Uniunea Europeană şi Elveţia sperie Africa la televizor
0În Camerun şi Nigeria este difuzat un filmuleţ în care cei care se gândesc să emigreze află că vor ajunge să doarmă pe străzi. Pentru a-i descuraja pe potenţialii imigranţi africani,
În Camerun şi Nigeria este difuzat un filmuleţ în care cei care se gândesc să emigreze află că vor ajunge să doarmă pe străzi.
Pentru a-i descuraja pe potenţialii imigranţi africani, UE şi Elveţia au demarat o amplă campanie tv. Într-un clip prezentat pe micile ecrane din Camerun şi Nigeria, Europa este zugrăvită în culori sumbre: climă aspră şi imigranţi care dorm sub poduri.
Filmuleţul care circulă în Camerun şi Nigeria durează două minute, iar din el cei care au gânduri să emigreze în Europa pot afla că bătrânul continent este un loc extrem de lipsit de ospitalitate, unde plouă mereu, iar imigranţii africani dorm pe sub poduri. Campania este menită "să le taie cheful" imigranţilor "să-şi mai caute norocul în nord".
Potrivit unui purtător de cuvânt al centrului pentru imigraţie din Berna, în ultimele luni a fost conceput un filmuleţ care este în prezent proiectat în cele două ţări africane mai sus-menţionate, urmând să ajungă cât de curând şi în Congo - la propunerea biroului elveţian pentru migraţie.
Mesajul transmis de acest film este: "Rămâneţi acasă, Europa nu e continentul unde curge lapte şi miere", comentează "Die Welt", citat de Rompres. Filmuleţul se derulează astfel: undeva, într-o locuinţă confortabilă, sună un telefon, la care răspunde un domn de culoare, mai în vârstă; la telefon este fiul lui, care-l sună în timpul unei furtuni de la un telefon public.
"Ţi-ai găsit cazare?", întreabă tatăl. "Da", răspunde fiul, "pe la prieteni", la care în fundal apare un loc murdar, pe sub poduri. "Cum merge şcoala?", întreabă tatăl, la care fiul răspunde că "e foarte bine", după care se derulează imagini cu el pe stradă, unde cerşeşte, după care este urmărit şi prins de poliţie.
Imaginile au fost difuzate de televiziunea naţională nigeriană în pauza meciului de fotbal Elveţia - Nigeria. Potrivit publicaţiei "Handelsblatt", este vorba doar de o parte a unei campanii mediatice la care Uniunea Europeană contribuie cu un sfert de milion de euro, în încercarea de a combate imigraţia la ea acasă.
Ordinea în "lagăre", menţinută cu bastonul
Personalul centrelor britanice pentru deţinerea imigranţilor utilizează încă bastoane de lemn pentru menţinerea disciplinei, deşi acestea sunt interzise în Anglia şi Ţara Galilor, scrie "The Guardian". Anne Owers, şeful Inspectoratului britanic al Penitenciarelor, subliniază, într-un raport, că nu este necesară utilizarea bastoanelor de lemn în centrele pentru imigranţi. El avertizează că personalul din centrul de reţinere a imigranţilor de pe aeroportul Heathrow se confruntă cu deţinuţi violenţi şi este "la limita capacităţii operaţionale".