Templu budist redeschis în Siberia
0Peste zece mii de persoane au participat la ceremonia de redeschidere a unui templu budist din Siberia, distrus în timpul regimului stalinist. Oamenii au purtat pe străzile oraşului Chadan peste o mie de statui ale lui Buddha şi au înălţat rugăciuni.
Noul templu este o replică fidelă a edificiului construit în 1907 şi care a fost distrus în 1937, în timpul campaniilor antireligioase din perioada stalinistă.
"Noul templu este singurul din Eurasia care a fost reconstruit după 75 de ani de la distrugere. Nimeni nu a crezut că acesta va fi vreodată restaurat, că va renaşte ca Pasărea Phoenix, din propria cenuşă", a declarat unul dintre participanţii la deschidere.
În perioada sovietică, templele budiste şi mănăstirile au fost distruse, iar călugării ucişi ori trimişi în lagăre de muncă forţată. În prezent, în regiunea Tuva, se observă un interes sporit faţă de budism şi revenirea multor persoane la această credinţă.
"Conform profeţiilor, perioada comunistă nu va dura mai mult de 70-80 de ani, iar după această perioadă, templul va reînvia, oamenii îl vor reconstrui.
Această profeţie s-a îndeplinit", a mai afirmat o persoană. Autorităţile locale spun că, în jurul templulului, urmează să fie construit un complex care va include o şcoală, dar şi un centru de medicină tibetană.