Putin vrea să fie un preşedinte „mai presus de partide”
0Vladimir Putin a afirmat astăzi că va fi un preşedinte „mai presus de partide" când va prelua în mai, la Kremlin, cel de-al treilea mandat la conducerea Rusiei. Declarația vine pe fondul unul val de contestări fără precedent de la sosirea sa la putere în 2000, notează AFP.
„Acum ar fi, fără îndoială, potrivit să amintim că preşedintele este un personaj deasupra partidelor", i-a spus premierul preşedintelui în exerciţiu Dmitri Medvedev, în cursul unei întâlniri în staţiunea de schi Krasnaia Poliana, situată în apropiere de Soci, relevă Mediafax.
„Voi acţiona în interesul întregului popor rus, indiferent de apartenenţa politică", a adăugat Putin.
Comisia Centrală Electorală l-a proclamat, miercuri, preşedinte pe Putin, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică, în care a obţinut 63,6% din voturi.
Opoziția și un număr important de observatori au acuzat însă fraude electorale. La numai o zi după scrutinul din 4 martie, misiunea observatorilor OSCE în Rusia a declarat că alegerile au fost „falsificate" în favoarea lui Putin, dar acesta a respins afirmațiile, insistând că opoziţia trebuie să recunoască „votul poporului".
O nouă manifestaţie de amploare a opoziţiei este prevăzută sâmbătă, după ce luni a avut loc în centrul Moscovei o demonstrație la care au participat aproximativ 20.000 de persoane.
Vladimir Putin va fi învestit la 7 mai, iar Medvedev va prelua funcţia de premier, potrivit unui scenariu anunţat în septembrie, în cadrul unui congres al partidului Rusia Unită.