„Războinicul“ Gates îl părăseşte pe Obama
0Şeful republican al Pentagonului a anunţat că pleacă din Administraţia democrată de la Washington anul viitor, după ce va începe retragerea trupelor americane din Afganistan. Secretarul Apărării e ultimul dintr-o serie lungă de oficiali care au ales să plece din echipa liderului de la Casa Albă.
Robert Gates şi-a anunţat retragerea din funcţia de secretar al Apărării în 2011, după ce se va asigura că retragerea trupelor din Afganistan a început. Într-un interviu acordat revistei „Foreign Policy", şeful Pentagonului a explicat că momentul ales i se pare „logic pentru un transfer".
Gates, numit în funcţie în 2006 de către fostul preşedinte George W. Bush, a fost păstrat de democratul Obama, care a dorit să aibă astfel sprijinul atât de necesar al republicanilor în derularea strategiei sale de război în Afganistan şi Irak. La momentul numirii, unii oficiali au sugerat că Gates ar putea fi menţinut în funcţie pentru o scurtă perioadă de timp, în vederea asigurării unei tranziţii armonioase.
Contre cu Petraeus
Şeful Pentagonului şi-a motivat plecarea încă din 2011 prin faptul că 2012 este an electoral şi va fi mai greu pentru Obama să-i găsească un înlocuitor bun. „Nu este tipul de post pentru care se pot face recrutări cu uşurinţă, înainte de alegeri prezidenţiale", a explicat republicanul. Anunţul demisiei survine însă în contextul existenţei unor contradicţii între Gates şi generalul David Petraeus, comandantul forţelor din Afganistan.
Dacă şeful Pentagonului a repetat în mai multe rânduri că data începerii retragerii - iulie 2011 - este bătută în cuie, Petraeus a declarat că el nu consideră această dată „constrângătoare". Mai mult, el a spus că i se pare prematură retragerea, iar data ar putea fi schimbată. În condiţiile în care alegerile dificile din noiembrie bat la uşă, Barack Obama s-a văzut părăsit în ultimul timp de mai mulţi consilieri apropiaţi, care au evocat presiunea şi ritmul infernal de muncă de la Casa Albă.
Val de demisii
Fără îndoială, cea mai mare pierdere va fi plecarea - după alegeri - a şefului Administraţiei prezidenţiale, Rahm Emanuel, strategul despre care se spune că l-a făcut pe Obama preşedinte. Nici David Axelrod, principalul consilier politic, nu se simte prea bine la Washington, mai ales că şi-a lăsat familia la Chicago.
Responsabilul pentru buget, Peter R. Orzag, precum şi Christina Romer, preşedintele Consiliului Experţilor Economici, vor pleca şi ei, cel mai probabil în lunile următoare. „Atmosfera este bună la Casa Albă, dar munca este extrem de dificilă", a mărturisit Gregory B. Craig, unul dintre consilierii care nu a rezistat decât un an.
Linda Douglas, asistentă pe comunicare, a avut nevoie de două săptămâni pentru a-şi reveni. Unii pleacă nu din cauza ritmului infernal, ci după salarii mai mari. Aşa cum va face Camille Johnston, directoarea de comunicare a lui Michelle Obama, care se va duce la concernul Siemens, unde va ocupa un post bine remunerat de vicepreşedinte.
Sub opt preşedinţi
Robert Gates, în vârstă de 67 de ani, a ocupat funcţii importante sub opt preşedinţi americani. Director al CIA între noiembrie 1991 şi ianuarie 1993, republicanul a acceptat provocarea de a face parte din cabinetul unui preşedinte democrat.
Printre ultimele sale obiective se numără restructurarea Pentagonului, pe care a promis „să-l elibereze" de numărul tot mai mare de ofiţeri şi amirali. Totodată, pentru următorii cinci ani intenţionează să reducă bugetul Apărării cu 100 de miliarde de dolari.