Francezii taie din costuri, TVR rămâne pe pierdere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Franţa, serviciul public vrea să se echilibreze financiar, în timp ce Televiziunea Română lansează posturi, deşi pierde bani şi audienţă. France Télévisions are 11.000 de angajaţi şi cinci canale TV, iar Televiziunea Română are şase canale, fonduri insuficiente pentru achiziţia de programe şi peste 3.000 de salariaţi.

Patrick de Carolis, preşedintele-director general (PDG) al France Télévisions, a anunţat că televiziunea publică franceză vrea să renunţe la o parte din personal.

Decizia a fost luată în Consiliului de Administraţie (CA). „Întoarcerea progresivă la echilibrul acesta se va face fără un plan social.

Un plan de plecări voluntare şi retrageri ale colaboratorilor de peste 60 de ani va fi prezentat instanţelor reprezentantive ale personalului (n.r. - sindicate) şi propus angajaţilor“, a anunţat Patrick de Carolis pe site-ul Francetelevisions.fr. Grupul France Télévisions deţine cinci posturi, are 11.000 de angajaţi şi doreşte să renunţe la 900 dintre ei până în anul 2012.

Buget insuficient pentru programe

În România, Societatea Română de Televiziune (SRTV), care are 3.023 de angajaţi, deţine şase posturi cu acoperire naţională şi proiectul experimental TVR HD (înaltă definiţie). La acestea se adaugă studiourile teritoriale TVR Timişoara, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi şi TVR Târgu Mureş.

În anul 2008, televiziunea publică s-a „îmbogăţit“ cu două canale, TVR 3 şi TVR Info, cu studioul teritorial TVR Târgu Mureş şi cu postul experimental TVR HD. Deşi a fost lansat de în urmă cu şase luni, TVR Info difuzează informaţii utilitare şi imagini live din trafic. SRTV mai plănuieşte şi lansarea studioului TVR Constanţa, dar nu a stabilit data exactă. TVR 3 a început să emită la data de 10 octombrie 2008.

„Cred că era important să apară un post regional care se apropie de viaţa oamenilor şi de problemele lor zilnice“, declara Alexandru Sassu, şeful televiziunii publice, cu ocazia inaugurării TVR 3. Managementul TVR şi-a propus să facă „un France 3 din TVR 3“ şi să „realizeze o apropiere a regiunilor“ prin acest post.

Pentru a fi competitivă, o televiziune are nevoie de programe şi de emisiuni de calitate. Potrivit unui document intern intrat în posesia ziarului „Adevărul“, cele şase canale ale televiziunii publice au primit anul acesta 10,8 milioane de euro pentru achiziţia de filme şi pentru producţia de emisiuni.

Conducerea Direcţiei Programe a SRTV consideră suma alocată achiziţiei de programe insuficientă şi spune că s-ar mulţumi cu 15-16 milioane de euro. Din acestă sumă, TVR 1 a atras 2,8 milioane de euro pentru programe, TVR 2 a primit un milion de euro, iar TVR 3 s-a ales cu 542.056 de euro.

Deşi TVR cere tot mai

mulţi bani pentru programe, continuă să aibă deficit. În anul 2008 acesta s-a ridicat, conform informaţiilor din Raportul de activitate, la  peste 53,8 milioane de lei (13,5 milioane de euro, calculat la cursul din 31 decembrie 2008), ceea ce reprezintă 9% din buget. Anul trecut, SRTV a scos la concurs 192 de posturi, dintre care şase erau funcţii de conducere. 

Fără publicitate noaptea

France Télévisions, care serveşte o populaţie de circa 63 de milioane de persoane, a anunţat la începutul anului că nu mai difuzează publicitate în intervalul orar 20.00 - 6.00 pe niciunul din canalele pe care le deţine, „ceea ce marchează un moment important în evoluţia trustului“.

Propunerea a fost formulată chiar de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Noua lege de funcţionare a France Télévisions a fost adoptată la mijlocul lunii decembrie 2008 de Camera Deputaţilor. Legea mai prevede că, din noiembrie 2011, televiziunea publică să nu mai difuzeze niciun spot. Grupul France Télévisions deţine posturile France 2, France 3, France 4, France 5 şi France Ô. În România, SRTV are dreptul să difuzeze opt minute de publicitate pe oră, potrivit Legii audiovizualului.

Postul public nu stă bine nici la capitolul audienţă, fiind clasat pe locul al optulea în topul celor mai urmărite televiziuni. TVR 1 a avut în luna mai o audienţă medie de 98.000 de telespectatori pe minut. Televiziunea publică a fost surclasată chiar şi de postul de nişă Realitatea TV.

39,5 milioane de euro pe salarii

SRTV a obţinut, în 2008, venituri din exploatare (153,7 milioane de euro), venituri din taxa TV (83,02 milioane de euro) venituri din publicitate (19,5 milioane de euro), dar şi subvenţii de la bugetul de stat (45,1 milioane de euro).

Cheltuielile din exploatare ale televiziunii publice s-au ridicat la 166,9 milioane de euro, iar cheltuielile cu salariile şi cu indemnizaţiile au scos din bugetul SRTV 39,5 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite