Teodorovici, atac la Iohannis: Până nu spune cum se poziţionează vizavi de ce se întâmplă astăzi în justiţie, nu putem vorbi de salarii, pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis îl felicită pe Eugen Orlando Teodorovici dupa depunerea jurământului de investitură în funcţia de ministru al Finanţelor Publice FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a lansat un atac la preşedintele Klaus Iohannis, cerându-i acestuia să se poziţioneze faţă de ce se întâmplă astăzi în justiţie, când „avem oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat”, precizând că până nu primeşte un răspuns nu poate discuta despre pensii şi salarii, care sunt atributul Guvernului.

„Am tot căutat, pentru că am văzut declaraţiile preşedintelui din ultimele zile, şi am căutat foarte mult, să nu greşesc, în Constituţia României, să văd care sunt atribuţiile preşedintelui, dacă sunt sau nu corelate cu declaraţiile vizavi de politica fiscal-bugetară, faţă de întrebarea «dacă mai avem sau nu mai avem ca şi Guvern bani pentru pensii şi salarii». Şi credeţi-mă că eu nu am găsit nimic nicăieri, poate ne uităm pe versiuni diferite”, a spus Teodorovici, într-o conferinţă la Guvern.

El i-a lansat astfel invitaţia preşedintelui să răspundă la întrebarea: „Care este punctul său de vedere faţă de ce se întâmplă astăzi în justiţie?”, spunând că vede numai atacuri nejustificate pe zona de politică guvernamentală. Teodorovici a menţionat că în contextul în care avem „oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat, asta înseamnă că trebuie să schimbăm şi lege şi mecanism şi instituţii şi concept”.

„Înţeleg următorul lucru: că domnul preşedinte în baza articolului 80 din Constituţia României are în principal următoarea obligaţie: să asigure buna funcţionare a autorităţilor publice. Cu alte cuvinte, cred că e mai important să aşteptăm din partea domnului preşedinte un răspuns la o întrebare foarte simplă şi foarte justificată. Aş dori să văd foarte clar modul în care domnia sa se poziţionează, modul în care domnia sa înţelege să ne comunice care este poziţia, părerea, punctul de vedere faţă de ce se întâmplă astăzi în justiţie. şi o spun foarte clar şi simplu. Atâta timp cât în România avem oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat, asta înseamnă că trebuie să schimbăm şi lege şi mecanism şi instituţii şi concept. Dar din păcate nu văd astăzi o poziţie foarte clară, văd doar atacuri nejustificate pe zona de politică guvernamentală. PSD-ALDE au demonstrat împreună că lucrurile la nivel de Guvern se şi întâmplă, iar dacă modul în care acest Guvern acţionează să spunem este doar atributul fiecărui cetăţean atunci când se va vota. Cu alte cuvinte, până nu primesc un răspuns la această întrebare - modul în care domnul preşedinte se poziţionează vizavi de ce astăzi se întâmplă în justiţie – nu putem să discutăm de nimic altceva. Pensii, salarii reprezintă atributul Guvernului”, a conchis Teodorovici.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Guvernul şi PSD trebuie să raspundă public la două întrebări - „Ce aveti de gând cu Pilonul II de pensii” şi „Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfărşitul anului?”.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite