, rutele terestre care leagă Tokyo de nordul ţării, cel mai afectat de către dezastrul din 11 martie, sunt practic blocate. Fie că este vorba de autostrada Joban, „sfâşiată„ de cutremur, fie că este vorba de calea ferată.

Poţi înainta doar până unde ai benzină

Iar vehiculele care s-ar putea aventura, pe rute ocolitoare, pe şosele, nu pot avansa decât atât cât le permite autonomia unui rezervor de combustibil, asta pentru că în regiunea Ibaraki şi în celelalte, spre nordul insulei, combustibilul lipseşte cu desăvârşire din staţii. În condiţiile în care cutremurul de săptămâna trecută a afectat şi câteva rafinării importante, şi la Tokyo lipsa combustibilului din benzinării se simte tot mai acut. Unele staţii au fost închise iar altele au fost nevoie să vândă cote limitate de combustibil. Iar criza combustibilului se face simţită şi pe străzile din oraş. Pe arterele altă dată aglomerate din centrul oraşului acum se circulă lejer, mijloacele de transport în comun au probleme în a-şi respecta programul iar taximetrele sunt din ce în ce mai rare.

Lipsa combustibilului se face simţită, de altfel, şi pe rafturile magazinelor. Cum distribuitorii nu mai pot asigura transportul mărfurilor şi a alimentelor, unele magazine au rămas cu rafturile goale.

Foto: Nici străzile din centrul financiar al capitalei nipone nu au fost prea aglomerate marţi dimineaţă

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite