Burghezia angoasată şi arta la Golden Globes

WES ANDERSON a câştigat pentru un film vag comedic, GRAND BUDAPEST HOTEL

Filmele nominalizate sunt un exemplu nefericit al dificultăţilor noastre politice. Nu mă refer la cum să ne conducem ţările, ci la cum înţelegem lumea în care trăim. Nici un film popular nu a fost nominalizat, ceea ce este ciudat, deşi poate necesar într-o democraţie. Nici unul dintre filmele nominalizate nu este o capodoperă. Vrem ceva mai serios decât popularitatea, mai puţin schimbător, dar nu ştim ce.

 Dintre filme, unul singur, Selma, are ambiţie. Ar fi trebuit să arate legătura dintre credinţa în justiţia divină, politica într-o republică cu cetăţeni liberi şi autoritatea morală a unui om care, fără să fie politician, a ajuns să domine opinia publică în cea mai mare democraţie. Filmul nu poate nici să arate un erou sortit morţii, nici un om a cărui agonie se potriveşte cu îndrăzneala de a merge dincolo de legi. Aşa se face că marea figură politică a anilor '60, poate singurul lucru bun în acel deceniu teribil, sfârşeşte destul de banal. Aşa cum ni se întâmplă atât de des, trecem de la imposibil la inevitabil într-un fel ameţitor care ne răpeşte memoria şi istoria...

Filmul care a câştigat, Boyhood, este povestea unei femei care învaţă treptat să aibă grijă de propria familie, după multe greşeli şi o suferinţă oarecum nenecesară. De fapt, este o poveste burgheză, dar nu descoperă mare lucru... Nu este greu de simpatizat cu această poveste, dar este greu să iei în serios aplauzele... Apoi, mai sunt două filme despre oameni de ştiinţă, Alan Turing şi Stephen Hawking, dar va trebui să judecaţi singuri dacă filmele astea vă spun ceva despre ce ştie ştiinţa şi ce nu ştie şi cum poate fi împăcată o învăţătură despre un univers indiferent şi lipsit de inteligenţă cu existenţa unor fiinţe umane inteligente. În fine, oamenii aceştia şi poveştile lor nu reuşesc să impresioneze. Ar trebui să ne spună ceva despre lumea în care trăim...

Dacă nu putem avea eroi, măcar amuzament? Nu. Comediile sunt de o mediocritate ruşinoasă. Asemenea ceremonii într-o măsură reflectă situaţia noastră şi, din această cauză, arată şi o tendinţă care ne vorbeşte despre viitor. Faptul că nu mai există comedii politice sau romantice sau de familie ar trebui să ne îngrijoreze--abilitatea de a ne gândi la noi înşine ca oameni cu familii nu mai are aproape nici o legătură cu filmele pe care le vedem sau admirăm. Premiul pentru comedie de televiziune nu a fost câştigat de Silicon Valley, singura nouă comedie pe care vi-o recomand--ne arată cum va arăta viitorul sau măcar partea care depinde de tehnologie. În schimb, a câştigat un serial care pare să sugereze că majoritatea populaţiei în orice ţară civilizată ar face bine să arunce pe geam televizorul.

Premiile pentru actori şi actriţe arată câteva tendinţe pe care nu avem curajul să le declarăm de obicei, probabil pentru motive destul de bune. Actorii joacă nebuni şi criminali mai mult decât actriţele; actriţele nu au roluri la fel de bune şi par să dobândească prestigiu pentru suferinţă şi mizerie. Dacă aşa ar fi lumea--sau măcar imaginea lumii pe film--nu ar exista nici copii, nici lucruri frumoase. Nu ştiu dacă artiştii mai cred cu adevărat în şocarea burghezilor, dar fac eforturi serioase să îi deprime. Abilitatea actorilor pare să fie judecată după moralismul operei de artă. Este surprinzător cât de des oamenii care pretind că există un fel de autonomie a esteticului de fapt servesc o politică anti-burgheză...

Problema căreia îi facem faţă, vrem nu vrem, este apărarea burgheziei şi a ordinii politice liberale în care se dezvoltă. Fără asta, toate ceremoniile şi operele de artă nu au nici sens, nici vreo şansă de supravieţuire. Unde este marele interes sau marele talent dedicat acestei cauze? Lucrul cel mai interesant vizibil la aceste ceremonii este că tot talentul din industria de film s-a mutat în televiziune. Majoritatea poveştilor nu sunt pe gustul meu, dar, lăsând asta deoparte, în vreme ce studiourile mari caută planuri cincinale prin care să vândă în avans zeci de filme care să flateze fanteziile unor băieţi adolescenţi, în televiziune actori şi regizor şi scriitori talentaţi caută să găsească o nouă poveste în fiecare an.

Poate că aceste noi poveşti servesc politica anti-burgheză cu care Hollywood-ul ne ameninţă şi plictiseşte de câteva generaţii, dar măcar nu servesc genul de creativitate produsă de corporaţii care exploatează fanteziile adolescente despre eroi şi cum puterea ştiinţei va înlocui incompetenţa în ce priveşte relaţiile umane. 

Ca în fiecare an, trebuie să suportăm pretenţiile politice are unor oameni lipsiţi de educaţie. Tinerii par să înveţe politica de la House of Cards şi Homeland şi alte seriale asemănătoare, care nu sunt capabile nici să explice faptele politice fundamentale, nici ciudăţeniile sau eşecurile tipice vremii noastre. Dacă aţi văzut vreodată la televizor femei bătrâne care se plâng, Toţi e hoţi, maică, toţi e corupţi!--nu aveţi nimic în plus de învăţat de la asemenea poveşti. Ester surprinzător cât talent este irosit pentru a face asemenea poveşti care încearcă disperat să evite lucruri pe care într-o şcoală mai bună, copiii le învaţă înaine de 14 ani.

Probabil că cel mai ruşinos lucru este faptul că acest cinism prost educat care pretinde că ar fi sofisticat exploatează şi flatează ignoranţa cu care trăim. Nu suntem oameni care ştiu prea mult despre organizarea economiei, societăţii şi politicii. Dar imediat ce vedem asemenea poveşti, ajungem să credem că am fi şi poate că asta ne dorim cu adevărat. Să fim proprii noştri experţi. Până la urmă, dacă pe youtube poţi fi propria celebritate venerabilă, sigur poţi fi propriul sofist la televizor...

Dacă aţi văzut rezultatele şi aveţi vreun show sau actor favorit şi mai ales dacă vi s-a părut că vreunul dintre show-urile de la Golden Globes este ceva special, daţi-mi de ştire în secţiunea de comentarii. Recomandarea mea, vă spun cu un vag sentiment de vinovăţie, este Ray Donovan.