„Din culisele cinematografiei“. De ce a comandat Nicolae Ceauşescu încă un film cu Mihai Viteazul: „Scenariul ziceai că-i decupat din «Scânteia»!“

„Din culisele cinematografiei“. De ce a comandat Nicolae Ceauşescu încă un film cu Mihai Viteazul: „Scenariul ziceai că-i decupat din «Scânteia»!“

Victor Rebengiuc, un altfel de Mihai Viteazul

Zilele trecute s-au împlinit 40 de ani de la premiera filmului „Buzduganul cu trei peceţi“, regizat de Constantin Vaeni şi introdus chiar de către Nicolae Ceauşescu în planul tematic al cinematografiei româneşti. Cascadorul Szoby Cseh a avut un conflict cu producătorul şi scenaristul Eugen Mandric, în urma căruia i-a pus acestuia în vedere să elimine aproape toate scenele în care apărea personajul său, Preda Buzescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

La numai patru ani de la premiera filmului „Mihai Viteazul“, realizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu de Titus Popovici, cinematografia românească pregătea deja o altă peliculă dedicată voievodului. În condiţiile în care cheltuielile de producţie ale filmului lui Nicolaescu, record neegalat în istoria cinematografiei autohtone, s-au ridicat la 33 milioane de lei (44 milioane după alte surse), iar pelicula a avut succes atât în ţară, cât şi în străinătate, un astfel de demers poate părea astăzi cel puţin curios. La vremea respectivă, lucrurile stăteau puţin altfel. Întrucât protagonistul filmului anterior nu era chiar ce dorise Nicolae Ceauşescu, şeful statului a comandat o nouă producţie de amploare, care să pună mai puţin accentul pe acţiune şi lupte şi mai mult pe „gândirea“ eroului cu a cărui imagine încerca să se identifice. Regia filmului i-a fost încredinţată lui Constantin Vaeni, iar scenariul a fost scris de Eugen Mandric, directorul Casei de Filme nr. 3.

„Aoleu, păi filmul lui Sergiu e încă pe ecrane“

„Făcusem «Zidul», care a avut premiera în ianuarie 1975, după care m-am întors la «Sahia», acolo unde eram angajat. La un moment dat, după câteva luni, mi-a telefonat Eugen Mandric, de la Casa de Filme nr. 3, unde făcusem filmul, ca să mă duc până la el. M-am dus şi m-a întrebat: «Cum stai cu istoria?» I-am zis: «Cred că bine, oricum mai bine decât eram în liceu, am mai citit una-alta. Dar despre ce e vorba?». «Uite care e treaba, dragă Costache, trebuie să facem un alt film inspirat din viaţa şi personalitatea lui Mihai Viteazul!» «Aoleu», zic, «păi filmul lui Sergiu încă e pe ecrane, prin ţară!». L-am întrebat dacă există vreun scenariu. «E în lucru, eu îl scriu. O să mă consult şi cu Ionică Bucheru, de la Casa de Filme nr. 1, facem o coproducţie». Ceea ce s-a întâmplat, pentru că era un film costisitor, iar un singur producător n-avea cum să suporte toate cheltuielile. «Domnu’ Mandric, mă bag!», i-am spus. Recunosc că m-a tentat ideea. «Dar ce le-a venit, domnule?», am întrebat la final, pentru că nu puteam să nu întreb. Că doar nu-i venise Casei de Filme nr. 3 ideea să cheltuie atâţia bani tot pentru un film cu Mihai Viteazul la numai câţiva ani de la precedentul. «Da, vine de la Tovarăşu’». «Păi de ce, nu i-a plăcut filmul lui Sergiu?» «Ba da, dar uite că vrea un film axat pe omul politic, gospodarul Mihai Viteazul» «Păi bine, dar nu putem face un film ca ăsta fără nicio bătălie!» «Sigur că nu, dar vor fi chestiuni secundare. Să vedem cum ne iese!». Şi într-adevăr, la mine apar luptele care lipsesc din filmul lui Sergiu, cum ar fi Bătălia de la Târgovişte. Ar fi fost şi o prostie să-l fac la fel. Nici nu m-aş fi simţit în stare, vă spun sincer. Acum, vreau să spun că scenariul a fost scris după cărţile lui Nicolae Iorga şi Petre P. Panaitescu, în niciun caz după Mihail Roller“, şi-a reamintit regizorul Constantin Vaeni.

Rebengiuc mai jucase în piesa „Viteazul“ de Paul Anghel

De această dată, cheltuielile de producţie s-au ridicat la 14.674.000 de lei, în condiţiile în care cinematografia nu mai dispunea de fondurile pe care le avusese la dispoziţie în deceniul anterior. Nici chiar atunci când era vorba de o comandă a secretarului general al Partidului Comunist Român. Pentru că a fost nevoie de construcţia unor decoruri costisitoare, Eugen Mandric a propus Centralei „România-Film“ ca suma necesară să fie suportată de toate casele de filme care aveau în plan realizarea unor filme istorice. Astfel, 500.000 de lei urmau să reprezinte contribuţia din bugetul noului film despre Mihai Viteazul, iar restul banilor urmau să fie recuperaţi din bugetele altor filme aflate în planul tematic al cinematografiei la momentul respectiv, după cum urmează: 200.000 de lei din bugetul viitorului film „Mircea cel Bătrân“, 200.000 din bugetul peliculei „Ion Vodă cel Viteaz“, 200.000 din bugetul filmului „Petru Rareş“ şi 200.000 de lei din bugetul filmului „Vlad Ţepeş“. Dacă „Vlad Ţepeş“ s-a realizat conform planului şi a avut premiera în 1979, „Mircea“ a fost făcut de Sergiu Nicolaescu abia peste un deceniu, iar proiectele „Petru Rareş“ şi „Ion Vodă cel Viteaz“ nu s-au materializat nici până astăzi. Scenariul lui Eugen Mandric, „În numele poporului român“, devenit ulterior „Buzduganul cu trei peceţi“, a intrat în producţie la 15 septembrie 1975. Evident, prima mare problemă care trebuia rezolvată era găsirea unui interpret pentru rolul lui Mihai Viteazul. „Vă mărturisesc că prima oară m-am gândit să-l rog tot pe Amza Pellea să fie Mihai Viteazul, dar nu se putea. M-am jucat mai mult cu gândul. Şi atunci ne-am gândit pe toate părţile, la cine să apelăm“, a povestit Constantin Vaeni, care s-a oprit până la urmă la Victor Rebengiuc, cel care mai îmbrăcase haina voievodului în piesa „Viteazul“, de Paul Anghel, pusă în scenă de regizorul Valeriu Moisescu la Teatrul Bulandra, în 1969.

„Mi s-au propus destule nume, dar mie mi s-a căşunat pe Victor Rebengiuc, cu care am tratat destul de multă vreme. Şi el a avut reticenţe, a cerut să citească, am insistat eu, au insistat şi alţii. Până la urmă a acceptat şi am purces la treabă. La început n-a fost deloc uşor, întreaga echipă a fost marcată de ceea ce ni se întâmplă. Exista mereu tendinţa de comparaţie cu celălalt film. Dar a ieşit altceva, într-adevăr! S-au mai folosit elemente de recuzită, costume care fuseseră utilizate anterior şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu. Dar am avut şi multe costume noi, doamna Ileana Oroveanu a fost la Varşovia şi la Praga, a împrumutat şi de acolo câteva costume, am căutat foarte multe obiecte vechi şi prin ţară“, a explicat Constantin Vaeni. Filmările au avut loc între 21 iunie şi 30 decembrie 1976, iar din distribuţia impresionantă au mai făcut parte Olga Bucătaru (Doamna Stanca), Constantin Fugaşin (Nicolae Pătraşcu), Toma Caragiu (Pamfilie), Vasile Niţulescu (Dragomir), Ştefan Sileanu (Banul Mihalcea), Cornel Coman (Stoichiţă), Cornel Nicoară (Radu Buzescu), Papil Panduru (Stroe Buzescu), Loránd Lohinszky (Malaspina), Ernest Maftei (Oprea din Cordun), Ovidiu Iuliu Moldovan (Cadiul de Avlona), Teofil Vîlcu (Ieremia Movilă), Iurie Darie (Sigismund Báthory), Ştefan Velniciuc (Andrei Báthory), Adrian Ştefănescu (Banul Udrea) sau Ferenc Fábián (Székely).

„Vor fi mobilizaţi 1.000 de ţărani români, maghiari şi saşi“

Pe hârtie, cascadorul Szoby Cseh a avut un rol extrem de important, cel al lui Preda Buzescu, însă în realitate apariţiile sale în film au fost meteorice. Într-o discuţie purtată în urmă cu patru ani cu autorul articolului, Szoby Cseh a explicat, într-o oarecare măsură, paradoxul. „După ce m-am angajat la studio, am mai făcut câte un rolişor, se ruga lumea de mine. În «Buzduganul cu trei peceţi», făcut de Constantin Vaeni, aveam chiar un rol principal, Preda Buzescu. Dar le-am zis că nu vreau să-l fac, pentru că mă săturasem să lucrez gratis. Eu munceam doar pentru glorie, dar aveam doi copii mici acasă. Eram consilier de lupte şi mă plăteau doar pentru asta. Eugen Mandric, directorul Casei de Filme nr. 3, scrisese scenariul. Ziceai că-i decupat din «Scânteia». Vorbea Mihai Viteazul exact ca Nicolae Ceauşescu. I-am zis că nu joc, că e tot cu Mihai Viteazul, cutare. La care el zice: «Te rog frumos, uite şi tu cum arăţi. Îţi dăm bani frumoşi, fără discuţie. Şi eu sunt în aceeaşi situaţie cu tine. Crezi că dacă sunt angajatul cinematografiei nu mi-am luat banii pe scenariu? Îţi iei banii!». Aşa că am început să lucrez. Bineînţeles că n-au venit banii, m-au dus cu preşul până s-au terminat filmările. Şi atunci le-am zis în felul următor: «Bă, ca să nu vă bat pe toţi, mă scoateţi din film!». Mandric ar fi încercat să mă păcălească din nou, că era o jigodie comunistă. Beţiv mare, a dormit şi la mine pe WC într-o seară! Dar până la urmă n-au avut încotro. Nu le-a fost frică de faptul că aş fi putut face scandal, că doar nu mă puteam lupta cu ei, care erau mari ştabi în Partidul Comunist, ci numai de bătaia promisă! Şi m-au scos. Am rămas numai în scenele în care prezenţa personajului era vitală ca dramaturgie, cum ar fi cele din Divan“, povestea regretatul cascador. Având în vedere că filmul era făcut la cererea lui Nicolae Ceauşescu, probleme cu cenzura n-au prea existat. În dosarul de producţie de la Arhiva Naţională de Filme, există totuşi un referat redactat în urma unei vizionări cu Miu Dobrescu, preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care comunica următoarele: „1. Filmul va fi scurtat în spiritul observaţiilor tov. secretar C. Burtică; 2. Pentru ca filmul să se încheie apoteotic, pe o secvenţă de mase în Alba Iulia, se va organiza o filmare consacrată intrării triumfale a voievodului în Cetate, filmare pentru care, în afara suitei domneşti şi a actorilor implicaţi în dramaturgie, vor fi mobilizaţi 1.000 de ţărani români, maghiari şi saşi“. Premiera a avut loc la 12 septembrie 1977, iar pelicula a vândut 4.089.870 de bilete în cinematografe, fiind însă departe de succesul filmului „Mihai Viteazul“, care a avut 13.340.304 de spectatori pe marile ecrane.

Ultimele roluri pentru Toma Caragiu şi Tudor Stavru

Interpretul omului de taină al lui Mihai Viteazul din filmul lui Constantin Vaeni, Pamfilie, zis Popa Traistă, a fost Toma Caragiu, care avea să plece dintre noi în mod tragic, sub dărâmăturile blocului în care locuia, în Bucureştiul lovit dur de cutremurul din 4 martie 1977. Caragiu a apucat să-şi termine postsinronul până la ultima replică, dar n-a mai prins şi premiera. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi cascadorul Tudor Stavru, decedat pe 12 martie 1977, după ce a căzut de la etajul opt al blocului Nestor, în timp ce căuta încă supravieţuitori. Stavru a fost singurul dintre cei care au participat la realizarea ambelor filme, „Mihai Viteazul“ şi „Buzduganul cu trei peceţi“, care a interpretat acelaşi rol: stegarul voievodului.

Victor Rebengiuc: „Dacă ar fi fost o superproducţie, nu acceptam rolul“

Actorul Victor Rebengiuc s-a dezis de acest rol după 1990, afirmând că „Mihai Viteazul era însuşi Ceauşescu cu barbă, mustaţă şi cuşmă şi ceea ce scotea pe gură erau cuvântări ale lui Ceauşescu“. Într-un interviu acordat revistei „Cinema“, în aprilie 1977, actorul mărturisea că n-ar fi acceptat să-l interpreteze niciodată pe Mihai Viteazul într-un film realizat în maniera lui Sergiu Nicolaescu. „În film apare mai mult latura politică şi diplomatică a acestui erou legendar, pe care-l ştim din copilărie. Aşa stând lucrurile, mi-a venit mai uşor într-un sens să compun personajul, decât dacă aş fi avut în cap legenda că a speriat călăul cu privirea: o asemenea privire este cel mai greu de jucat. Aş vrea să mai spun că acest film nu are nimic din pitorescul filmelor istorice din ultima vreme. L-aş alătura, din punct de vedere al concepţiei, unor filme ca «Aleksandr Nevski», «Petru cel Mare», «Un om pentru eternitate». Dacă ar fi fost o superproducţie, nu acceptam rolul. Nu mă interesa“, spunea Rebengiuc.

Activitatea de om de stat, de conducător militar şi de diplomat a lui Mihai Viteazul, personaj de renaştere de proporţii gigantice, suportând greu rigorile timpului şi spaţiului cinematografic, a ridicat scenariului mai ales problema: «Ce păstrăm? Ce nu păstrăm?». Într-un film de trei ore nu a intrat decât 40% din scenariul iniţial
Eugen Mandric
în „Cinema“ nr. 4/1977

citeste totul despre: