Ultimul antibăsist pur

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Voiculescu simte trădarea. O simte şi-o înfierează. Căci ori eşti antibăsist pur, antibăsist sadea, antibăsist sută la sută, ori eşti muncit de gândul trădării. Şi atunci te ştampilează Felix imediat: oportunist.

Cronicile acestor vremuri vor reţine următoarele fapte de arme. Luni, 29 octombrie, Dan Voiculescu a declarat la propria-i televiziune: „Traian Băsescu trebuie suspendat. 10 decembrie trebuie să fie ziua în care Traian Băsescu nu mai e preşedintele României".

Imediat au apărut câteva reacţii din zona USL, cea jupânită de boier Felix. „Mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara", l-a taxat Călin Popescu Tăriceanu pe şeful Antenelor. „Noi nu ne putem aduce contribuţia pe care mulţi o aşteaptă, la rezolvarea problemelor europene, pentru că România este într-un fel slăbită în urma situaţiei politice pe care am traversat-o în vara trecută", a adăugat, decent, fostul prim-ministru liberal.

Dinspre PSD s-a auzit vocea lui Ioan Rus: „În 2004, în timp ce Adrian Năstase aproape finaliza structura noului guvern, Dan Voiculescu a fost soluţia imorală. Să ne lase mai uşor cu ideile lui, să lase USL-ul să-şi facă treaba".

Imediat, Dan Voiculescu a reacţionat pe blog: „«Agenţii politici» ai domnului Băsescu, infiltraţi strategic în diverse partide, uită de orice prudenţă când aud de suspendare şi ies agresiv la luptă. După emisiunea de luni, o serie de personaje secundare, aflate mereu pe contrasens politic, au «înfierat» revoluţionar orice idee de suspendare şi şi-au trădat, o dată în plus, afinitatea pentru Traian Băsescu. Unde dai şi unde crapă..."

Degeaba vine ambasadorul american, Mark Gitenstein, şi face apel la raţiune: „Nici în România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, dar nu au reuşit. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. (...) N-am idee ce se va întâmpla în aceste alegeri sau ce va face domnul Băsescu, sau dacă domnul Ponta va fi ales. Pot să vă spun doar care e poziţia SUA: o nouă criză constituţională în aceste câteva luni nu va fi benefică României şi nu e ceva ce ne dorim. Noi vrem să vedem stabilitate".

Dar Voiculescu are altă viziune despre democraţie, iar părerea sa nu poate fi contrazisă nici măcar de propriii aliaţi. Iar viziunea domnului Felix se bazează pe o regulă sacră: ori eşti băsist până în măduva oaselor, ori ne laşi în pace! Numai că puritanismul antibăsist aduce, inevitabil, deziluzii. Chiar şi cei mai iresponsabili politicieni au înţeles că o nouă rătăcire, precum cea din vară, îi aruncă la coşul de gunoi al politicii.

Tăriceanu a trădat cauza, Rus e vândut lui Băsescu, Ponta se sperie prea uşor de Barroso, iar Pivniceru de Reding. Până şi Crin e cam semi-antibăsist. Populaţia României nu e suficient de antibăsistă, iar cei 7,4 milioane sunt cam defetişti: au votat, dar nu prea ies în stradă. Dar, ia stai un pic: nu cumva şi Gâdea dă semne de moleşeală, iar Danei Grecu i-a scăzut vigilenţa? Şi dacă Badea doarme în pat cu duşmanul? Dacă tiranul îi dă lui Radu Tudor un grad în plus? Ori lui Ciutacu o locuinţă socială?

E clar, a mai rămas un singur antibăsist pur: Dan Voiculescu. Ultimul securist bun. Ultimul bărbat virgin. Ultimul rege al Scoţiei. Unica speranţă că Universul va scăpa, odată şi-odată, de Traian Băsescu. În rest, totul e trădare.

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite