Site destinat întâlnirilor extraconjugale, promovat prin imagini cu Hollande,Clinton şi regele Belgiei
0Un site american pentru întâlniri extraconjugale a fost lansat oficial pe piaţa franceză, luni, înainte de lansările din Belgia şi Elveţia, folosind imaginile unor preşedinţi de state, cunoscuţi pentru faptul că şi-au înşelat partenerele de viaţă, informează AFP.
"Care este punctul vostru comun?", întreabă editorii site-ului american AshleyMadison.com, în campania lor publicitară din Franţa, referindu-se la foştii preşedinţi francezi François Mitterrand, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi la actual preşedinte francez François Hollande.
În Belgia, strategia este aceeaşi, portrete cu regele Albert al II-lea, prinţul Charles şi Bill Clinton urmând să fie afişate începând de marţi.
În Franţa, site-ul AshleyMadison.com nu a reuşit să găsească locuri unde să îşi prezinte afişele. Organizatorii campaniei au anunţat iniţial că vor expune afişe pe prelate de mari dimensiuni în două zone din Paris, dar au renunţat la această idee, din cauza prezenţei unor echipaje de poliţie care îi aşteptau în acele locuri, a precizat purtătorul de cuvânt al site-ului.
La prânz, totuşi, un afiş "rudimentar" a fost în cele din urmă agăţat de un pod din centrul Parisului.
Pentru a lansa în Franţa acest site destinat întâlnirilor adultere, platforma americană a ales portretele ultimilor patru preşedinţi ai Republicii Franceze, care aveau pe obraz urma lăsată de un sărut făcut cu ajutorul unor buze conturate cu ruj. Afişele aveau dimensiunea de 3 metri x 6 metri.
"Franţa este, în ochii lumii întregi, ţara infidelităţii, iar noi am aşteptat să avem o platformă perfectă pentru a oferi francezilor ceea ce le lipsea: discreţia", a declarat într-un comunicat de presă preşedintele grupului, Noël Biderman, supranumit "regele infidelităţii".
"Fotografiile preşedinţilor fac parte din domeniul public", a precizat o purtătoare de cuvânt a acestei platforme online, Hélène Antier.
"În Belgia, începând de mâine, vor fi expuse 300 de afişe de doi metri pătraţi pe străzile din Bruxelles, pe care vor putea fi văzute portretul regelui Albert al II-lea, cel al prinţului Charles şi cel al lui Bill Clinton", a adăugat aceeaşi sursă.
Site-ul AshleyMadison.com se prezintă ca fiind prima platformă online din lume dedicată conceptului de "întâlnire extraconjugală". Creat în 2002, în Canada, site-ul reuneşte în prezent peste 16 milioane de utilizatori din 25 de ţări.
Cu ocazia lansării sale în Germania, în luna septembrie, site-ul a folosit imagini cu Bill Clinton şi Arnold Schwarzenegger.