Oficiali ai Băncii Centrale Europene iau în calcul tipărirea de bani (QE) ca răspuns la deflaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voci din conducerea executivă a BCE spun că noi injecţii masive de lichidităţi în pieţe, după modelul american de“Quatitative Easing” (QE) vor trebui folosite în cazul în care deflaţia va începe să-şi facă simţite efectele în economiile celor 17 state membre ale zonei euro.

Declaraţiile au fost făcute de Lorenzo Bini Smaghi, unul dintre membrii consiliului BCE, şi reflectă de fapt schimbarea radicală pe care Banca Centrală Europeană a suferit-o în ultimii ani de criză, acceptând treptat punerea în practică a unor politici monetare tot mai puţin convenţionale.


În declaraţiile făcute pentru cotidianul Financial Times şi preluate de postul de televiziune CNBC, Lorenzo Bini a menţionat că astfel de măsuri neconvenţionale de introducere de lichidităţi în pieţe, trebuiesc folosite pentru a preveni prăbuşirea economiei europene.


Într-un interviu pentru acelaşi cotidian britanic, Mario Draghi, preşedintele BCE, nici nu a respins dar nici nu a acceptat posibilitatea utilizării injecţiilor masive de capital în pieţe după model american (QE),  spunând că principalul său obiectiv este restabilirea încrederii în Europa. “Nu vom lua decizii care ar putea afecta credibilitatea Băncii Centrale Europene” a spus Draghi.


Ca răspuns la discuţiile purtate în interiorul structurilor de conducere a BCE,  pe marginea oportunităţii punerii în funcţiune a tiparniţei pentru alimentarea pieţelor cu lichidităţi, Bini Smaghi s-a declarat ferm în favoarea unor astfel de politici. “Nu înţeleg aceste discuţii cu o tentă aproape mistică despre quantitative easing ” a declarat acesta, citat de CNBC, aducând în discuţie faptul că astfel  de măsuri au fost déjà folosite, cu succes – a spus el –de Marea Britanie şi Statele Unite.


În prezent însă, potrivit poziţiei oficiale a BCE, în Uniune nu se întrevăd riscuri deflaţioniste, ceea ce nu impune încă folosirea unor măsuri extreme, însă “dacă situaţia se schimbă, nu văd nici un motiv pentru care un astfel de instrument, adaptat la specificul Uniunii Europene, să nu fie folosit” a mai spus Bini Smaghi.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite