A dat retailul pe vie

Şerban Dâmboviceanu a renunţat la o funcţie de director la Leclerc pentru viile de la Corcova.

Ar fi putut avea o carieră de succes în retail. N-a fost însă să fie aşa, deşi, la 30 de ani, Şerban Dâmboviceanu ajunsese să deţină funcţii de top în managementul reţelei franţuzeşti de hipermarke­turi Leclerc, un grup cu afaceri de peste 30 de miliarde de euro în 2010.

Mai pe scurt, în 2005, când ia decizia să se lanseze în antreprenoriat, fostul absolvent de Drept la Strasburg ocupa poziţia de director comercial pentru Polonia, după o experienţă de peste trei ani în Franţa. O poziţie de viitor, la care puţini ar fi renunţat. În cazul lui, era vorba de altceva - Şerban simţea că a venit momentul să o ia pe cont propriu.

N-a plecat cu mâna goală, pentru că l-a convins şi pe primul său patron, Michel Roy, unul dintre acţionarii reţelei, să investească în România şi într-un alt domeniu decât s-ar fi aşteptat toată lumea. De alt­fel, nici n-a fost greu să-l convingă, deoarece cunoştea destul de bine ţara. Iar chiar dacă proiectul unei investiţii în retail nu s-a concretizat - cel puţin până acum -, Roy dorea oricum să facă ceva aici.

A cumpărat vechea cramă a lui bibescu

În 2005, cei doi au început să prospecteze România în lung şi în lat. Au mers la Babadag, la Măcin, în Dealu Mare, până au ajuns la Corcova, o localitate situată între Strehaia şi Motru, o zonă viticolă atestată încă de pe vremea dacilor. S-au oprit aici, în primul rând, pentru că terenul era disponibil, dar şi pentru că locul era plin de istorie. Au avut şi şansa să dea peste o fostă proprietate a prinţului Antoine Bibescu - care deţinea la anul 1900 aproximativ 6.000 de hectare de teren în zonă -, un mare iubitor de vinuri.

În primăvara lui 2005, Dâmboviceanu şi Roy au ajuns la Corcova, unde au reuşit să cumpere vechea cramă a prinţului Bibescu de la un fost IAS, dar şi ceva terenuri chiar de la moştenitorii administratorului de pe vremuri al prinţului  - şi el tot francez. Revenind la timpurile noastre, mai exact la anul 2005, primele 12 hectare de vie, replantate între timp, erau preluate de la fostul IAS.

Au urmat şi alte achiziţii, inclusiv de la oamenii din zonă, ajungându-se în prezent la circa 160 de hectare de teren şi 55 de hectare de vie, din care 44 au fost recoltate în 2011. Destul de mult pentru planurile iniţiale ale celor doi, pentru care la început era vorba mai mult de un hobby - se gândeau doar la vreo 5 hectare.  Odată intraţi în joc, n-au mai avut ce face. Şi-au revizuit planurile, inclusiv cele de dezvoltare. Au avut noroc că au reuşit să acceseze şi bani europeni, pentru refacerea şi modernizarea cramelor, dar şi pentru replantări.

Vin de „terroir"

Cei doi s-au orientat spre soiuri franţuzeşti, cu tradiţie în regiune, precum Cabernet Sauvignon sau Merlot, dar şi Fetească Neagră, Chardonnay, Sauvignon Blanc sau Muscat Ottonel. Nu în ultimul rând, au adus şi Shiraz - un soi care le place amândurora -, dar şi un oenolog francez.  Vinul nu e doar afacere, ci şi plăcere.

Ceea ce vrea să facă Şerban - un bucureştean care acum petrece mai tot timpul la Corcova - este un vin de „terroir", cu un gust autentic, fie el „rău sau bun". Lansarea a avut loc anul trecut sub brandul Corcova Roy & Dâmboviceanu. De data aceasta, Şerban a ales însă varianta cea mai grea - reţeaua HoReCa pentru România şi Polonia şi retailul pentru Franţa. Nu de alta, dar în patria vinurilor important este să fii pe piaţă şi să îţi faci un nume. Abia după aceea consumatorul decide unde îţi este locul.

Istoria la Corcova

Trecutul viticol al Corcovei datează încă de pe vremea dacilor. Aşa că n-are de ce să te mire dacă azi mai găseşti câte un bătrân gata să-ţi povestească de Orient Express-ul care oprea la Strehaia sau cum erau încărcate butoaiele cu vin în care cu boi, iar mai apoi vinul lua calea străinătăţii.

Mai puteţi citi în numărul 74  „Forbes România"

- Pulsul publicităţii. Frustrări, speranţe, ironii fine, mâhniri, siguranţă, revoltă bine temperată - iată în ce stări sufleteşti se despart câţiva oameni de publicitate şi de media de anul 2011, pregătindu-se să intre în anul 2012!
- Generalizări periculoase. Clienţii îşi asumă riscul poliţelor unit-linked de 13 ani de când acest produs există şi pe piaţa românească. A fost nevoie de o criză bursieră pentru ca această condiţie să devină mai mult decât evidentă. Aviz amatorilor.
- Îngheţul. Strânse cu uşa în ţările de origine, marile bănci europene au anunţat că îşi vor reduce expunerea în statele Europei de est. Simplu spus, vor acorda mai puţine împrumuturi. Trist spus, asta va congela economia.