Afacerea „manualele şcolare, monopol de stat“

Afacerea „manualele şcolare, monopol de stat“

Liviu pop vrea ca tipărirea manaulelor şcolare să fie monopol de stat

Regia Autonomă Editura Didactică şi Pedagogică va primi cadou de la Guvern monopolul tipăririi manualelor şcolare, o industrie de 15 milioane de euro. Cel puţin aşa prevede un proiect de Hotărâre de Guvern, pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ştiri pe aceeaşi temă

Pretexul este scandalul auxiliarelor, care i-a lăsat pe elevi fără manuale la început de an şcolar.
Concret, Regia Autonomă Editura Didactică şi Pedagogică va fi reorganizată în societate pe acţiuni, cu capital integral de stat, având ca scop îndeplinirea strategiei naţionale privind editarea manualelor şcolare.

Noua entitate, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, care se va numi Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA, urmează să fie declarată „de interes naţional”. Astfel, Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va realiza, în exclusivitate, la solicitarea directă a Ministerului Educaţiei Naţionale, pe bază de contract, manuale şcolare pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, postliceal şi universitar, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, lucrări pentru învăţământul preşcolar, manuale pentru şcoli profesionale şi de maiştri, tratate, lucrări de metodică şi de pedagogie etc.

Experţii în economie susţin că o astfel de măsură încalcă flagrant Legea Concurenţei. „Este o încălcare a Legii concurenţei. Eu mă întreb ce se va întâmpla cu concurenţa, pentru că avem pe piaţă nişte reguli, care guvernează achiziţiile de bunuri publice. Această societate, chiar dacă va fi declarată de interes naţional sau nu, tot ar trebui să se supună regulilor achiziţiilor publice, să meargă la licitaţii ca toate celelalte societăţi. Altfel, avem o problemă”, a explicat Marian Staş, expert în Educaţie.

„Conduită de tip comunist“

La rândul lor, specialiştii în Educaţie susţin că monopolizarea pieţei manualelor de către o societate, fie ea şi de stat, nu este benefică pentru învăţământ.

„Principiul centralizării editării manualelor nu e în regulă. Exerciţiul pe care-l avem de făcut este să nu trădăm principii sănătoase precum descentralizarea. Nu să le pervertim ca să avem scuze pentru a reveni la editura unică. De fapt, problema celor din MEN este frica acerbă de descentralizare şi de spargere a monopolurilor. Editura unică nu face decât să confirme o conduită minată de o mentalitate de tip comunist”, a explicat Marian Staş.
Acesta spune că sunt numeroase edituri care au un aport benefic pentru educaţie, iar în condiţiile editurii unice, activitatea acestora va fi sugrumată.

„Dacă ne gândim doar la câteva edituri respectabile, precum Humanitas Educaţional, care e o bogăţie de tot ceea ce înseamnă alternative de soluţii educaţionale tipărite, sau la Editura Intuitex, care este ultraavansată şi performantă în literatura educaţională, povestea asta cu centralizarea nu ţine. Pe zona asta, statul le va sugruma activitatea. Piaţa prin natura ei defineşte calitatea unui produs educaţional”, afirmă expertul. 


 

citeste totul despre: