Lista relelor relevate în talk-show-urile găzduite de toate televiziunile în cursul zilei de luni este nesfârşită. Impredictibilitate, improvizaţii normative, excese de putere, politizare nemăsurată, bază materială extrem de precară, proasta salarizare a personalului didactic, defazarea cvasi-seculară la mai toate capitolele, curricule şi programe şcolare depăşite, doar fals actualizate, în fapt cârpite, absenţa sau vechimea manualelor, tot mai scăzuta exigenţă generată, între altele, şi de precara pregătire, în primul rând de specialitate, a celor aflaţi la catedre, creşterea ratei abandonului şcolar la vârste fragede, imposibilitatea creionării unui parcurs profesional plauzibil câtă vreme nimeni nu vrea ori nu poate să spună cu precizie care sunt ori vor fi cerinţele reale pe piaţa muncii.

Ca să mai ameliorăm un pic perspectiva, tot mai neguroasă, (un pic de optimism, tovarăşi!), nu uităm totuşi să spunem că avem olimpici, că unii dintre posesorii de diplome de Bacalaureat emise în România au şi câte trei-patru oferte din partea unor mari universităţi din Europa sau Statele Unite.

Politicienii, ca şi preoţii, folosesc compulsiv prilejul de a face o baie de mulţime, de a se întâlni cu tineretul, de a-i acorda binecuvântări şi de a-l copleşi cu sfaturi, îndrumări şi vorbe bine simţite (printre care şi îndemnul de a nu fuma în budă!), de a se erija în Ion Creangă şi a depăna amintiri picante din copilărie, de a-şi exprima respectul pentru dăscălime (a făcut-o anul acesta până şi premierul Mihai Tudose), de a le da tuturor asigurări că va fi bine. Nu azi, nici mâine, ci într-un orizont de timp cam imprevizibil. Atunci când va fi gata încă o nouă Lege a educaţiei căci cea aflată în vigoare este cum nu se poate mai ciuruită.

Scenariul acesta, care sunt absolut sigur că se va repeta aidoma şi la data de 2 octombrie când se vor redeschide porţile universităţilor, a dobândit în vremea din urmă şi o seamă de note mai noi, menite să-i asigure necesarul balsam de prospeţime. Preşedintele Republicii se foloseşte de ocazie spre a-i trage de urechi pe guvernanţi, ministrul Educaţiei, întruchiparea însăşi a ideii de incompetenţă agresivă apreciată doar de un partid de ambuscaţi profesional, îi răspunde prompt şi neapărat obraznic dlui Iohannis spre a se bune bine cu şeful lui politic, Televiziunile se înghesuie să ne arate cum a fost prima zi de şcoală pentru „Prima Doamnă“, „maestrul“ Ion Cristoiu se converteşte pentru o zi în comentator de modă şi analizează în lungi editoriale publicate pe blogul personal, dar şi în Evenimentul zilei, rochiile doamnei Carmen Iohannis. Doar spre a-i mai da o copită celui pe care îl numeşte Raţa mecanică. Doar nu degeaba este Cristoiu membru fără operă într-o academie de pomanagii altminteri fantomatică.

Asta în vreme ce elevilor le pasă tot mai puţin de şcoală. Fiindcă au dobândit convingerea că nu şcoala este cheia pentru adevărata reuşită în viaţă. Nu e nevoie să ai cunoştinţe minime de gramatică şi ortografie pentru a ajunge ministru al Educaţiei, e suficient doar să fii obraznic, tupeist, să dai din gură pe la televiziunile lui Ghiţă şi Voiculescu şi să aplici linia partidului pentru a fi trecut pe un loc eligibil în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Poţi fi chiar un ciudat amestec comunist-legionaroid spre a primi însărcinarea majoră de a contribui la desluşirea enigmelor alegerilor prezidenţiale din iarna anului 2009. E suficient să faci parte din noua nomenklatură ca să colecţionezi diplome universitare cu toptanul (ce contează că ele sunt acordate de universităţi fără expunere, cu proastă reputaţie?), nu e absolut nici o problemă să scrii la repezeală o teză şi să dobândeşti la fel de repede titlul de doctor în ştiinţe. Să ajungi chiar o caricatură de academician retribuit precum dl. Cristoiu!

Se vor împlini foarte curând 28 ani de la Revoluţie. Atunci, în acele zile fierbinţi, de suferinţă, de sânge, dar şi de speranţă, mai toată lumea a condamnat analfabetismul cras al celor ce au condus România vreme de aproape 45 de ani. Analfabeţilor evacuaţi de Revoluţie le-au luat locul între timp alţii. Mai numeroşi şi chiar mai agresivi. Nu prea avem indicii că s-ar fi operat o schimbare majoră spre a fi eliminat răul făcut de Nicolae Ceauşescu când în vara-toamna anului 1977 a dat lovitura fatală învăţământului din România.

Să vedem aşadar resemnaţi ce se va întâmpla în anul şcolar care tocmai a început? Dacă la conducerea şcolii româneşti rămâne dl. Liviu Pop, vom fi fericiţi şi dacă nu se va schimba nimic. Fiindcă omul acesta nu are, evident, capacitatea de a face ceva ca lumea.