Investitorul Adrian Nastase a jucat in pierdere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este de notorietate gestul premierului Adrian Nastase de a investi, la finele anului 2001, in bizarul proiect Dracula Park. Dorind sa transmita un semnal de incredere investitorilor, acesta a "pus la

Este de notorietate gestul premierului Adrian Nastase de a investi, la finele anului 2001, in bizarul proiect Dracula Park. Dorind sa transmita un semnal de incredere investitorilor, acesta a "pus la bataie" la vremea aceea circa 100 milioane lei, cumparand 10.000 de actiuni la Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara, devenit, intre timp, Dracula Park SA. Chiar daca gestul premierului Adrian Nastase este de inteles in sustinerea acestui proiect care, in mod paradoxal, se afla si la ora actuala printre prioritatile Guvernului, consultantii financiari spun ca investitorul Adrian Nastase a jucat in pierdere. "Este greu sa ne pronuntam in acest moment asupra reusitei investitiei in actiuni Dracula Park, in general investitia in actiuni fiind una pe termen lung. Totusi, este clar ca pana in acest moment investitia in aceste actiuni este o imobilizare, negenerand fluxuri de numerar investitorului, in acelasi timp fiind extrem de nelichida deoarece societatea nu a reusit sa fie listata pana in acest moment", considera Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction. "Intr-o economie matura, acest gen de plasament reprezinta motorul cresterii economice durabile si se inscrie in categoria "investitie", adica orizont de timp mult mai extins si concesii de randament pe termen scurt, in speranta unui rezultat superior pe termen lung. Gestul premierului se inscrie in acest sablon. Numai ca politizarea excesiva a acestui proiect investitional a deturnat conceptul de investitie, distorsionand grav predictibilitatea motivationala, randamentul scontat si orizontul de asteptare. Elemente decisive in orice decizie investitionala", a comentat unul dintre analistii din piata de capital. "Tinand seama de conjunctura macroeconomica, logica investitionala dominanta in acel moment reclama plasamente pe termen scurt, preponderent monetare, in detrimentul investitiilor pe termen lung. Adrian Nastase a iesit din acest tipar", considera Dorin Ghidiu, director de operatiuni la societatea de servicii de investitii financiare Vanguard. In cazul in care investitorul opta la inceputul anului 2002 pentru investirea sumei de 100 milioane lei pe piata de capital, la finele anului 2003 ar fi avut un castig de circa 286 %, daca ne raportam la performanta medie a indicilor bursieri BET si BET-C. "Trebuie sa facem observatia ca formula de calcul a acestor indici nu tine cont de dividendele distribuite de emitenti, deci randamentul mediu real este in practica mai mare", a explicat Alin Brendea. In schimb, daca premierul Nastase ar fi optat pentru o investitie pe piata monetara, la sfarsitul anului trecut acesta ar fi castigat aproximativ 25 milioane lei la cele 100 de milioane de lei investite. Iar din plasarea sub forma de depozite bancare la termen, chiar ceva mai mult - avand in vedere ca randamentul mediu al titlurilor de stat a fost in anii 2002-2003 de circa 25%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite