Aşa cum arată şcoala azi, va arăta societatea mâine

„În România se aplică principiul «partidul te vrea prost», ca să fii uşor de manipulat şi receptiv la pomenile electorale.”

Este o binecunoscută zicere din înţelepciunea colectivăşi nimeni nu poate să o conteste. Elevii de azi sunt cetăţenii de mâine, cu educaţia, calificarea, comportamentul, cultura, scara de valori, atitudinea socială pe care le capătă în şcoală şi în familie.

Sigur, familia nu poate fi exonerată de răspunderea pe care o are în educaţia copiilor, dar acolo unde aceasta este deficitară şcoala ar trebui să suplinească, să îndrepte, ce nu face familia sau face prost.

Din inerţie, interese politice şi financiare, nepricepere, filosofii egalitariste, socialiste, şcoala a rămas încremenită în tiparele anterioare anilor 90, după 25 de ani în care n-am făcut mai nimic s-o aducem în concordanţă cu noul context economic, politic, social.

-Acelaşi curriculum prăfuit, teoretizant, fără legătură cu piaţa muncii.

-Acelaşi sistem de numiri politice în managementul şcolar, care aduce politruci în fruntea şcolilor, fără legătură cu şcoala.

-Aceeaşi lipsă de evaluare credibilă şi obiectivă a progresului şcolar al elevilor şi studenţilor.

-Absenţa motivării salariale a personalului, funcţie de performanţă şi rezultatele muncii.

-Absenţa finanţării funcţie de calitate, mai ales în învăţământul superior. Finanţarea în sine, chiar mărită la 6% din PIB, nu rezolvă problema, in lipsa mecanismelor de control a eficientei cheltuirii banilor, care dispar ca apa in nisip.

-Absenţa unei palete largi de trasee educaţionale din care copiii şi familiile lor să-l aleagă pe acela care se potriveşte talentelor, inclinaţiilor şi resurselor fiecăruia.

-Nu există predictibilitate, fiecare ministru dintre cei 21 pe care i-am avut şi-a adus propriile concepţii, iniţiative, idei, într-un sistem prin excelenţă inerţial şi conservativ.

Sunt necesari 12-15 ani pentru a vedea dacă o lege este bună sau nu, nu schimbări în fiecare an.

O brambureala totală

Rezultatul a fost o brambureală totală din care nimeni nu mai înţelege nimic.

Iată câteva cifre:

-760.000 de elevi au parcurs liceul, în ultimii 10 ani, degeaba. Fie n-au luat Bacalaureatul, fie nici nu s-au prezentat la el. Cât despre calificări profesionale, sunt aproape de zero, în lipsa practicii în unităţi economice.

-Faţă de 270.000 de elevi în şcoli profesionale în 2003,  acum avem 40-50.000.

-56 de licee tehnologice cu rezultate ZERO la bacalaureat, şi alte sute cu procent sub 10%, funcţionează, bine mersi, în continuare. Nu se întreabă nimeni de ce.

-Procentele de promovare la examene sunt trucate, se raportează la numărul de elevi înscrişi la examen, nu la cei existenţi în clase. Procentul de promovare la examenul de bacalaureat, real, este 55%, nu 69%, cât se laudă ministrul Educaţiei.

-Ministerul a validat 70.000 de diplome obţinute la programe de studii neacreditate, fără să explică unde era atunci când aceste programe se derulau în universităţi.

-Abandonul şcolar, în special la trecerea de la clasa a VIII-a la a IX-a creşte de la an la an, ajungând la 20-25%. În universităţi nu se ocupă nici locurile bugetate, elevii şi studenţii ascultă de piaţa muncii, care le spune că geaba dau bani şi consumă energie, diplomele neacoperite de competenţe nu au căutare în piaţa muncii.

-Profesorii din învăţământul de toate gradele îşi văd dispărute locurile de muncă.

Din păcate nu se întrevede nici o ieşire din conspiraţia împotriva educaţiei, ţesută de politicieni, sindicate, minister şi parlament (Mihail Hârdău, ex-ministru al educaţiei: “Universitatea Spiru Haret şi alte unversitati controlează ministerul Educaţiei şi Parlamentul României”).

Păgubiţi suntem cu toţii, nu avem o piaţă a muncii de calitate, care să stea la baza unei economii competitive şi atractive, baza  unui nivel de trai decent.

Ce-ar trebui făcut?

Revenirea la Legea 1/2011 îmbunătăţită cu unele prevederi, adoptarea unor măsuri de legislaţie secundară care să rezolva următoarele probleme:

• Un curriculum adecvat pieţei muncii şi contextului economic, social,  provocărilor la care trebuie să răspundă societatea, pe baza unui concurs naţional, deschis cadrelor didactice, pornind de la harta competenţelor pe care le aşteptăm de la elevi.
• 8-10 trasee educaţionale distincte din care elevii şi părinţii să-şi aleagă pe acela care se potriveşte personalităţii elevilor.
• Dezvoltarea ariilor curriculare aplicativ-practică, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă.
• O parte însemnată din curriculum să fie lăsată la dispoziţia şcolilor pentru a servi interesele locale şi regionale, ale comunităţii şcolare.
• Un sistem de evaluare standardizat, obiectiv şi unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice ce generează teste tip grilă,  care să măsoare progresul şcolar al elevilor, fără intervenţia profesorilor.
• Pornirea  motoarele motivării salariale, bazate pe performanţă şi rezultatele muncii.
• Un management performant, bazat pe concurs şi competenţe, eliminându-se  politizarea şi numirile fără concurs, pe criterii politice.
• Păstrarea legislaţiei un număr suficient de ani, pentru continuitatea, înţelegerea şi aplicarea legilor, în sisteme inerţiale şi conservative.
• Finanţarea pe baza calităţii şi performanţei proceselor.
• În învăţământul superior să  se aplice pentru finanţare criteriul “rata absolvenţilor intraţi în piaţa muncii, în specialitatea studiată şi nivelul salarizării”.

De ani buni semnalăm deficienţe şi propunem soluţii, fără ca decidenţii să înţeleagă ceva din toate acestea.

Sau poate că înţeleg, dar aplică principiul „partidul te vrea prost”, ca să fii uşor de manipulat şi receptiv la pomenile electorale.

Atâta timp cât interesele politice şi de grup vor prevala asupra interesului naţional, România va fi condamnată la subdezvoltare şi înapoiere, va fi o piatră de moară atârnată de gâtul Uniunii Europene.