Cătălin Radu Tănase şi Iulia Vântur, colegi la Ştirile de weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de sâmbătă, 25 aprilie, jurnalistul îi va lua locul lui Cosmin Stan la pupitrul Ştirilor Pro TV de dimineaţă. Cătălin Radu Tănase a fost producător al Ştirilor Pro TV, iar în afară de montaj şi de filmări a făcut cam tot ceea ce se poate face în televiziune.

Cătălin nu va renunţa să transmită de la faţa locului cele mai importante evenimente ale zilei, în cadrul principalelor ediţii ale Ştirilor Pro TV, aşa cum telespectatorii Pro TV au fost obişnuiţi. După cum el însuşi mărturiseşte, îi sunt dragi ambele ipostaze: şi în studio, şi pe teren.

„Oamenii se pot baza pe mine că le voi spune, în continuare, de la faţa locului, ce se întâmplă în lumea în care trăiesc“. Emoţionat şi încrezător, Cătălin abia aşteaptă ca telespectatorii Pro TV să-l cunoască şi în noua ipostază, cea de prezentator.

 Partenera sa la pupitrul ştirilor, Iulia Vântur, îl apreciază foarte mult pentru tot ceea ce a făcut pe teren înainte să prezinte jurnalul şi este încrezătoare că vor fi un cuplu remarcabil pe micile ecrane.

„Cătălin simte exact cum să transmită esenţialul. În toţi aceşti ani, cât a fost pe teren, a fost omul de la care am aflat întotdeauna cele mai noi şi mai intense ştiri, chiar de la faţa locului.

Cred că este unul dintre cei mai buni corespondenţi de ştiri de televiziune din ţară. E un coleg extraordinar, pe care îl apreciez şi din punct de vedere profesional, dar şi uman“, a declarat Iulia.

sacrificiile meseriei

Înainte de a accepta provocarea lansată de cei de la Pro TV, prezentarea ştirilor de weekend, Cătălin a trecut printr-o experienţă traumatizantă - o operaţie pe coloană. „Am păţit cam ca Băsescu, mi-a explodat un disc intervertebral şi am ajuns pe masa de operaţie“, povesteşte Cătălin. Corespondentul Pro TV crede însă că toate sacrificiile au meritat.

„De pe masa de operaţie, la masa ştirilor, aşadar. Pe teren mi-am făcut praf coloana şi tot pe teren mi-am câştigat reputaţia şi experienţa. Şi îmi vor fi amândouă extrem de folositoare în noua postură de prezentator“.

Iulia Vântur, acum „veterana“ ştirilor dimineţilor de weekend, spune că cel mai important lucru la un coleg de prezentare este că acesta trebuie să fie nu doar matinal, ci şi vesel, tocmai pentru că „nu acceptăm oameni morocănoşi dimineaţa“.

Deşi Cătălin recunoaşte că nu este tocmai cea mai matinală persoană din lume, a avut noroc cu fetiţa lui, Carina, care l-a obişnuit cu orele dimineţii.

„Credeţi-mă, nu e foarte simplu să o trezeşti, să o speli, să-i faci mâncare şi, în acelaşi timp, să pui cafeaua la făcut, să te speli pe ochi şi să nu răstorni toată casa cu fundul în sus, în drum spre bucătărie şi baie“, spune el amuzat.

Cosmin Stan, la alt post de televiziune

Fostul partener de prezentare al Iuliei Vântur, Cosmin Stan, a părăsit trustul Media Pro, în urmă cu puţin timp. Cosmin Stan şi Paula Herlo au primit, în 2008, premiul Emmy pentru reportajele din campania „Tu ştii ce mai face copilul tău?“. Cosmin Stan era şi reporter al emisiunii „România, te iubesc“.

Surse din media spun că Stan va lucra la un post de televiziune concurent, cu care a purtat negocieri mai multă vreme.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite