Băsescu vede datoria publică mai mică decât o anunţă Finanţele
0Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Convenţia Naţională a PDL, că datoria publică a României este de 30,5% din PIB. Potrivit ultimelor date făcute publice de Ministerul Finanţelor, nivelul acesteia era, la 31 ianuarie 2011, de aproape 35% din PIB.
Estimările oficiale pentru acest an, cuprinse în scrisoarea de intenţie transmisă FMI în luna aprilie, indică un nivel al datoriei publice, pentru sfârşitul acestui an, de 37,7% din PIB, respectiv 204 miliarde de lei.
„Sunt state mari şi vechi ale UE ale căror datorii publice au depăşit 100% din PIB. România are parametrii de a face acel salt calitativ. Avem datorie publică încă mică - 30,5% -, deficitul bugetar îl ajustăm şi avem o sursă extraordinară care înseamnă fondurile europene", le-a transmis Băsescu membrilor PDL.
Nivelul datoriei publice a devenit una dintre principalele ancore în discursul public, atunci când se vorbeşte despre aderarea la zona euro sau despre „avantajele" macroeconomice ale României.Aceasta s-a plasat, la finalul anului trecut, la 37,75% din PIB, potrivit raportărilor MFP.
În plus, nivelul datoriei publice a continuat să crească, anul trecut, într-un ritm accelerat de 32%. Oficialii BNR spuneau, în 2010, că România ar trebui să-şi definească datoria publică maxim acceptată de investitori, adică în jurul unei valori de 40% din PIB.
Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, declara în luna noiembrie a anului trecut că preocuparea trebuie să vizeze mai degrabă nivelul datoriei publice, decât cel al datoriei externe. El a arătat că pieţele internaţionale devin mult mai „nervoase" atunci când datoria publică în multe ţări, inclusiv România, depăşeşte 40% din PIB, deşi limita europeană este de 60% (criteriul Maastricht).
„Sunt ţări în America Latină care au intrat în incapacitate de plată cu o datorie publică de 20%", a avertizat Isărescu.
Preşedintele Traian Băsescu a amintit despre nivelul datoriei publice în contextul transmiterii unui mesaj de reformare a companiilor de stat. „În lipsa neeficientizării regiilor, România riscă să devină necompetitivă. Fără a face şi sectorul de stat performant, există riscul să împingeţi România în situaţia unor state din zona euro", a spus şeful statului.
Al doilea risc menţionat de Băsescu este legat de supraîndatorarea statului.