FOTO Omagiu cu maşini de curse pentru Paul Walker, în apropiere de locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia memorială organizată duminică la raliul din California a strâns mii de oameni care şi-au amintit de protagonistul seriei „Furios şi iute“, Paul Walker (40 de ani), şi de prietenul lui, Roger Rodas (38 de ani).

Din respect pentru tinerii decedaţi pe 30 noiembrie în accidentul teribil de maşină, şoferii au condus cu viteză redusă maşinile de curse şi motocicletele, în Santa Clarita, oraşul situat în apropiere de Valencia (California), locul morţii, în care Walker s-a aflat pentru un eveniment caritabil.

Peste 5.000 de fani au adus flori, lumânări, animale de pluş şi bilete de adio pentru cel pe care-l admirau pe marile ecrane. „Walker a fost mai mult decât un actor pentru seria «Furios şi iute», el a fost simbolul raliurilor californiene“, a declarat un fan, pentru „The Hollywood Reporter“. 

image

Cei emoţionaţi şi-au scris gândurile pe un banner, iar la un moment dat, un elicopter a transmis un mesaj vizual: „Odihnească-se în pace. Dumnezeu să fie cu starul din «Fast & furious», Paul Walker“.

image

Cu toate că memorialul a fost anunţat în reţelele de socializare, pentru amiază, oamenii s-au strâns încă de la 6.00, iar unii au venit special din Texas, Arizona şi Nevada, pentru a străbate drumul morţii cu maşinile în caravane.

image

Potrivit rezultatelor autopsiei, interpretul lui Brian O'Conner din seria „Furios şi iute“ a supravieţuit impactului iniţial, dar a murit din cauza traumatismelor şi a arsurilor. Studiourile Universal au amânat filmările pentru a 7-a serie la care lucra şi protagonistul.


Actorul a fost omagiat şi în România, la evenimentul „Paul Walker World Wide Drive Bucharest“. 

image


 

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite