Estetica prostiei la liderii românilor

Pe mine nu mă interesează dacă Doamna Criză are formă de X, Y, Z sau de W. Aş vrea să aflu dacă există soluţii. Concret. Şi cum pot fi ele aplicate.

Aţi auzit, probabil, despre „estetica urâtului”, un concept des folosit în cultură. Amintiţi-vă de Arghezi cu ale lui celebre „Flori de mucigai”. Privind la televizor în ultimele zile, am senzaţia că politicienii şi economiştii care-şi dau cu părerea pe micul ecran sunt pe cale să inventeze un nou concept: estetica prostiei. Patent românesc. 100%!

Bunăoară, într-o seară, priveam la o emisiune despre criză. Nădăjduiam că „finanţiştii” prezenţi acolo mă vor lumina şi pe mine ce şi cum. Când vom ieşi din criză? Cum o vom face? Când colo, ce să vezi?! Am asistat la o dezbatere alfabetică. „Criza românească are formă de V”, decreta, doct, unul. „Ba, să mă scuzaţi - spunea prevenitor celălalt - eu cred că are formă de U”.

Dar n-aţi auzit de teoria lui cutărică, intervenea şi moderatorul, care spune că litera potrivită crizei ar fi mai curând L? Şi tot aşa... Pe ce se bazau stimabilii? Pe nimic. Adevărul e că habar n-au. Nici ce formă are criza, nici când vom ieşi din această situaţie şi nici cum o vom face. La teorii suntem buni toţi. Nu ne-ntrece nimeni. Dar eu, telespectatorul, nu dau doi bani pe dezbaterea asta. Pe mine nu mă interesează dacă Doamna Criză are formă de X, Y, Z sau de W. Aş vrea să aflu dacă există soluţii. Concret. Şi cum pot fi ele aplicate.

La fel şi politicienii par a fi prinşi într-o cursă pentru definirea esteticii prostiei. Zile la rând am asistat la o dezbatere stupidă: cine a câştigat alegerile europarlamentare? PSD sau PDL? PSD sau PDL+EBA? Pe niciunul dintre cele două „mari” partide nu l-a interesat că, de fapt, pe fondul absenteismului masiv au luat, fiecare, cam 8% din voturile tuturor alegătorilor înscrişi în listele electorale. Atât! Despre PNL, ce să mai vorbim?

De la tribuna unei conferinţe de presă, Ludovic Orban înfiera cele două partide că n-au fost în stare să mobilizeze electoratul dezamăgit la vot şi trăgea „un semnal de alarmă”. Păi, mai bine-şi trăgea propriul semnal de alarmă. Că liberalii n-au fost pe Lună, ci s-au adresat aceluiaşi electorat, cu acelaşi rezultat. Şi, dacă le aplicăm algoritmul de mai sus, rezultă că ei au obţinut doar 4% din voturile tuturor alegătorilor înscrişi în listele electorale! Pe ei, pe toţi cei de mai sus, nu-i preocupă fundul cu care i-au tratat românii.

Nici faptul că nu mai reuşesc să scoată la vot decât nucleul dur al partidelor, plus câteva autobuze, plus nişte ţărani disciplinaţi, plus câţiva bătrânei tributari ai votului obligatoriu de pe vremea lui Ceauşescu. Nu. Pe ei îi preocupă cine a câştigat alegerile. Unul, cu unsprezece mandate, sau celălalt cu zece, dar care, dacă o adună şi pe fata lu’ tata, scoate tot atâtea?

Din nefericire, în România criza pare să aibă o formă de P. De la Prostie. Cu P mare. Şi în economie, şi în politică.