Următoarea bătălie în UE va fi pentru menținerea Germaniei în zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirile pentru ieșirea Greciei din zona euro par să fi ajuns la acea masă critică specifică momentului dinaintea unui fapt împlinit. Acest deznodământ a devenit în prezent un subiect de discuție firesc la toate nivelele de conducere, deși, în urmă cu un an, la nivel oficial era interzisă până și mențiunea acestuia.

În timp ce (parte din) liderii politici încă mai speră ca Grecia să poată fi menținută în zona euro, atenția pieţelor se îndreaptă deja către posibilele consecințe ale ieșirii Greciei asupra celorlalte state de la periferia uniunii monetare. Astfel încât problema principală este deja menținerea Spaniei în zona euro. 

Chiar și în condițiile în care Spania va reuși să fie „salvată”, următoarea pe listă este Italia, țară care va fi imposibil de salvat cu ajutorul fondurilor de urgență europene din cauza mărimii economiei acestei țări. 

Află cum se protejează marii administratori de fonduri din Europa

În această situaţie, analiștii chestinonaţi de portalul de știri „Business Insider” estimează că o intervenție în forță din partea Băncii Centrale Europene nu mai poate fi evitată. Grav este însă că, potrivit aceloraşi specialişti, asta va produce nemulțumiri puternice la Berlin. 

Germanii din ce în ce mai ostili zonei euro

Anticipata intervenție a BCE, prezintă, la rândul său, riscul destrămării zonei euro, în special din cauza faptului că Germania și alte câteva țări cu situație financiară solidă (în special celelalte țări din clubul „AAA” constituit din Olanda, Finlanda și Luxembourg, țări care și-au menținut ratingul financiar maxim în ochii agențiilor de evaluare financiară) vor refuza să susțină financiar astfel de politici de facilitare cantitativă în ceea ce privește moneda unică; politici care contravin tuturor prevederilor europene care urmăresc să prevină monetizarea directă, fără restricții, a unei datorii suverane.

Află ce pregăteşte Banca Centrală a Elveţiei pentru a opri aprecierea francului

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, se confruntă cu o opoziție crescândă și cu o erodare acută a poziției sale în sondaje. Cetățenii Germaniei, care preferă destinațiile turistice din Grecia în proporție cu mult mai mare decât oricare alți cetățeni europeni, și-au făcut cunoscute sentimentele: 60% doresc ca Grecia să fie dată afară din zona euro (față de „doar” 49% în noiembrie 2011), conform unui sondaj publicat de ZDF Politbarometer vineri 25 mai. Doar 31% speră, încă, la o menținere a Greciei în uniunea monetară (față de 41% în sondajul din noiembrie), iar 9% sunt indiferenți.

Eurobondurile – „o iluzie”

În același sondaj, nu mai puțin de 79% dintre cetățenii intervievați s-au declarat a fi contra măsurilor propuse de Francois Hollande, noul președinte francez, de stimul economic și de introducere a obligațiunilor comune (eurobonduri). Aceste propuneri au fost pe placul a doar 14% dintre germani.

Cetățenii germani au înțeles imediat cât de periculoase pentru economia țării lor sunt aceste eurobonduri. Introducerea acestora ar răspândi riscul fiecărei țări asupra tuturor țărilor membre uniunii monetare, însă Germania, cea mai puternică economie, va reprezenta ultimul punct de sprijin și va prelua în ultimă instanţă toate aceste costuri. 

Află de ce Europa trebuie să se pregătească pentru ieşirea Greciei din zona euro

Altfel spus, reducerea costurilor de finanțare pentru țările de la periferia zonei euro va trebui să fie suportată printr-o creștere a costurilor Germaniei , aflate în prezent la 0 pentru obligațiunile pe termen scurt (sau chiar negative dacă respectivele costuri sunt ajustate cu inflația). 

Jens Weidmann, președintele Bundesbank, a exprimat perfect acest sentiment declarând pentru cotidianul francez „Le Monde” că „ideea că eurobondurile sunt o soluție reală pentru actuala criză este doar o iluzie”.

Evaziunea fiscală și corupția fac din Grecia „un stat eșuat”

Menținerea Germaniei în zona euro pare să fie, așadar, următoarea bătălie a UE: 50% dintre persoanele intervievate consideră că apartenența la uniunea monetară aduce cu sine mai multe dezavantaje decât avantaje, față de 43% în februarie; doar 45 % mai sunt încă optimiști cu privire la zona euro, față de 51% în februarie. Cu cât costurile pe care Germania trebuie să le suporte vor crește, cu atât cetățenii acesteia vor deveni și mai nemulțumiți.

Dezvăluirile publicate de agenția de știri Reuters conform cărora grecii refuză să plătească taxele în euro în speranța că le vor putea plăti în drahme, cu mici penalități, i-au înfuriat pe cetățenii germani, însă sunt perfect explicabile în contextul unui stat grec fără guvern și care folosește o monedă care nu va mai fi utilizată pentru multă vreme. 

Află de ce ieşirea Greciei din zona euro nu va fi un dezastru

Reuters estimează că veniturile bugetare din impozitele grecești pe luna mai vor scădea cu 10%. În afara principalelor centre urbane, Atena și Thessaloniki, cetățenii vor plăti chiar și cu între 15% și 30% mai puțin în taxe și impozite. Este clar că grecii se pregătesc pentru întoarcerea la drahmă și încearcă să-și protejeze avuția, ceea ce  nu face altceva decăt să grăbească întoarcerea la vechea monedă, spre disperarea contribuabililor germani.

Corupția din Grecia este un alt subiect care contribuie la pesimismul cetățenilor germani, așa cum arată un articol publicat pe pagina de internet Welt Online, „Cum elita greacă își umple buzunarele”, acest subiect provocând remarci acide din partea liderilor germani. 

Jurgen Fitschen co-președintele Deutsche Bank nu a surprins pe multă lume în Germania atunci când a descris Grecia drept nici mai mult, nici mai puțin decât „un stat eșuat” în cadrul unui interviu acordat publicației Frankfurter Allgemaigne.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite