Dan Chişu, marele câştigător al unui turneu de poker

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Chişu a început să joace pocker în urmă cu un an FOTO Adevărul
Dan Chişu a început să joace pocker în urmă cu un an FOTO Adevărul

Regizorul şi actorul Dan Chişu a câştigat, azi noapte, turneul PokerFest Mini Event desfăşurat în cadrul Festivalului PokerFest Bucureşti 2013.

Prin acest succes, Chişu şi-a rotunjit veniturile cu 2.500 de euro, chiar la prima sa victorie în PokerFest. Cunoscutul regizor a reuşit să se impună la masa finală care a inclus mai multe nume consacrate în pokerul românesc, printre care Narcis Olaru sau Cristian Bolfoş.

Dan Chişu a început să joace pocker, în cadrul turneelor profesioniste, în urmă cu un an alăturându-se unui grup select de jucători internaţionali cum ar fi Jennifer Tilly, Shannon Elizabeth, Ben Affleck, Tobey Maguire, Kevin Pollak sau Gabe Kaplan.

În 1991, Dan Chişu a fost cel care a organizat un concert internaţional pentru formaţia Pheonix, ca mai apoi să înfiinţeze o firma de publicitate numita „Dakino Advertising“. De asemenea, a organizat un festival de scurtmetraje, „Dakino“ şi a produs documentare TV precum „Mănânc, deci Exist!“. Chişu a primit premiului Asociaţiei Profesioniştilor în Televiziune din România pentru Cel mai bun documentar şi pentru Cea mai bună emisiune de călătorii, „Oraşele pierdute ale incaşilor“.

A deschis un restaurant, „Esperanto“, pe care l-a vândut, a scris cărţi de bucate, este preşedinte al Şcolii de bucătari „Bella Italia“, a călătorit cu iahtul propriu. Este pasionat de decoraţiuni interioare şi reprezintă în România magazinele franceze Pier Import.

Dan Chişu a jucat in filme cuma r fi „Senatorul Melcilor“ (1995), „Asfalt Tango“ (1996), „Faimosul paparazzo“ (1999), dar şi în scurtmetrajul „Datorie“ (2006).

În anul 2010 a debutat ca regizor, scenarist şi producător cu lungmetrajul „WebSiteStory“, iar în 2011 şi-a lansat cea de-a doua producţie, „Ursul“. Al treilea film se numeşte „Şi caii sunt verzi pe pereţi“, la care a realizat regia şi pe care l-a produs împreuna cu Oreste Teodorescu.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite