Sarkozy face apel la calm după retrogradarea Franţei, deşi în decembrie recunoştea: “Dacă pierdem ratingul AAA, sunt mort”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a lansat duminică un apel la calm şi a promis că va implementa noi reforme menite să consolideze situaţia financiară a ţării, în primul comentariu public al şefului statului după ce agenţia S&P a retrogradat nouă ţări din zona euro, inclusiv Franţa, transmite AFP.

CITEŞTE ŞI:

Reacţii după retrogradarea a nouă ţări de către S&P: O decizie aberantă, Agenţiile de rating nu dictează, Nu suntem oi

Franţa a fost retrogradată de S&P cu o treaptă, de la AAA la AA+

Merkel, după decizia S&P: "Avem nevoie urgent de pact fiscal"

"Criza poate fi depăşită, dacă avem voinţa colectivă şi curajul să reformăm ţara. Trebuie să rezistăm, trebuie să luptăm, trebuie să ne păstrăm calmul", a afirmat liderul francez, care are probleme de popularitate în sondaje cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale în cadrul cărora speră să câştige un nou mandat.

Menţinerea ratingului Franţei la AAA era pe lista de priorităţi a sfârşitului de mandat a lui Sarkozy, pentru care s-au luat şi măsuri de reducere a deficitului şi reaşezare a datoriei publice.

În decembrie, Sarkozy le-ar fi spus în decembrie apropiaţilor săi, referindu-se va campania electorală prin care va trebui să treacă pentru a obţine un nou mandat la preşedinţia Franţei: "Dacă pierdem ratingul AAA, sunt mort".

Principala strategie a campaniei sale electorale era să convingă electoratul că este singurul candidat capabil să salveze Franţa de la o criză economică.

Franţa este statul cel mai afectată de noul calificativ, fiind pentru prima dată când Franţa primeşte un calificativ mai mic decât cel maxim, scăzând astfel de la "AAA" la "AA+".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite