Băncile îşi orientează ofertele spre clienţii cu venituri mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul mare de bancarizare a populaţiei cu câştiguri medii obligă instituţiile de credit să lanseze produse pentru o gamă cât mai largă de consumatori Analiştii şi bancherii

Gradul mare de bancarizare a populaţiei cu câştiguri medii obligă instituţiile de credit să lanseze produse pentru o gamă cât mai largă de consumatori

Analiştii şi bancherii apreciază că, în acest an, volumul creditelor contractate de populaţie va creşte cu circa 50%, faţă de cele acordate anul trecut. Asta înseamnă că instituţiile de credit vor fi nevoite să-şi orienteze ofertele către persoanele cu venituri modeste, în condiţiile în care gradul de bancarizare a celor cu venituri medii se îndreaptă cu paşi repezi spre saturaţie.

Anul în curs va constitui un punct de cotitură în atitudinea băncilor faţă de clienţii cu venituri sub medie, care vor deveni "ţintele" instituţiilor de credit, după ce cererea din partea clasei de mijloc dă semne că nu mai ia în seamă oferta. Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari din România, spune că instituţiile de credit vor fi nevoite să-şi întoarcă privirea asupra celor pe care până acum i-au considerat neatractivi datorită faptului că segmentul de piaţă reprezentat de clasa de mijloc este deja puternic bancarizat. Această situaţie va obliga băncile să-şi intensifice eforturile pentru acapararea unor zone mai puţin vizate până acum.

Volumul creditelor acordate populaţiei va creşte cu 50%

"Băncile vor trece la o dezvoltare extensivă şi vor aborda segmente de piaţă pe care nu le-au avut până acum. Astfel încât, persoanele mai sărace şi cele din mediul rural vor putea beneficia de produse şi servicii mai accesibile", a mai informat preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari. Dragoş Cabat estimeză că, până la finele acestui an, este de aşteptat să se producă o majorare cu 50% a volumului total al creditelor acordate de bănci populaţiei. În opinia sa, împrumuturile ipotecare sunt cele care vor suscita cel mai mult interesul populaţiei, în special al celor cu venituri mai modeste, care vor beneficia şi de eliminarea avansului de 25%, obligatoriu în prezent. Sursă de creştere a cifrei de afaceri şi de profit va fi în acest an nevoia de finanţare a unor proiecte venite din partea persoanelor fizice care au terminat împrumuturile contractate sau care vor să se angajeze la sume mai mari, prin credite-punte. "Pe acest segment, estimez o creştere de circa 20-30% a cererii faţă de anul trecut", ne-a mai informat Dragoş Cabat.

Zona rurală, următoarea pe lista ofensivei

Bancherii indică cele două segmente asupra cărora se vor axa în special eforturile departamentelor de marketing pentru lărgirea portofoliului de clienţi: cel al persoanelor cu venituri mai mici, dar şi al celor cu venituri peste medie. "Creditul de retail nu va creşte în 2007 atât de exploziv ca în trecut. Se va produce o creştere mai mare în zona creditului ipotecar şi sunt de acord că se va merge din ce în ce mai mult pe mass-market (marea masă a populaţiei) şi pe zona rurală", a declarat, pentru Adevărul, Răsvan Radu, preşedintele UniCredit România. La rândul său, Mihail Bogza, preşedintele Bancpost, estimează că în acest an vom asista la o majorare mai temperată a volumului împrumuturilor acordate populaţiei, "pentru că baza s-a schimbat". Oficialul Bancpost este de părere că se va produce o majorare a împrumuturilor pe zona de retail de peste 50%, în termeni reali. "Estimăm o majorare în acest an a volumului creditelor de peste 50%, în termeni reali, pentru că România este mult în urma altor ţări europene la acest capitol. O direcţie poate să fie populaţia cu venituri mai mici, dar şi cea cu venituri mari", a mai declarat oficialul Bancpost. Mihail Bogza spune că produsele cu cel mai mare succes la public vor fi creditele de consum şi cele ipotecare, pentru segmentul populaţiei cu venituri mici, în timp ce pentru cei cu bani băncile vor viza produsele de tip private banking. Cât despre dobânzi, oficialul Bancpost estimează o intensificare a presiunii din partea băncilor mici, nou intrate pe piaţă, care încearcă să-şi câştige cotă de piaţă prin oferte. Rezultatul practic văzut în piaţă va fi micşorarea diferenţei între dobânzile la credite şi cele la depozite.

Ţinta, cei cu venituri sub 300 de euro

Cătălin Pârvu, Director General pentru Retail şi Operaţiuni al Piraeus Bank, spune că banca sa şi-a propus să dubleze în acest an volumul creditelor acordate clienţilor individuali, obiectiv care va fi susţinut prin dublarea numărului de sucursale şi apelarea la canalele alternative de vânzări. "Foarte mulţi dintre clienţii cu venituri medii şi mari au relaţii cu una, poate chiar mai multe bănci. În acest context, vizăm, pe de o parte atragerea clienţilor cu venituri medii, dar şi a celor cu venituri sub 300 euro care nu sunt încă "bancarizaţi", dar şi a celor care au deja un credit contractat", mai spune oficialul Piraeus Bank. Acesta a mai adăugat că banca a îmbunătăţit deja oferta de produse de refinanţare pentru aceştia din urmă, oferind perioade mai lungi şi sume mai mari.

Se va produce o creştere mai mare în zona creditului ipotecar şi sunt de acord că se va merge din ce în ce mai mult pe mass-market (marea masă a populaţiei) şi pe zona rurală
Răsvan Radu
preşedintele UniCredit România

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite