Riscurile şi avantajele francizei
0trebuie minimizate, şi ele pot face diferenţa între succes sau insucces. "Există riscul să nu-nţelegi ce presupune respectarea unor proceduri, şi să nu-nţelegi cât de greu poate fi acest
trebuie minimizate, şi ele pot face diferenţa între succes sau insucces. "Există riscul să nu-nţelegi ce presupune
respectarea unor proceduri, şi să nu-nţelegi cât de greu poate fi acest lucru; când cumperi o franciză, laşi ideile tale acasă, ceea ce poate deveni stresant; trebuie să respecţi manualul de franciză", explică d-na Ion. Un alt risc este să nu fii conştient de obligaţiile pe care le ai şi de gradul mic de libertate pe care îl presupune franciza. De asemenea, există riscul să-ţi închipui că lucrurile vor merge de la sine, că poţi sta cu mâinile încrucişate şi banii o să curgă. Acest risc - neconştientizat - poate duce la eşecul unei afaceri, presupusă a fi sigură.
Potrivită cu piaţa şi cu propria personalitate
Cât de sigură ar fi, nu orice franciză se potriveşte oriunde. Există riscul să nu cunoşti suficient piaţa pe care vrei să dezvolţi afacerea, să cumperi o franciză care nu ţi se potriveşte ca om de afaceri sau pentru care piaţa nu este pregătită la un moment dat, avertizează preşedinta Asociaţiei Reţelelor de Franciză, ea însăşi posesoarea unei francize. Acest ultim risc se pune în special pentru francizele achiziţionate din străinătate, create la un anumit nivel al dezvoltării pieţei şi rafinării serviciilor, care poate să nu se potrivească cu piaţa românească. De exemplu, în străinătate şi mai ales în Statele Unite există foarte multe francize privind serviciile la domiciliu pentru bătrăni, în timp ce în România specialiştii apreciază că piaţa nu e încă pregătită. Oricum, alegerea francizei potrivite este în totalitate în responsabilitatea francizatului, iar recomandarea specialiştilor este ca acesta să nu se grăbească. Laura Ion ne-a declarat că, în cazul ei, alegerea francizei potrivite a însemnat o jumătate de an de documentare, analize şi discuţii. "Este bine să analizezi mai multe francize, chiar dacă până la urmă te întorci la prima franciză aleasă". De asemenea, cel care vrea să achiziţioneze o afacere în franciză trebuie să discute cu câţi mai mulţi oameni de afaceri care au achiziţionat deja una, şi pot oferi din propria experienţă.
Cât priveşte consultanţii sau firmele de consultanţă, de multe ori acestea sunt plătite de francizori, iar informaţiile date, deşi pot fi deosibit de utile, trebuie privite în această lumină.
La noi, oricine îşI poate franciza afacerea
Dacă în străinătate există reguli stricte pentru cei care vor să îşi francizeze afacerea, la noi reglementările sunt destul de generale, astfel că oricine poate avea ambiţia de a o face.
În Statele Unite, cel care vrea să dezvolte o franciză trebuie să obţină avize de la Asociaţia Francizorilor, să prezinte rezultatele contabile, conceptul afacerii, rezultatele firmei pilot. La acest moment, o reglementare mai strictă ar frâna dezvoltarea pieţei, apreciază Laura Ion.
* În 2005 erau în România 200 de mărci francizate, din care aproape 500 româneşti.
* Piaţa a crescut în fiecare an cu circa 50%, specialiştii apreciind că în 2007 în România ar putea opera circa 300 de mărci în franciză
* Cifra de afaceri a companiilor dezvoltate în franciză este de circa 1100 milioane dolari
* franciza este un contract prin care proprietarul unei afaceri de succes - francizorul - cedează cumpărătorului - francizatul - dreptul de folosinţă a numelui firmei şi a afacerii;
* domeniile care s-au pretat cel mai bine în România la achiziţionarea unei francize sunt retail- comerţ (56 la sută din mărcile francizate), servicii (23 la sută), restaurante şi fast-food-uri (16 la sută), baruri şi cafenele (5 la sută).
* specialiştii consideră că cel mai mare potenţial de dezvoltare o au francizele pe servicii - reţele de grădiniţe, creşe, curăţătorii, agenţii imobiliare, saloane de coafură sau spălătorii auto
* între companiile româneşti care au reuşit să-şi dezvolte reţele: Rodipet, Tina R, Ziua, Angst, Cris Tim, Coco Rico, Elvi
Costul francizei, de la 0 la milioane de euro
Costul achiziţionării unei francize înseamnă o taxă de intrare care poate varia de la zero la milioane de euro. Mai există costuri pentru training, mobilă, amenajare conform standardelor. De asemenea, francizatul plăteşte o taxă de marketing sau publicitate, 2 - 5 la sută din cifra de afaceri, şi o redevenţă -lunar sau trimestrial- în sumă fixă sau procent din cifra de afaceri.