În vorbele autorului şi cu comentariul nostru din spatele microfonului imaginar:

Era pe data de 7 ianuarie, anul acesta. Era chiar în ziua de Sf. Ion, o zi geroasă -25 de grade. Fiind foarte frig, la Mănăstirea Prislop nu era prea multă lume. Drumul mi s-a părut de basm. M-am închinat, m-am plimbat şi apoi m-am întors la superbul conac Archia, de lângă Deva, unde eram cazat. Seara am ieşit să alerg. Am alergat vreo 14 km pe o vreme cumplită, şi eram foarte fericit că am rezistat. Nimic nu prevestea nenorocirea prin care era să trec….

E ceva care mă macină în paragraful de mai sus. Ceva care mă tulbură. Este evident că bietul Buzdugan trece prin nişte tulburări hormonale, identificate de specialişti drept criza vârstei de mijloc. Sunt manifestări clare la bărbaţii care se apucă să alerge şi să tragă de fiare după ce au fost o viaţă pufoşi. Dar asta e pentru hipsterul de Bucureşti, care aleargă prin parcurile Capitalei, nu pentru îngenunchiatul cabotin care urcă dealul spre mormântul părintelui Boca. Să vedem cum evoluează tragedia în continuare:

Se făcuse ora 01.00 şi m-am dus să fac un duş. N-am apucat să intru în cadă, pentru că am alunecat pe gresia care era udă. Am căzut din picioare la pământ într-o fracţiune de secundă. În cădere m-am izbit cu capul de cadă şi apoi de gresie. Am ameţit şi am început să văd negru în faţa ochilor, am realizat că ăsta poate fi finalul… Simţeam cum mă lasă puterile. Mă luase frica. Frica de moarte, şi pentru că nu eram pregătit pentru ce va urma.

Scapă neisprăvitul cu viaţă dintr-un accident stupid, dar des întâlnit după cum spun statisticile, şi transformă evenimentul într-o experienţă spirituală dublată de un atac de panică. În treacăt fie spus, nu pricep de ce toată lumea preferă la noi gresia asta alunecoasă pe care o găseşti în apartamente, hoteluri, intrări în instituţii şi pe pereţii clădirilor. În loc să pună de o campanie împotriva folosirii acestei gresii, Buzdugan bate câmpii despre dumnezeire. Să continuăm:

Am început să mă rog încontinuu: «Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul, robul tău Daniel», şi «Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te pentru mine», până mi-am revenit cât de cât. Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplase şi mai ales cât de rapid a fost totul, fulgerător.

Nimic rău în rugăciune. A găsit şi el o sursă de echilibru intern. Bravo lui. Să trecem rapid de la întâlnirea cu moartea la întâlnirea la microfonul de la radio Zu, cu un Buzdugan schimbat şi profund echilibrat psihic:

După care, fu T2, fu T3, fu T4, fu T5, fu T6, adică aşa le-am denumit, este variabilă la matematică, la T1, T2; „ Domnişoara a zis: Bă, unde fusăi? Băi, fusăi în T4. Fu T4, da’ eu fusăi în T6. Uite aşa nu ne-am întâlnit.

Aoleo, frăţicule, sau cum ar spune Buzdugan întins în curul gol pe gresia din baie: «Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te pentru mine». Ah, dar spiritul glumei nu îl părăseşte şi regăsitul nostru nu se opreşte:

Şi a venit să … începu la a mea… Ăştia cu reabilitările, începu la a mea… Şi vecinul nu le-a cumpărat şi de ce, că de ce, de ce  începu la a ta, că de, de ce nu începu la a mea? A zis că dacă tu ţi-ai fi cumpărat materialele … Că de ce începu la a mea, că nu ştiu ce că la el… Să nu se supere vecinul, că începu la a mea.

Mă, oare Buzdugan încearcă să invoce sfântul organ? Cel cu care îl loveau în cap băieţii răi de la el din cartier? Că astfel nu se explică dedublarea asta. Nişte traume craniene trebuie să fie în spatele frunţii chipeşe pe care a primit-o de la Domnul. În ianurie te rogi la Arsenie Boca să te salveze, ca un păcătos ce eşti, doar ca să faci glume din astea în mai. Păi cum rămâne cu dumnezeirea invocată chiar de el:

… vreau să vă spun că perioada aceea a fost una foarte benefică sufletului meu, m-am întors la Dumnezeu, am fost mai aproape de El, m-am regăsit, mergând aproape în fiecare seară la biserică, la Patriarhie sau la Mânăstirea Radu Vodă. A fost o perioadă în care am fost foarte optimist şi asta m-a ajutat mult, să trec foarte uşor peste acest necaz. Dacă nu nădăjduiam în Dumnezeu aş fi fost deprimat, dezamăgit de viaţă, nervos, frustrat ş.a.m.d.

Merita Daniel Buzdugan să fie salvat de Arsenie Boca? Nicidecum. El merita... citiţi continuare pe sereniti.ro

 


Text semnat de Lidia Marinescu

Brand manager. Marketing. Sharp, edgy. Bitchy with a darling and lovely side. Sweet and sour. Make up heavy user. Social media addicted. Sun glasses aficionada. Dependentă de romenglish şi ciocolată cu rom. Motto personal: Viaţa nu îmi dă mie lămâi, eu îi dau lămâi vieţii. Şi 50 de votcă, sau de rom, sau de gin. Merge şi un strop de campari.