Hotelul Royal va fi construit în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Baron Service din Tulcea, care deţine hotelul Royal în Constanţa, construieşte în apropierea Tribunalului Bucureşti din zona Piaţa Unirii un hotel care va fi denumit tot Royal şi va

Compania Baron Service din Tulcea, care deţine hotelul Royal în Constanţa, construieşte în apropierea Tribunalului Bucureşti din zona Piaţa Unirii un hotel care va fi denumit tot Royal şi va fi clasificat la patru stele. "Vrem să punem bazele unui lanţ hotelier autohton cu acest nume", a declarat Ştefan Tudor, unul dintre cei doi acţionari ai companiei Baron Service. Hotelul, a cărui construcţie a început în septembrie 2006 şi se va încheia în toamna acestui an, va avea 103 camere, 11 etaje şi va fi clasificat la patru stele. Unitatea hotelieră va avea două săli de conferinţe şi un spaţiu de înfrumuseţare şi tratament. "Investiţia în hotel se ridică la circa cinci milioane de euro, iar banii provin din surse proprii şi dintr-un credit bancar", a adăugat Tudor. Planurile de afaceri ale firmei includ construcţia unui alt hotel de patru stele, a cărui locaţie nu a fost încă selectată. Compania analizează diverse posibilităţi, având în vedere locaţii în Bucureşti şi în staţiunile montane.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite