Cum ar fi fost (fără oameni)

În seara de vineri, 30 octombrie 2015, tinerii de la Goodbye to Gravity, o formaţie rock, îşi lansau un album. Gratis. Tineri cărora le plăcea să cânte. Să încânte.

Alţi tineri şi mai puţin tineri, cărora le plăcea să asculte. S-au întâlnit într-un club. Unde altundeva să îţi lansezi un album, mai ales de muzică rock? Un incident nefericit, urmare a unor artificii atât de des întâlnite la tot felul de evnimente, într-o sală total nepregătită contra incendiilor, a făcut ca 32 tineri să îşi piardă viaţa arzând. Alţi 135 sunt în spital, din care 50 în stare critică şi gravă.

Câţi dintre noi am verificat pereţii, sau stâlpii de susţinere într-o sală de spectacole în care s-a întâmplat să fim? Putem fi la un concert rock, sau la operă, la un concert de muzică populară, sau la unul de muzică clasică. Putem fi la celebrarea unui eveniment: o nuntă, serbarea unei zile de naştere, un bal de absolvire, sau un bal al bobocilor. Şi ce să verificăm (din câte ar fi de verificat)? Câţi am fi putut verifica tavanul? Şi cum am fi putut? Câtora dintre noi le-ar fi trecut măcar prin cap o asemenea idee? Probabil că niciunuia. Şi cum am fi putut verifica – în caz că ne-am fi gândit la asta -- dacă pereţii sau stâlpii, ori tavanul, sau acoperişul, sunt ignifugate? Verifică cineva dacă într-o sticlă de apă pe care o cumpăram de la magazin se află otravă? Niciodată! Şi cum am putea verifica? „Păi ce să caute otrava într-o sticlă de apă din magazin?” Păi la fel cum înt-un club nu au cum să existe stâlpi înveliţi în burete neignifugat, sau plafon din lemn uscat, de asemenea neignifugat. Ce vină puteau avea cei aflaţi în club? E întrebarea cu cel mai simplu răspuns: niciuna. Absolut.

Cu toate acestea, mulţi oameni – este internetul plin --, unii vedete, alţii foşti parlamentari ori europarlamentari, alţii pastori ori preoţi, sau chiar şefi de culte religioase, preşedinţi de partide, sportivi, din aproape toate profesiile, au afirmat că vina pentru că au murit, sau au fost grav răniţi ori răniţi, în urma unui incident banal, este a celor care au fost în club. S-au făcut asocieri cu prezenţa în club, cu muzica rock, cu sărbătoarea „Halloween” (care era a doua zi), cu versurile melodiilor cântate, cu prezentarea din afiş, cu Diavolul... „Cei din club au primit ce au cerut, au meritat ce li s-a întâmplat”, s-a spus (şi nu în puţine rânduri)... „Să vină lumea la biserică, nu la club”, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciubotea.

Astfel de afirmaţii nu numai că ne fac de râs, dar dau măsura modului în care prejudecăţile deformează minţile oamenilor, strică oamenii. Îi fac neoameni.

Ca să fii consecvent, când afirmi ceva despre alţii, te raportezi în aceeaşi măsură şi la tine. Să înţeleg că cei care spun că tinerii de acolo au meritat să moară sau să fie în stare gravă, consideră la fel despre copiii prprii dacă se întâmplă să aibă alte gusturi muzicale decât ale lor?!

Există însă, din fericire, şi alte categorii de oameni.

Cele mai importante persoane, cele mai valoroase persoane, în ultimele zile au fost cadrele medicale. Prea puţin s-au făcut referiri la aceste persoane. Au fost sute de cadre medicale implicate. Marea majoritate a lor au venit de acasă. S-au sunat între ele, au aflat de la ştiri. Au fost acolo. Au trăit şi au suferit alături de fiecare victimă. Au încercat să resusciteze, au alergat, au transportat, au uitat de foame, de somn, de ei/ele sau de familiile lor. Şi meritul nu a fost mai mic al celor care au fost de serviciu. Un serviciu care s-a prelungit. Citim povestiri despre eforturile susţinute ale acestor oameni. Mă refer aici la medici, asistente, infirmiere, brancardieri, şoferi de ambulanţe.

Cum ar fi fost dacă toate aceste cadre medicale gândeau la fel ca cei de mai sus? Dacă nimeni nu s-ar fi dus la locul incidentului, sau dacă cei care au venit de acasă, în număr foarte mare, nu ar fi venit? Cum ar fi fost dacă ar fi spus: „acolo e mâna diavolulu, ce au căutat acei tineri acolo, ce să căutăm noi acolo?” (să nu uităm totuşi că unele cadre medicale au refuzat să efectueze intervenţii medicale, din motive religioase, în preajma sărbătorii Paştelui ortodox).

Au fost, apoi, cei care şi-au riscat viaţa sau sănătatea, intrând în club, după ce reuşiseră să iasă, pentru a salva alte persoane. Unii au reuşit să salveze persoane cu preţul vieţii. Alţii au rămas înăuntru încercând să protejeze alte persoane, plătind gestul lor, de asemenea, cu propria viaţă. Cum ar fi fost dacă aceştia ar fi fugit? Dacă ar fi spus: „am reuşit să scap de diavol, să fug cât mai repede şi cât mai departe!”...

Au fost, imediat după eveniment, cei care au donat sânge, ori piele, chiar şi organe, şi cei care au donat sume de bani. Oameni care au stat la cozi ca să doneze sânge... şi spitale care nu aveau plasmoforeze pentru selectarea plasmei (dar nu vreau, acum, sa deschd acest subiect)...

Au fost, apoi, cei care s-au solidarizat în memoria victimelor şi pentru susţinerea celor aflaţi în spitale. Zeci de mii în toată ţara (numai în Bucureşti au fost la marşul de duminică, peste 12 000 de oameni iar alte 20 000 au participat la un miting marţi). Alături de cei care au murit, de familiile lor şi de cei care sunt în spitale. Nu au fugit de ei, nu i-au condamnat pentru o vină pe care nu o au, au fost alături de ei.

În astfel de situaţii oamenii se solidarizează, se caută, se ajută, se gândesc unii la alţii, se îngrijorează, renunţă la ceva la care nu ar fi renunţat: sânge, organe, piele, bani, timp, bucurii. Oamenii.

În şcolile din România copiilor li se spune, de la grupa pregătitoare, până în ultima clasă de liceu, că cei care nu respectă anumite valori religioase ajung in iad. Că cei care sunt altfel sunt ciudaţi şi nu trebuie respectaţi (şi vedem consecinţele unei astfel de gândiri, care formează monştri). Nu au însă o disciplină la care să fie învăţaţi cum să îşi ajute semenii, cum să se apere, sau să apere pe alţii, în cazul unor evenimente precum cel care a scos zeci de mii de oameni în stradă zilele acestea. O disciplină care ar putea salva vieţi. Pe ale lor şi pe ale celor din jurul lor.

Cum ar trebui să ne fie educaţi copiii în şcoli? Despre diavol şi respingerea celor diferiţi, sau despre solidaritate şi celebrarea diversităţii?

Diavolul nu există, decât în mintea unora. Care încearcă să ne facă şi pe noi să credem că există. Ei îl fac să apară.

(Mai) există însă oameni.