Andrei Sandu, în luptă corp la corp cu recesiunea

În ciuda loviturilor dure aplicate de criza economică, directorul general al agenţiei MediaCity se încăpăţânează să rămână în ring. Gongul final nu a bătut încă. Cum se vede peste un an de zile? O întrebare la care în 2008 ar fi răspuns cu multe planuri de dezvoltare. Acum este mai simplu: un supravieţuitor.

Andrei Sandu se numără printre puţinii oameni de afaceri deschişi din business-ul autohton. Nu se ascunde în spatele răspunsurilor evazive, nu se îmbracă în zâmbete de carton. Vineri, la 10:30 dimineaţa, vine la interviu direct dintr-o şedinţă desfăşurată la sediul agenţiei MediaCity. Greutatea problemelor discutate i se citeşte pe faţă.

Înainte de a începe, trimite un mail, după care îşi îndreaptă toată atenţia spre întrebările care i se pun. Lasă deoparte provocările managementului unei agenţii imobiliare în actuala situaţie de piaţă. Deapănă amintiri, glumeşte, râde cu poftă.

Primul său job, după terminarea facultăţii, a fost cel de inginer constructor, domeniu care îl fascina. Doi ani de zile, până la sfârşitul lui 1994, şi-a făcut stagiatura în construcţii. „În iarnă s-a închis şantierul şi am ieşit în piaţă să-mi caut de muncă, pentru că nu aveam bani”, spune amuzat.

După ce a schimbat mai multe joburi în vânzări, a ajuns pe un post de agent imobiliar. „Erau nişte vremuri foarte bune pentru imobiliare. Se dădeau anunţuri gen „vând apartament Sălăjan-Titan-1 Decembrie-Vitan”, iar dedesubt găseai „cumpăr în Sălăjan-Titan-1 Decembrie-Vitan. Se făceau tranzacţii pe bandă rulantă”, povesteşte Sandu. Acesta a fost primul său pas în imobiliare. Unul cu noroc, s-ar putea spune.

Îşi aminteşte cu exactitate care a fost prima afacere încheiată ca agent. Un apartament cu două camere lângă piaţa Sălăjan, vândut cu 7.500 de dolari, din care a încasat un comision de 400 de dolari. „Am făcut în primele trei săptămâni vreo cinci tranzacţii, după care m-au pus director de sucursală şi mi-au dat, ţin minte şi acum, o leafă de 1.200 de dolari pe lună. Ca inginer, câştigam 250 de dolari pe lună”, îşi aminteşte.

2.000 de dolari, preţul primului business

Succesul înregistrat l-a făcut să urmeze în continuare drumul nou descoperit. În septembrie 1996, a luat decizia de a începe un business pe cont propriu.

Aşa a apărut MediaCity, al cărei unic acţionar este în prezent. Pentru a deschide firma, a împrumutat 2.000 de dolari. A vândut apartamentul în care stătea, din Titan, şi a cumpărat un apartament cu două camere la parter, pe Baba Novac. Aici a instalat sediul companiei.

„M-am mutat cu chirie într-o garsonieră confort doi, cu tot cu căţel. Aveam un Schnauzer uriaş, ocupa jumătate de cameră el, jumătate eu”, povesteşte râzând. În decembrie, ajutat de efervescenţa pieţei, îşi plătise deja toate datoriile. După primele 12 luni de activitate a avut o cifră de afaceri de 30.000-40.000 de dolari.

După înfiinţarea agenţiei imobiliare, în 1999 a pus bazele unei alte companii, acum activă în domeniul construcţiilor. În cadrul MediaCity Constructions, este partener egal alături de un prieten. „În 2007 am deschis Credit Team, care este o companie de brokeraj financiar”, continuă Sandu. În cadrul acesteia deţine 75% dintre acţiuni şi este asociat cu Felix Nacea, unul dintre cei mai cunoscuţi brokeri de pe piaţa românească.

Blocarea creditării loveşte în plin

După creşterea progresivă a acestor business-uri, vine vorba, în mod firesc, şi despre provocări. Cea mai mare de până acum este, fără îndoială, gestionarea problemelor şi a supravieţuirii în sine din ultimele opt luni de zile. O provocare căreia trebuie încă să-i facă faţă, pentru toate companiile la care este acţionar. 

„Punctul maxim a fost fix înainte să înceapă criza. Brokerajul de credite a fost extrem de efervescent până în septembrie-octombrie, când s-au schimbat normele de creditare atât de aspru, încât, practic, s-a desfiinţat creditarea”, spune Sandu. Din acel moment, recunoaşte el, activitatea companiilor a tot scăzut. Cea mai afectată este compania de brokeraj financiar, unde existau 25 de sucursale şi aproximativ 350 de angajaţi.

Din punctul de vedere al structurii, aceasta era cea mai mare companie din piaţă. În momentul de faţă, acţionarii se află în discuţii cu un fond de investiţii pentru a le susţine activitatea. „Sperăm să se întâmple ceva în săptămânile următoare. Credit Team a supravieţuit şi s-a susţinut numai datorită angajaţilor care au stat şi au strâns din dinţi alături de noi”, ţine Sandu să precizeze.

Şi compania imobiliară a fost afectată de criză. Aceasta cu atât mai mult cu cât MediaCity a avut 95% din cifra de afaceri din activitatea de consultanţă pe piaţa rezidenţială şi din activitatea de intermedieri de vânzări de terenuri. În condiţiile în care, din septembrie-octombrie, „s-a stins lumina” pe aceste două segmente, activitatea companiei s-a diminuat cu aceeaşi proporţie. „Suntem acum la 10% faţă de ceea ce eram în 2008 pe vremea asta”, recunoaşte directorul agenţiei.

Despre pierderi şi strategii

Cât a pierdut până acum în lupta cu recesiunea? Un răspuns greu de dat în momentul de faţă, având în vedere că toate investiţiile sale erau pe real estate. „Ca valoare absolută, pierderile sunt suma pierderilor companiei. Dacă reuşim să mergem înainte, se vor recupera, dacă nu, vor fi pierderi absolute”, subliniază Sandu.

Nu are o evaluare exactă a tuturor proprietăţilor şi a participaţiilor în cadrul grupului de firme. Oferă însă un exemplu ilustrativ. „Pe Credit Team eram în negocieri cu fonduri de investiţii la nivelul lunii septembrie 2008, în care participaţia lor pe care o negociam noi ducea firma la o valoare totală de 12 milioane de euro. Acum, negocierile duc undeva la două milioane de euro ca valoare”, subliniază Sandu.

Când vine vorba de planuri pentru supravieţuire, directorul MediaCity nu caută cuvinte pompoase. „Singura strategie pe care o avem acum, într-un moment în care totul este extrem de volatil, este să restrângem la maximum cheltuielile şi să tragem cât se poate de tare pentru a exploata fiecare nişă care oferă cât de cât potenţial”, spune el.

Crede că, spre deosebire de ultimele luni, acum se apropie cât de cât de un echilibru. În momentul de faţă încearcă să potenţeze segmentele de nişă, care încă mai merg, cum ar fi evaluarea, serviciile de property management şi intermedieri de închirieri.

Unde se vede într-un an de zile? „Dacă mă întrebai în 2007 unde mă văd, aş fi avut o grămadă de planuri într-o grămadă de direcţii, toate de dezvoltare. Îmi doresc să cred că am comprimat la maximum şi  ne vom opri aici şi că vom reuşi să ieşim de partea cealaltă a crizei”, spune el. Crede că un an de zile o să fie greu în continuare. Speră însă să se vadă tot aici, cu toate domeniile de activitate. După aceea o să se mai gândească şi la alte planuri.

Învaţă din greşeli

Ce ar face diferit este o întrebare la care mulţi se feresc să răspundă acum. „Sunt multe lucruri pe care le-aş face diferit. De exemplu, aş accepta negocierile cu fondurile de investiţii la nivelul anului trecut şi aş păstra banii”, recunoaşte Sandu. În dinamica aceea nebunească a real estate-ului, investea încontinuu, astfel încât criza l-a prins fără niciun fel de cash, fără niciun fel de pregătire pentru ce avea să urmeze.

Deşi era cu ochii la ceea ce se întâmplă pe plan internaţional, efervescenţa era atât de mare la noi, încât a avut un sentiment de negare pe care nu l-ar mai avea dacă s-ar întoarce în timp. Un sentiment pe care mulţi l-au avut şi pe care îl regretă.

„O recunosc, cum să n-o recunosc! La următoarea criză, o să fiu mai bine pregătit”, spune, cu aerul serios al omului de afaceri dispus să înveţe din greşeli pentru a o lua apoi de la capăt. „Acum mă consider un luptător”, răspunde simplu. „Când o să se termine, o să vedem, mai e până se termină”, adaugă Andrei Sandu. 

Pe scurt

Are 40 de ani, a absolvit în 1993 facultatea de Construcţii din Bucureşti. A urmat un MBA la Universitatea din Ohio. După 15 ani de activitate în construcţii şi imobiliare, îi este foarte greu să se gândească la un alt domeniu de activitate. Crede că acesta i se potriveşte „ca o mănuşă”.

Este pasionat de cai şi echitaţie. Această pasiune a început la 15 ani, când făcea pentatlon modern. La 30 de ani a început să aibă bani să practice acest sport pe cont propriu. Acum este partener şi conduce clubul de echitaţie de la Corbeanca. Merge la antrenamente cam de două ori pe săptămână şi participă la diverse concursuri de profil. Deşi s-a gândit la transformarea acestui hobby într-un business de zi cu zi, preferă ca acesta să fie un spaţiu exclusiv pentru recreere.

Are o relaţie stabilă şi doi copii. Îi place să călătorească, şi-a făcut obiceiul ca în fiecare an să aleagă câte o destinaţie exotică pentru a petrece Revelionul. Cel mai mult i-au plăcut insulele Seychelles, pentru că sunt departe de civilizaţie, iar natura este nealterată.

Nu ar vrea să locuiască în altă ţară decât România, crede că i-ar fi greu să reclădească în altă parte ce a construit aici în atâţia ani. Dacă ar trebui totuşi să facă acest lucru, ar alege, cel mai probabil, o ţară foarte  avansată, civilizată.

400 de dolari a fost primul comision încasat ca agent imobiliar.