Cine este Nea Raţă, omul care dă ordine la „Ferma Vedetelor“ de la Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nea Raţă are 400 de hectare de pământ şi a trăit toată viaţa la ţară FOTO Pro TV
Nea Raţă are 400 de hectare de pământ şi a trăit toată viaţa la ţară FOTO Pro TV

Nea Raţă este fermierul care îi va antrena pe cei 12 concurenţi din „Ferma Vedetelor“, noul reality show ce va debuta la Pro TV pe 9 martie.

Cei 12 concurenţi-vedete vor fi iniţiaţi în tainele agriculturii şi ale traiului la ţară de către Mentorul Fermei, Nea Raţă, un om cu experienţă, care şi-a petrecut întreaga viaţă în acest mediu. Acesta le va da concurenţilor sarcini săptămânale, pe care ei trebuie să le ducă la bun sfârşit. Îndeplinirea cu succes a sarcinilor aduce avantaje pentru concurenţi, iar în fiecare săptămâna doi dintre ei vor intra la duel pentru a-şi păstra locul în concurs.

Născut într-o zonă de munte, Nea Raţă a trăit toată viaţa la ţară, iar cei care i-au transmis dragostea pentru animalele domestice şi care l-au învăţat încă de mic să le îngrijească au fost părinţii săi. 

A făcut Liceul Agricol din Roman şi de atunci a început să lucreze ca tehnician agronom în cadrul mai multor instituţii. Lucrând la baza furajeră, Nea Raţă a învăţat de ce ingrediente au nevoie animalele pentru a creşte sănătoase, iar de peste zece ani se ocupă de propria lui fermă. Cultivă orz, grâu, floarea soarelui şi rapiţă pe 400 de hectare de pământ şi se îngrijeşte de animalele domestice din curtea sa. 

„Am fost ales să fac parte din acest proiect în urma unor preselecţii şi m-am bucurat foarte tare deoarecere este o mare provocare pentru mine. Cred că pentru cele 12 vedete va fi mult mai greu decât pentru mine, deoarece sunt condiţii foarte grele, iar unii oameni se pot adapta mai uşor, iar alţii mai greu. Mă aştept ca cei mai trecuţi prin viaţă, să se descurce mai bine. De la cei mai tineri nu mă aştept să ştie foarte multe lucruri despre viaţa la ţară, dar sunt aici să îi învăţ, ca după trei luni să plece şi ei cu o diploma de fermier şi o experienţă frumoasă“, a declarat Nea Raţă. 

ferma vedetelor foto pro tv

Cele 12 vedete de la „Ferma Vedetelor“, alături de gazda emisiunii, Iulia Vântur (centru) FOTO Pro TV 

Ştefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu, Doiniţa Oancea, Corina Drăgulescu, Cristina Cioran şi Ionuţ Iftimoaie sunt cei 12 „fermieri“ care vor lupta, timp de trei luni, pentru titlul de „Marele Fermier“ şi pentru premiul în valoare de 50.000 de euro.

„Ferma Vedetelor“ va debuta luni, 9 martie, la Pro TV şi va fi difuzată de luni până joi, dar şi sâmbătă, de la ora 20:30. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite