Privatizarea Romgaz nu se justifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Romgaz, Jakob Alexa, a declarat, ieri, în cadrul audierilor la Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza activităţii MEC, că privatizarea Romgaz nu se justifică în

Directorul general al Romgaz, Jakob Alexa, a declarat, ieri, în cadrul audierilor la Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza activităţii MEC, că privatizarea Romgaz nu se justifică în momentul de faţă. "Nu are rost să se privatizeze Romgaz în momentul de faţă, cel puţin până nu ajung preţurile la nivelul pieţei", a spus directorul general al Romgaz. El a arătat că, în momentul de faţă, Romgaz nu are credite bancare şi nici nu are nevoie de creditare, pentru că îşi poate susţine din fonduri proprii mentenanţa şi investiţiile. Cu toate acestea, directorul general al Romgaz a precizat că, din punct de vedere al managementului, societatea este mult în urma companiilor private.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite