Papa începe o vizită în Liban
0Papa Benedict al XVI-lea începe vineri o vizită de trei zile, puternic simbolică, în Liban, pentru a adresa un mesaj de pace într-un moment în care asupra ţării planează umbra conflictului din Siria vecină, relatează AFP, citat de Agerpres.
La sosirea sa pe aeroportul internaţional din Beirut, Papa, în vârstă de 83 de ani, va fi primit cu 21 de salve de tun ale armatei şi va fi întâmpinat de către liderii libanezi, inclusiv de preşedintele ţării, Michel Suleiman, singurul şef de stat arab creştin.
Cu ocazia primei sale vizite într-o ţară multiconfesională care s-a confruntat cu un război civil distrugător /1975-1990/, Papa Benedict al XVI-lea va rosti nu mai puţin de şapte discursuri şi ar urma să reia mesajul foarte popularului său predecesor Ioan Paul al II-lea, afirmând că Libanul /35 % creştini, 64,6 % musulmani/ este ''un mesaj'' pentru întreaga regiune.
Este vorba de cea de-a doua vizită a lui Benedict al XVI-lea în Orientul Mijlociu, după cea pe Pământul Sfânt în 2009.
După sosirea sa, el va merge la Biserica Sf. Pavel din Harisa, la nord de Beirut, unde va semna ''Îndemnul apostolic'', rezultatul sinodului privind Orientul Mijlociu, pe care Papa l-a prezidat în 2010.
Prin '' Îndemnul apostolic'' va fi lansat un apel puternic creştinilor pentru a rezista tentaţiei exilului, care s-a accentuat de la debutul, în 2011, al Primăverii Arabe.
Unul din motivele puternice ale vizitei sale va fi întâlnirea cu tinerii - creştini şi musulmani - la ora locală 18,00 /15,00 GMT/ la Bkerke, sediul patriarhal maronit /Biserica catolică orientală/.
În aceeaşi zi, el se va întâlni la Palatul prezidenţial cu responsabilii politici şi religioşi, inclusiv cu liderii comunităţilor musulmane /suniţi, şiiţi, alawiţi şi druzi/.
Vizita se va încheia duminică dimineaţa, printr-o mesă solemnă în aer liber, la malul mării, în City Center Waterfront din Beirut, fiind prevăzute circa 75.000 de locuri pe scaun.
Potrivit organizatorilor, delegaţii de creştini palestinieni, din Egipt, Cipru, Iordania, Irak şi mai ales din Siria sunt aşteptate sâmbătă la întâlnirea Papei cu tinerii şi duminică la mesa din Beirut.
Autorităţile libaneze au afirmat de mai multe ori că toate forţele de ordine sunt mobilizate pentru a asigura o securitate maximă, în cooperare cu serviciile speciale din străinătate.
Numeroase şosele libaneze, îndeosebi în zona cu populaţie creştină de la nord de Beirut, au fost ornate cu drapelele Libanului şi Vaticanului.
În semn de omagiu adus Suveranului Pontif, începând de joi seara, lumânări aprinse luminează de pe acoperişul unor case