Ping pong cu facilităţile acordate IMM-urilor
0Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, că firmele care fac investiţii de cel puţin cinci milioane de euro şi crează minimum 30 de locuri de muncă vor primi stimulente fiscale. Cu toate acestea, reprezentanţii oamenilor de afaceri spun că este neclar cum s-a ajuns la acest plafon şi spun că autorităţile s-ar putea inspira din modelul francez, unde statul scuteşte de la plata taxelor şi impozitelor pe salariu întreprinderile care
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) spune că, pe timp de criză, orice ajutor acordat mediului de afaceri este benefic, iar suma de cinci milioane de euro este “totuşi o investiţie serioasă“. Cu toate acestea el spune că singura neclaritate este mdoul cum s-a ajuns la această sumă. “Plafonul minim al investiţie s-a redus de la 10 milioane la cinci, dar de ce nu trei sau patru. Este o măsură bună pentru mediul de afaceri, singura problemă este că nu s-au făcut evaluări pentru stabilirea unui anume cuantum”, arată Pârvan.
Sâmbătă, premierul Emil Boc a anunţat că, pentru toamnă, Guvernul a pregătit un program economic, iar printre măsuri se numără şi scăderea pragului de ajutor de stat pentru firmele care realizează investiţiii şi locuri de muncă în România. Astfel, IMM-urile vor beneficia de stimulente din partea statului dacă investiţia realizată este de cel puţin cinci milioane de euro şi creează 30 de locuri de muncă.
Emilian Duca, partner al firmei de consultanţă
BDO, spune că, firmele au nevoie de bani înainte de a beneficia de orice
facilitate fiscală. “Dacă nu ai finanţare, atunci degeaba avem
facilităţi fiscale sau orice diminuare fiscală”, spune el.
Modelul francez
În opinia secretarului general al AOAR, statul s-ar putea inspira din
practica statului francez care scuteşte microîntreprinderile care au
făcut angajări în perioada 2009-2010 de la plata impozitelor şi taxelor
pe salariu. “Practic firmele plătesc doar salariul angajatului. Normal
că nu puteau da de lucru la sute de oameni, dar gândiţi-vă dacă fiecare
microîntreprindere angaja câte o persoană”, arată Pârvan.
Reprezentanţii Camerei de Comerţ a României susţin reducerea cotei unice
de impozitare
Reducerea cotei unice de impozitare, pentru a stimula investițiile
străine şi scutirea de la plata impozitului pe profitul reinvestit pe o
perioadă de doi-trei ani, se numără printre propunerilor
reprezentanţilor Camerelor de Comerţ din România, potrivit unui
comunicat. Aceste măsuri au ca obiectiv relansarea creșterii economice,
impulsionarea inițiativelor antreprenoriale, și stimularea exporturilor
produselor românești.
În plus, aceştia mai propun scutirea de plata impozitului pe profit a
firmelor nou înființate (pe perioade de şase luni – pentru activitățile
de comerț; un an – pentru activitățile de servicii și doi ani pentru
activitățile de producție industrială și construcții). Reprezentanţii
Camerei de Comerţ văd stimularea exporturilor româneşti a acelor produse
care au cel mult 30% componente provenind din import (materie primă,
materiale) şi cer renunţarea la TVA de 24%.
De asemenea, camerele de comerţ propun plata imediată a datoriilor
restante pe care statul român le are la firme private şi crearea unui
mecanism simplu, de compensare a datoriilor pe care instituţiile publice
şi societăţile cu capital de stat le au către firmele private, cu
datoriile pe care aceste firme le au la bugetele de stat.