Vacanţe ieftine pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi turişti care nu au plecat încă în concediu aleg un sejur last-minute, care costă cu peste 15% mai puţin decât preţurile iniţiale. Cei care aleg sejururile „în grabă“ sunt, în general, turiştii vânători de chilipiruri care nu ţin morţiş să meargă într-o anume staţiune şi să stea la un anumit hotel.

Chiar dacă reprezentanţii agenţiilor de turism îşi sfătuiesc clienţii să aleagă ofertele „early booking" („înscrieri timpurii"), prin intermediul cărora beneficiază de reduceri de 20-30% dacă achită vacanţa cu cel puţin patru-cinci luni înainte de data plecării, din ce în ce mai mulţi turişti preferă vacanţele last-minute, cumpărate pe ultima sută de metri.

Mai citeşte şi:

Cum să vă încărcaţi bateriile în vacanţă

Ofertele last-minute sunt sejururile cu preţ redus chiar şi de până la 50%, scoase pe tapet pe ultima sută de metri, de regulă cu mai puţin de trei săptămâni înainte de plecare. Aceasta înseamnă că sunt locuri neocupate, pe care agenţiile sau hotelurile preferă să le comercializeze mai ieftin, renunţând la o parte din comisionul lor, decât să rămână cu ele nevândute.

Decizia de a pleca în vacanţă pe ultima sută de metri are avantaje şi dezavantaje: nu întotdeauna se găsesc oferte pentru destinaţiile dorite sau în condiţiile de cazare şi perioada preferată. Marele avantaj constă însă în preţ: costul unei excursii „în grabă" este mai mic cu peste 15% decât cel afişat cu câteva săptămâni înainte.

Potrivit lui Ciprian Enea, consultant la besttoursim.ro, turistul care apelează la ofertele turistice pe cale să expire este uşor de identificat: nu are agent propriu de turism şi dispune de foarte puţin timp, care nu-i permite să caute oferte sau să colinde agenţiile. El nu-şi poate planifica perioada de concediu şi, atunci când are timp liber, vrea să plece cât mai repede.

All inclusive în Antalya

Sfârşitul lui august şi luna septembrie sunt perioadele cele mai bune din an pentru a face plajă în Turcia sau în Grecia, deoarece temperaturile sunt un pic mai suportabile decât în iulie, când acestea depăşesc 35 de grade Celsius. Regiunea turcească Antalya este una dintre preferatele turiştilor care vor să stea la plajă, pe malul Mediteranei şi să se răsfeţe în hotelurile de lux care oferă sejururi all inclusive.

Un concediu de opt zile la un hotel de patru stele în regim all inclusive din Belek, staţiune amplasată în apropierea oraşului Antalya, costă 469 de euro, cu aproape o sută de euro mai puţin decât înainte, potrivit datelor Paralela 45. Doritorii ar trebui să se grăbească, pentru că plecarea cu avionul va avea loc luni, 23 august.

Având în vedere că turismul în Grecia a scăzut considerabil în acest an, agenţiile au rămas cu o serie de oferte nevândute încă, iar acum le-au scos pe piaţă la preţuri foarte mici. De exemplu, o săptămână în Insula Thassos costă, în această perioadă, 99 de euro, conform Christian Tour, preţul incluzând transportul cu autocarul şi cazarea la un hotel de trei stele..

Cu maşina în Bulgaria

Dacă nu vreţi să aveţi grija transportului şi să vă duceţi în vacanţă cu maşina personală, puteţi alege Bulgaria datorită distanţei foarte mici de ţara noastră. Şi aici au rămas câteva locuri nevândute, numai bune pentru vânătorii de preţuri mici. De exemplu, cinci zile în sistem all inclusive la hotelul de patru stele Kaliakra din Nisipurile de Aur costă, dacă se pleacă sâmbătă, 21 august, 180 de euro, faţă de 280 de euro iniţial, conform ofertelor Carpathian Travel.

Cine vrea o vacanţă mai exotică poate alege insula spaniolă Tenerife, renumită pentru serviciile foarte bune oferite de către hotelieri, dar şi pentru frumuseţea peisajelor. O vacanţă de huzur de 15 zile costă 1.115 euro de persoană, faţă de 2.230, preţul iniţial. Important este că plecarea în concediu să aibă loc la 21 sau la 28 august, potrivit Eturia Travel. Pachetul include transportul cu avionul, taxele de aeroport şi cazarea la un hotel de trei stele.

Avantaje şi dezavantaje

Dacă marele atu al vacanţelor stabilite în ultimul moment este preţul, acestea au şi un mare dezavantaj: nu întotdeauna se găsesc oferte pentru destinaţiile dorite sau în condiţiile de cazare şi perioada preferată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite