Franţa şi Germania se înfruntă pentru şefia Eurogroup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa vrea să îl propună pe ministrul de Finanţe de la Paris, Pierre Moscovici, ca şef al Eurogroup, în încercarea de a bloca preluarea postului de către omologul german al acestuia, Wolfgang Shaeuble, potrivit cotidianului Handelsblatt, citat de RFI.

Eurogroup include miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale uniunii monetare şi este unul din cele mai importante organisme europene în privinţa combaterii crizei datoriilor.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va testa deschiderea pentru candidatura lui Moscovici la o întâlnire cu şeful executivului german, cancelarul Angela Merkel, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, şi premierul Italiei, Mario Monti, potrivit unor surse apropiate preşedinţiei de la Paris, citate de Handelsblatt.

Hollande, aflat într-o confruntare cu Merkel referitor la politica zonei euro, ar avea rezerve puternice în privinţa preluării funcţiei de şef al Eurogroup de către Schauble, văzut ca un susţinător al austerităţii, potrivit RFI.

Actualul şef al Eurogroup, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, se retrage în iulie.
Un purtător de cuvânt al lui Schauble a confirmat, miercuri, că acesta este disponibil pentru a candida la conducerea Eurogroup.

"Schauble a afirmat repetat că este diponibil, dar că nu ar avea nimic împotrivă dacă ar continua Juncker", a spus purtătorul de cuvânt.

Dacă Germania preia postul de şef al Eurogroup, Franţa va numi şeful fondului de urgenţă al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate. În cazul în care Franţa va conduce Eurogroup, Germania va obţine cea mai importantă funcţie a fondului de urgenţă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite