Fluturaşul profesorilor, turnesolul piramidei valorilor

Fiindcă cine mai ştie a câta oară au fost luaţi de proşti şi trecuţi la coada salarizării bugetare, profesorii au ajuns şi pe acest final de an şcolar să pună protestele înaintea examenelor. Mulţi susţin că dascălii îşi pun propriul interes înaintea celui al elevilor. Dar majoritatea nu înţelegem că, dincolo de ignoranţă şi manipulare, de 26 de ani punem propria frică de o reală scară a valorilor înaintea viitorului copiiilor noştri.

A susţine că mărirea salariilor profesorilor este inoportună, ba chiar şi ipocrită, mi se pare a fi o pură, nedemnă şi periculoasă manipulare.

NU profesorii sunt de vină că inspectoratele sunt politizate. Ci inclusiv noi, ca beneficiari ai serviciilor de educaţie, prin propria noastră formare şi a copiilor noştri. Dar, constanţi în a ocoli rădăcinile răului, ne revoltăm, precum un cunoscut moderator radio, propunând desfiinţarea inspectoratelor. În loc să obligăm la depolitizarea lor, pe bază de concurs obligatoriu, prin lege clară şi inevitabilă, preferăm trecerea şcolilor totalmente în subordinea Primăriilor. Adică, după ce scăpăm de slugile din inspectorat ale politrucilor, să ne dăm direct pe mâna celor din urmă - vreun Piedone, vreun Mazăre, vreun Oprescu, vreo Vasilescu şi ce-o mai fi prin buletinele de vot...

La fel de ipocrită este şi condiţionarea măririi salariilor de reformarea sistemului. De către cine? De către profesori? Sau de către curajosul ministru apărător de plagiatori cu doctorat? Sau poate de eminenţa abramburică a Educaţiei, cea care şi-a lăsat în scaunul de rector al Politehnicii un păpuşel fără doctorat măcar...

Dubla şi ipocrita măsură

Uitâm că nu ne-a străbătut niciun spirit de revoltă şi nici n-am pretins vreo reformă când s-au mărit, fără însă a se elimina şpaga!, cu 25%, salariile medicilor. Şi s-au mărit otova, inclusiv salariile de 4-6 mii de lei ale şefilor de secţie, inclusiv cele de 8-10 mii de lei ale directorilor medicali, inclusiv salariile de 12 mii de lei NET ale medicilor legişti! Şi, ce să vezi!, această mărire nu a dus nici măcar la o conştiinţă mai ridicată din partea actorilor din sistemul medical. Măcar să-i facă să iasă fie şi cu o zi MAI DEVREME de bietul Tolo şi să dea în gât grozăviile pe care le toarnă astăzi cu atâta mânie pro...fesională.

Fiindcă tocmai acesta este amănuntul pe care îl uităm: în Învăţământ, de bine de rău, un lucru a fost constant ca medie. Şi-l pot confirma toţi cei care astăzi îşi conduc înlăcrimaţi odraslele la îmbarcarea către universitatea vestică la care au aplicat. Sau către spitalul, multinaţionala, ori chiar viitoarea patrie ce îi cheamă aiurea în special pentru educaţia primită în şcolile româneşti, alea pline de profesori ce trebuie mai întâi reformaţi şi abia apoi salarizaţi, după părerea unora...

În ciuda salariilor de toată jena, în ciuda dotărilor muuult mai slabe chiar şi decât în Sănătate (nu mai vorbim de dezmăţul cheltuielilor din MAI), în ciuda guvernanţilor şi a oportuniştilor care mereu au găsit motive să combată - făţiş sau şmechereşte, subliminal - mărirea lefurilor profesorilor, în rândul dascălilor s-a conservat cea mai mare parte din conştiinţa profesională. Acea conştiinţă care face diferenţa între un adevărat profesionist liberal (precum doctorul, avocatul, profesorul, jurnalistul etc.) şi intermediarul de la tarabă, crainicul de stadion sau guristul de şuşe în platou - înţelegeţi şi adăugaţi voi ce vreţi din/la enumerarea asta.

Probabil, pe principiul că doctorul s-ar putea să trebuiască să-l revezi şi mâine, iar odată ieşit pe poarta şcolii cine te mai obligă să-ţi priveşti profesorii în ochi, mulţi au uitat că plicul este nespecific doar unuia singur dintre cele trei domenii bugetare de bază (Educaţia, Sănătatea, Administraţia şi Internele). Profesorii şpăgari sunt excepţiile care clipocesc isteric breaking news-uri cu încătuşări în flagrant, nicidecum regula, ca în Sănătate de exemplu, pe care am ajuns s-o considerăm normală, de nici nu mai cerem să fie eliminată...

Frica de scara valorilor

Pe asemenea premize, dacă ţara asta chiar ar vrea, în sfârşit, după 70 şi ceva de ani, să-şi refacă şi să respecte o scară a valorilor, categoria profesională a profesorilor ar trebui deîndată salarizată cel puţin decent. Apoi imediat curăţată, în special pe principii morale şi de conduită, iar pe mai departe menţinută astfel şi dată ca exemplu, salarizarea unui profesor devenind etalon între bugetari.

Fiindcă toţi politrucii şi politicienii, toţi miliţienii şi poliţiştii, toţi „măcelarii” şi medicii, toţi guriştii şi jurnaliştii din şcoli vin! Nu vin cu mintea lor de acasă. Cu aceea trec mai întâi prin şcoală... Cât despre educaţie... uneori nici cu atât!

Mai rău, când se pune în discuţie timpul petrecut de profesori în şcoală, unii dovedesc că habar n-au cum îşi pregăteşte un intelectual discursul. E ca şi cum, dacă ar fi îndrituiţi s-o facă, ascultătorii/telespectatorii ar judeca salariul unui moderator, de exemplu, după ora zilnică în care iese în eter sau apare pe sticlă.

Câţi ştiu (sau măcar îi interesează să afle) ce înseamnă planificări semestriale şi anuale, plan de lecţie sau măcar schiţă de plan, elaborare de subiecte şi bareme, pregătirea mijloacelor şi materialelor didactice etc.? Ca să nu mai amintim şi de fişarea elevilor ca diriginte, evidenţa şi documentarea întrevederilor cu tutorii, raportările de rezultate semestriale şi anuale... E greu, nu? A, şi mai vin şi documentarea, dezvoltarea profesională, cursurile şi punctajele fără de care greu se mai poate păstra postul, examenele pentru grade didactice etc...

Ei bine, la tot maldărul ăsta de documente ce nu se pot plagia, dacă vrem să nu mai vină profesorul în ultimul moment la şcoală, chiar înainte de începerea orei, punem şi noi, părinţii, măcar un cartuş de toner la xeroxul ăla de se umple de praf în cancelarie? Aducem şi noi, părerologii, în cabinete şi săli de clasă un calculator cât de cât şi un internet ceva mai rapid decât porumbelul călător? Fac detractorii profesorilor să meargă şi antivirusul ăla de a plătit ministerul o căruţă de bani pe el şi nici acum nu-i măcar instalat în majoritatea covârşitoare a şcolilor?...

Evicent, nu! Sau, dacă o facem, e greşit! Fiindcă ministerul, dimpreună cu primăriile, la ce tone de bani cheltuite din taxele şi impozitele voastre, măcar chestiile astea bazale ar trebui să le rezolve! Dar ţi-ai găsit cine să se revolte la asemenea mărunţişuri când însăşi (NE)anchetarea livrărilor de soft şi calculatoare prin şcoli - vestitul dosar Microsoft mai pe şleau - stârneşte mai puţină indignare şi decât pensiile speciale pentru chiulangii neamului...

Grila şi strecurătoarea

Înainte de ne lăsa purtaţi în argumentaţia manipulatorie a indignaţilor de protestul profesorilor, să ne amintim că ar trebui să ne dăm corijenţa civică la câteva momente ratate. De exemplu, secretizarea salariilor poliţiştilor care a avut loc, se pare săptămâna trecută şi este acum denunţată de liderii sindicali din Educaţie. Dar şi secretizarea salariilor angajaţilor din Ministerul Sănătăţii, semnată de Arafat acum trei ani. Dar şi refuzul majorităţii marilor primării de a comunica salariile/veniturile ÎN PLATĂ ale tuturor angajaţilor din administraţiile respective (inclusiv purtători de cuvânt, consilieri ai primarilor etc.). Dar şi, bineînţeles, mărirea salariilor marilor demnitari, a pensiilor celor mai rar văzuţi pe la serviciu indemnizaţi ai ţării etc. Indicii clare că, pentru unii statul e tot mai mumă...

Fiindcă ceea ce pare să NU priceapă mai nimeni din România vizibilă, de la preşedinte şi premier la ultimul gurist după ureche, este că salariile LA STAT nu sunt doar o formă de recompensare a muncii depuse. Ci şi o scară de valori. Ele arată cât preţ pune sistemul pe poziţiile profesionale din cadrul său. Sau nu pune! Abia după o aşezare clară, din criteriile de selecţie şi prin salariul mai mult sau mai puţin motivant, va rezulta o clasă de angajaţi pe care statul, sistemul, noi ne putem baza.

Căci ce ai putea crede despre un stat în care poliţistul, încă de la încadrare, are mai mult decât profesorul dar şi decât medicul? Şi ce poţi crede despre o ţară în care guvernatorul Băncii Naţionale are cât primii patru oameni în stat la un loc? Dar ce pot crede tinerii medici rezidenţi despre o ţară în care salariul lor, indiferent de funcţie, nu va ajunge niciodată cât al unei funcţionare dar angajată pe pile la ASF?

Ruptă mâţa peste noapte, asta trebuie! Grilă unică de salarizare. Dacă nu mai ştim scara valorilor, dar şi ca să nu existe discuţii, propun s-o copiem de la cel mai performant stat al UE. Că tot ne pretindem ca fiind acolo. Iar după ce vom şti cum stăm în grilă, în scara valorilor, vom putea tăia în carne vie. Cetăţenii vor putea clama aşteptări justificate dacă statul va oferi salarii civilizate. Iar unii din sistem poate chiar vor pleca singurei acasă, nemaiaşteptând o dură dar justificată coasă a restructurării.

Altminteri, se va perpetua aceeaşi ciorbă în care suntem ţinuţi de 26 de ani. Profesori contra medici, salarii contra reformă, schimbare din interiorul sistemului contra nehotărârii unor cetăţeni care nu ştiu, de fapt, ce vor.