Agricultura europeană, între reformă şi protecţionism

În plină criză alimentară, Bruxelles-ul încearcă să ofere un nou impuls Politicii Agricole Comune Comisia Europeană a prezentat ieri o serie de reforme menite să permită o creştere a

În plină criză alimentară, Bruxelles-ul încearcă să ofere un nou impuls Politicii Agricole Comune

Comisia Europeană a prezentat ieri o serie de reforme menite să permită o creştere a producţiei pentru a gestiona cererea tot mai mare şi majorarea preţurilor.

Proiectul de reformă a PAC nu este atât de radical pe cât şi-au dorit unii, în special Marea Britanie, modificările prezentate de comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, fiind "mai mult o spoială", după cum nota publicaţia online "New Europe".

Prin schimbările propuse s-a încercat o cale de mijloc. Pe de o parte s-a evitat iritarea Germaniei şi Franţei, ai căror agricultori beneficiază cel mai mult de pe urma subvenţiilor. Pe de altă parte, avocaţilor pieţei libere li s-a creat impresia că mai există speranţe pentru o altfel de politică.

43 de miliarde de euro, în 2009

Ca şi în cazul reformei din 2003, când se spera că, într-un viitor apropiat, subvenţiile vor fi reduse drastic, actuala criză alimentară mondială a amânat încă o dată această decizie. PAC va absorbi anul viitor aproape 43 miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai mult de o treime din banii rezervaţi de la bugetul comun pentru diverse sectoare economice. Făcând o evaluare a modificărilor din 2003, documentul prezentat ieri de Mariann Fischer Boel arată că, "până în 2013, nu este necesară şi nici dorită o reformă radicală a PAC".

Micii fermieri, din nou în pierdere

Propunerile iniţiale vizau reducerea drastică a subvenţiilor pentru fermele mari şi un ajutor mai mare pentru asociaţiile mici. S-a renunţat însă la această intenţie în urma presiunilor exercitate de grupurile de lobby.
De altfel, Germania şi Franţa şi-au manifestat deschis dezacordul faţă de reducerea fondurilor pentru fermele mari.

Creşterea cotei de lapte

Bruxelles-ul propune o creştere treptată a cotei de lapte. Introdusă în 2004 ca măsură împotriva supraproducţiei, cota ar putea dispărea definitiv până în 2015. Franţa şi Austria doresc însă o menţinere a cotelor de lapte la nivelul actual, pentru că o eventuală creştere ar putea destabiliza preţurile. De asemenea, Comisia Europeană doreşte să renunţe şi la obligativitatea ca unele terenuri să rămână necultivate, măsură adoptată în trecut tot pentru a stopa supraproducţia. Dacă măsura va fi aprobată, agricultura va câştiga între 4 şi 5 milioane de hectare.

Comisia Europeană doreşte să renunţe la sistemul aplicat până acum pentru acordarea subvenţiilor. În prezent, acestea sunt legate de cantitatea produselor. Un început a fost făcut deja după precedenta reformă din 2003, producătorii de cereale şi crescătorii de animale beneficiind de derogări de la regulă. Subvenţiile ar urma să fie acordate în sistem forfetar.

O altă propunere este creşterea suprafeţei minime pentru care se poate acorda sprijin comunitar, de la aproape o treime la un hectar, precum şi a valorilor minime pentru subvenţii. La ora actuală, 46,6% din beneficiari primesc mai puţin de 500 de euro.

Dezvoltare rurală

Fără a modifica bugetul, Bruxelles-ul vrea să direcţioneze mai multe fonduri către proiectele de dezvoltare rurală şi protecţia mediului, reducând totodată ajutoarele destinate strict producţiei.
Un alt sector care nu va mai primi finanţare este cel al biocarburanţilor, oficialii europeni apreciind că situaţia s-a reglementat după 2002.

Atacuri britanice

Preşedinţia slovenă a Uniunii Europene a respins acuzaţiile Marii Britanii, potrivit cărora subvenţiile generoase acordate agricultorilor au dus la creşterea exagerată a preţurilor pentru produsele alimentare. "Motivele sunt altele, n-aş face o legătură cu Politica Agricolă Comună", a declarat ministrul sloven al agriculturii, silviculturii şi alimentaţiei, Iztok Jarc. Vorbind de "o reformă fundamentală a agriculturii UE", ministrul britanic de finanţe, Alistair Darling, solicitase să se pună capăt plăţilor directe către fermieri, politică ce a costat contribuabilul european 34 miliarde de euro numai în 2006.

Totodată, oficialul britanic a precizat că este inacceptabil ca, în plină criză alimentară, UE să menţină taxe vamale ridicate la numeroase materii prime.

Motorul franco-german

Criticile britanicilor coincid cu cele ale ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care fac presiuni asupra Europei în vederea reducerii ajutoarelor şi stimulării schimburilor comerciale. Criza alimentară este văzută însă complet diferit de Germania şi Franţa. "Nu-i posibil să-i ajutăm pe cei defavorizaţi, slăbindu-i pe cei tari", a declarat ministrul german al agriculturii, Horst Seehofer.

"Liberalizarea totală nu reprezintă o soluţie", a subliniat şi omologul său francez, Michel Barnier. Parisul şi Berlinul şi-au unit forţele pentru a contracara intenţiile de reducere a fondurilor pentru marii fermieri. Uşor de înţeles, agricultorii francezi fiind principalii beneficiari ai subvenţiilor europene. De partea cealaltă, Germania are în est numeroase asociaţii mari, pentru care sunt alocate anual sume importante.

Aşteptând preşedinţia franceză

Informaţii despre aceste propuneri au apărut, ca de obicei, cu mult timp înainte ca ele să fie prezentate în Parlamentul European. Miniştrii agriculturii şi-au dat acordul de principiu pentru schimbări, dar fiecare ţară are propria "listă de cerinţe", iar până acum nu au existat prea multe dezbateri serioase. Toţi aşteaptă ca Franţa să preia preşedinţia rotativă a UE, Parisul anunţând că reforma agricolă figurează printre priorităţile sale.

Discuţiile se întrevăd a fi cu atât mai interesante cu cât actualul ministru francez al agriculturii, Michel Barnier, a fost comisar european. Analiştii se întreabă dacă el va reuşi să rămână fidel principiilor enunţate pe vremea când era membru al CE, sau se va ralia "cu trup şi suflet" poziţiei franceze.

Marek Sawicki :"E timpul să egalizăm sistemul de plăţi în UE"

Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului "Adevărul", ministrul polonez al agriculturii, Marek Sawicki, pledează pentru simplificarea acordării fondurilor UE.

Adevărul: Domnule Marek Sawicki, aţi participat la reuniunea informală a miniştrilor agriculturii din Europa Centrală şi de Sud-Est, organizată în Delta Dunării. Care a fost scopul acestei întâlniri?

Marek Sawicki: A fost o conferinţă foarte interesantă, fiind organizată la timpul potrivit, deoarece peste câteva zile (n.r.- ieri) va fi prezentat primul raport scris privind propunerile de reformă ale Politicii Agrare Comune (PAC). Iar preşedinţia franceză, care va începe în iulie, doreşte să demareze cât mai repede discuţiile referitoare la viitorul PAC după 2013.

Care a fost impactul aderării la UE asupra agriculturii poloneze?

Polonia este de 4 ani în UE, dar pregătirile din perioada de preaderare au fost dificile. În tot acest timp, am pus un accent mare pe sectorul de procesare a cărnii şi a produselor lactate, aşa că astăzi putem spune, fără să exagerăm, că, datorită ajutoarelor financiare de la UE, avem cel mai modern sector de procesare din Europa. E drept că am şi ştiut să folosim ceea ce ne dă Bruxelles-ul. Atât în ceea ce priveşte plăţile directe, cât şi fondurile pentru dezvoltare rurală, am utilizat 99% din sumele alocate. Iar interesul fermierilor pentru programul de finanţare 2007-2013 e la fel de ridicat, chiar dacă acum ei sunt puţin obosiţi din cauza procedurilor de accesare a fondurilor, care devin pe zi ce trece din ce în ce mai complicate.

Motive de nemulţumire

Nu numai fermierii polonezi sunt nemulţumiţi de acest sistem. Aproape în toate ţările UE există critici cu privire la această problemă...

ntr-adevăr, la conferinţa din Deltă, cei mai mulţi participanţi au susţinut ideea simplificării politicii agricole comune. Ministrul român al agriculturii, Dacian Cioloş, a propus introducerea unei forme de ajutor pentru fermele mici, care ar putea produce pentru piaţa locală. O altă concluzie a întâlnirii a fost că a venit timpul să fie egalizat sistemul de plăţi, întrucât, după cum se ştie, noile ţări membre primesc mai puţini bani în cadrul programului de plăţi directe.

Are Noua Europă o strategie comună sau fiecare ţară acţionează pe cont propriu?

Am învăţat deja că o ţară nu poate face singură totul. Dacă ne asociem putem face mai multe. Spre exemplu, intenţionăm să propunem Bruxelles-ului crearea unui fond comun, care să poată fi accesat în situaţii de urgenţă, provocate de evenimente neprevăzute, precum dezastre naturale sau îmbolnăvirea animalelor.

Mi-aţi spus că Polonia a reuşit să absoarbă fondurile europene într-un procent ridicat, spre deosebire de România? Cum aţi reuşit acest lucru?

Am reuşit pentru că ne-am pregătit foarte bine înainte de aderare. Am organizat multe seminarii, cursuri de training, le-am explicat oamenilor cum trebuie făcut un proiect, cum se pot cheltui în mod eficient banii. A fost practic o campanie a întregii ţări. Au pus umărul bisericile, diverse organizaţii, studenţii, toţi i-au ajutat pe ţărani să trimită proiecte pentru a obţine plăţi directe.

Dincolo de avantajele aduse de noul statut european, au fermierii polonezi şi motive de nemulţumire?

Ei se plâng întotdeauna, mai ales de procedurile birocratice, dar ştiu că nimic nu e pe gratis. Se plâng, dar îndeplinesc toate condiţiile cerute şi schimbările se văd. Uneori glumim şi spunem că multe hambare şi grajduri arată mult mai bine decât dormitoarele oamenilor.

În prezent se vorbeşte tot mai mult despre agricultura ecologică. Are ea vreun viitor?

Da. În Polonia, procesul a început deja, dar este unul lent, doar un procent mic din producţia agricolă. Pe de altă parte, noi apreciem că aproape 80% din produsele agricole pot fi considerate ecologice, pentru că fertilizatorii şi îngrăşămintele chimice sunt folosite destul de puţin. Dar ele nu pot fi numite ecologice, întrucât nu beneficiază de certificate în acest sens.

Să învăţăm unii de la alţii

Credeţi că unii membri vechi ai UE, precum Franţa, ar trebui să se teamă de ţări precum Polonia şi România, ţinând cont de potenţialul lor agricol?

N-ar trebui să ne fie frică unii de alţii, ci ar trebui să învăţăm unii de la alţii. Nici francezii, nici polonezii şi nici românii nu pot hrăni toată Europa, e loc pentru toată lumea.

Polonezii au un simţ deosebit al mândriei naţionale. Când un cumpărător intră într-un magazin preferă un produs polonez sau unul vest-european, dacă amândouă au acelaşi preţ?

Acest sentiment se manifestă în păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor, în zona culturală, dar nu şi în sfera economică. Aşa că polonezul preferă produsul mai ieftin şi mai bun, indiferent de provenienţă. Uneori regret că nu procedăm şi noi ca vecinii germani. Aceştia continuă să rămână fideli mărfurilor produse la ei în ţară.

Mulţi muncitori au părăsit Polonia după aderarea la UE, în căutarea unor slujbe mai bune în afara ţării, în special în Marea Britanie. Acum premierul Donald Tusk intenţionează să-i aducă acasă. Care sunt şansele acestei iniţiative?

Ritmul de dezvoltare economică a Poloniei este unul accelerat, rata şomajului s-a diminuat, iar în agricultură ducem chiar lipsă de forţă de muncă. Îi vrem înapoi pe cei plecaţi şi sperăm că mulţi din cei care au câştigat câteva mii de euro în afară vor reveni în ţară. Mai ales că vor beneficia de anumite scutiri în ceea ce priveşte taxele pe venit.

Nici francezii, nici polonezii şi nici românii nu pot hrăni toată Europa, e loc pentru toată lumea
Marek Sawicki,
ministrul polonez al agriculturii

99la sută

- reprezintă procentul absorbţiei fondurilor europene în Polonia