Pentru cei care cred că nu se mai face muzică bună...

Nu ştiu alţii cum sunt, dar în jurul meu se tot întâmplă să se vorbească despre muzică, oi fi eu de vină, n-oi fi... Iar subiectele muzicale se învârt de obicei în jurul cozii, ba că n-avem destule trupe, ba că nu le promovează îndeajuns televiziunea sau radioul, ba că nu se mai face muzică în general, că generaţia nouă e praf, eheheee, pe vremea mea... (Adică ce vrei să spui tovarăşe că nu se mai face muzică? Păi eu ce fac? Sculptez?)

Chiar de curând am intrat fără să vreau într-o conversaţie din asta cu cineva şi am fost provocat să spun un album bun scos în ultimii cinci ani. Am lăsat orice fel de orgolii deoparte şi i-am înşirat cinci albume bune scoase anul ăsta, sărind cu bună-ştiinţă peste orice fel de byron.

 M-am gândit să vă spun şi vouă ce mi s-a părut bun anul ăsta, deşi asta se face de obicei în decembrie sau ianuarie. Dar sunt deja peste zece albume care mi se par foarte bune şi nu pot să mă abţin.

Everything Everything au lansat în ianuarie Arc, un album de art-pop plin de energie şi extrem de inventiv şi de original. Pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai auzit aşa ceva, deşi am recunoscut vag câteva influenţe.

Biffy Clyro au scos tot în ianuarie un album dublu, Opposites, care este foarte tare, mai rockish pe stil american, deşi trio-ul e din Scoţia, cu multe refrene ce ar putea deveni imnuri lejer.

Localnicii din LA, Local Natives m-au încântat tare mult cu al lor Hummingbird. O voce eterică, piese foarte bune, indie sau cum s-o putea numi ce fac ei.

Steven Wilson îşi continuă cariera solo, în timp ce o lume întreagă aşteaptă următorul Porcupine Tree. În februarie a scos al treilea, The Raven That Refused To Sing, un album progresiv de pe altă lume, cu un personal de te doare capul, cu Guthrie Govan la chitară, cu piese care trec de zece minute şi o atmosferă bestială.

I Am Kloot au lansat Let It All In, produs de Guy Garvey şi Craig Potter de la Elbow (ca şi albumul precedent). Influenţele se învârt pe la Beatles şi Bowie, amestecat cu un ceva al lor fermecător.

Atoms For Peace, trupa formată de Thom Yorke pentru live-urile albumului său solo, The Eraser, a devenit o chestie stabilă şi a scos în februarie albumul Amok, care continuă explorările nebuneşti în zona electro-rock. Să vă mai spun că e Flea la bas?

Gary Clark Jr., noua senzaţie a bluesului, a ieşit la rampă în februarie cu Blak and Blu. Old school, new school, o voce de soul superbă şi o chitară excitată.

Pe zona de electro mi-a plăcut foarte mult albumul celor de la Matmos, The Marriage of True Minds. Atmosferic, avangardist, inspirat, modern, foarte fain.

Night Beds, un proiect apărut de nicăieri parcă, fondat în Nashville de un tip de 23 de ani, Winston Yellen, a scos Country Sleep tot în februarie. Folk-rock de cea mai bună calitate, un timbru vocal deosebit, piese faine.

David Bowie, după ce a tăcut vreo zece ani, a revenit în forţă, cu albumul The Next Day, absolut dement şi demenţial, cu un aer de Scary Monsters şi cu două clipuri schizo. Se pare că n-are de gând să şi concerteze, da’ parcă văd că se răzgândeşte. Tare mi-ar plăcea să-l văd live.

Un trio din Londra, Daughter, m-a surprins foarte plăcut cu al lor album, If You Leave, lansat luna asta. O vocalistă/chitaristă de 22 de ani, prietenul ei la chitară/bas şi un percuţionist, o muzică eterică, bliss-pop cum spun ei. Foarte tare.

Şi tot luna asta a ieşit o compilaţie foarte faină, numită Son of Rogues Gallery: Pirate Ballads, Sea Songs & Chanteys, o urmare a compilaţiei apărută în 2006, Rogue's Gallery: Pirate Ballads, Sea Songs & Chanteys. Printre cei prezenţi pe ea se numără Iggy Pop, Tom Waits, Keith Richards, Patti Smith, Macy Gray, Frank Zappa (!), Marianne Faithfull, Dr. John, etc.

Pe lângă cei mai sus menţionaţi au mai scos albume Nick Cave, Suede, Ben Harper, Hurts, Devendra Banhart, The Strokes, Low, My Bloody Valentine, Stereophonics, John Grant, Foals, Clutch şi alţii mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Pe unele le-am ascultat, dar nu m-au impresionat la fel de mult ca cele de mai sus, altele îşi aşteaptă rândul. Deci clar, nu mai există muzică bună, acum totul e făcut pe calculator şi e naşpa, iar în ultimii cinci ani nu a scos nimeni nimic interesant măcar :)