În sfârşit, vom putea merge la coasă, domnule Boc!

În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când îşi ascuţea coasa în regim de PR la o fermă din Ialomiţa, prim-ministrul Emil Boc a lansat o provocare: dacă există vreun ziarist care ştie să cosească la fel de bine ca el, îl va invita la o şedinţă de Guvern.

Un aşa afront nu voi înghiţi, mi-am zis, şi am decis ca-n poveştile copilăriei: decât în săbii să ne tăiem, mai bine în coase să ne măsurăm! Nesfârşitele fâneţe puse la pământ în lungile veri toride, de la cântatul cocoşilor până după apusul soarelui, m-au îndemnat să intru în jocul domnului Boc. S-o cosi bine la Răchiţelele Clujului, dar nici în Brădicenii Gorjului nu se taie frunză la câini. Plus că mai e în joc şi onoarea nereperată a presei române...

Domnul Boc a zis: de acord, ne întâlnim şi cosim, ne amintim cum era în tinereţe, dar în scurtă vreme a început să reteze profesionist salariile şi pensiile, după care a constatat că trecuse momentul prielnic. Era exact imaginea de care nu avea nevoie şeful Guvernului: aceea de omul cu coasa. Tristul destin al unui premier de criză.

Cu cât Emil Boc îşi amâna plecarea din Palatul Victoria, proiectata noastră partidă de cosit era imposibil de pus în practică. Îmi şi făceam calcule: dacă rămâne la Guvern până la alegerile din toamnă-iarnă, vom putea cosi împreună abia în vara anului 2013. Iată însă că mandatul se scurtează, astfel că ne vom vedea cu un an mai devreme. Criza a luat, criza a dat!

Abia aştept să-mi dau întâlnire cu domnul Boc într-o fâneaţă coaptă, numai bună de trecut prin lama coasei. Nu pentru a ne întrece, căci nu există campionate mondiale de cosit, ci pentru a privi lumea de la profunzimea firului de iarbă. Să umplem un urcior cu apă de izvor, să batem coasa la umbra unui stejar bătrân, să mâncăm brânză cu roşii şi slană, plus o ceapă spartă-n pumn, iar în dogoarea amiezii, când o arde soarele mai tare, să tragem un pui de somn, cu capul aşezat pe-un şomoiog de fân.

Nu contează cine are coasa mai mare. Nu contează cine are zvâcul mai tare. Contează doar plăcerea de a cosi alături de un om pe care îl hulesc 90% din români, dar în preajma căruia poţi trage brazde liniştit, fără teama că te va hăcui pe la spate. Căci, da, acesta este Emil Boc: un om onest, energic, devotat, calităţi care doar în politică pot fi considerate defecte. Afirm asta acum, când dl Boc nu mai e prim-ministru, cu credinţa că anumite lucruri trebuie spuse chiar şi atunci când îţi atragi sudalmele a 90% din public. În fond, nici meseria de ziarist nu este o cursă de popularitate.

Dincolo de multiplele probleme ale guvernării 2008-2012, dincolo de durerile pe care aceasta le-a provocat românilor, istoria va consemna trei elemente cu care s-ar mândri orice prim-ministru: cel mai mic deficit din ultimii 22 de ani, inflaţie la un minim istoric, creştere economică în plină criză.

Las' că vine vara şi mergem la coasă...

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul