Ponta acuză evaziunea făcută „sub haina insolvenţei”. Codului insolvenţei va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul reclamă taxele neplătite din cauza insolvenţei, băncile acuză insolvenţele frauduloase iar furnizorii cinstiţi adună pagubele
Statul reclamă taxele neplătite din cauza insolvenţei, băncile acuză insolvenţele frauduloase iar furnizorii cinstiţi adună pagubele

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului.

„Avem nevoie de Codul insolvenţei. Sunt mult prea mulţi cei care intră în insolvenţă ca să fraudeze statul, care nu plătesc nicio taxă de un an de zile, de doi ani de zile şi e normal ca ceilalţi, care plătesc taxe, să spună «Domn'e, noi de ce le mai plătim dacă văd că ăsta de alături, care ne mai şi dă lecţii despre cum trebuie organizată România, nu plăteşte nicio taxă ?»”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a adăugat că evaziunea fiscală este ascunsă „sub haina insolvenţei”, iar foarte multe societăţi private se trezesc că un debitor intră în insolvenţă atunci când trebuie să-şi plătească facturile.

Proiectul Codului insolvenţei prevede, printre altele, că pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Pentru evitarea aprobării unor planuri de reorganizare susţinute de un număr mic de creditori prin „manipularea” grupelor de vot se introduce un criteriu suplimentar, respectiv 30 la sută din total masă credală.

Proiectul mai prevede că judecătorul sindic poate dispune ca plata unei părţi din pasiv să fie plătită de cei care sunt vinovaţi de intrarea în insolvenţă. 

La finele lunii iulie, Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, a declarat că investitorii privaţi susţin că ar fi fost jefuiţi cu 10 miliarde de euro din cauza legii insolvenţei. Mai exact, se reclamă faptul că firmele oneste nu îşi mai primesc banii cuveniţi din cauza altora care îşi declară fraudulos insolvenţa. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite