Nicolescu: La preluarea mandatului, am găsit televizorul smuls din perete şi o ordonanţă de a-mi muta companiile din subordine
0Răzvan Nicolescu, fostul ministru delegat pentru Energie, a predat în această dimineaţă mandatul succesorului său Andrei Gerea, întrevedere în cadrul căreia a spus că a promis că cel care îi va urma în funcţie nu va trăi umilinţa pe care a trăit-o el la preluarea mandatului, când a găsit televizorul din birou smuls din perete, paharele dispărute, dar şi o ordonanţă care prevedea mutarea companiilor din subordinea Departamentului.
Predecesorul lui Nicolescu la Departamentul pentru Energie a fost Constantin Niţă, numit ulterior ministru al Economie şi remaniat acum, iar ordonanţa la care Nicolescu face referire prevedea înfiinţarea Departamentului de Privatizare, aflat în subordinea Economiei, instituţie care să preia de la Energie, dar şi de la alte ministere companiile ce urmau să parcurgă un process de privatizare.
Nicolescu a spus că a donat Departamentului pentru Energie colecţia personală de timbre despre istoria energeticii româneşti şi l-a rugat pe Gerea ca aceste timbre să fie puse într-un loc reprezentativ pentru Departament.
Fostul ministru al Energiei i-a transmis succesorului său că s-ar bucura ca, anul viitor, listarea Hidroelectrica să o depăşească pe cea a companiei Electrica, cea mai mare listare din istoria României, realizată în timpul mandatului lui Nicolescu.
Producătorul de energie Hidroelectrica este în insolvenţă, iar listarea companiei a fost amânată.
Redăm mai jos discursul integral al lui Răzvan Nicolescu, la predarea mandatului de ministru delegat pentru Energie, postat pe o reţea socială:
„Domnule Ministru Gerea,
Doamnelor şi domnilor colegi,
În primul rând, aş dori să urez mult, mult succes domnului ministru Gerea în noua poziţie. Vă doresc, domnule ministru, un mandat mai lung ca al meu şi cu mai multe realizări decât am avut eu în cele aproape 10 luni.
M-aş bucura enorm, de exemplu, ca anul viitor să bateţi cu Hidroelectrica recordul pe care l-am realizat anul acesta cu Electrica, realizând în 2014 cea mai mare listare care a avut loc vreodată pe piaţa de capital din România.
Aş dori, de asemenea, să mulţumesc colegilor mei pentru modul cum am colaborat. Sunt oameni pe a căror experienţă vă asigur că vă puteţi baza. În ceea ce mă priveşte oriunde mă voi afla, într-o poziţie într-o organizaţie internaţională sau în România, puteţi conta pe sprijinul meu total atâta timp cât cele trei valori (INTEGRITATE, PROFESIONALISM, TRANSPARENŢĂ) pe care Departamentul le-a adoptat în timpul mandatului meu vor fi respectate.
Am o singură rugăminte personală la dvs. Atunci când am preluat mandatul, am găsit televizorul din birou smuls din perete, paharele de apă dispărute, o ordonanţă de a-mi muta companiile din subordine şi alte lucruri nu tocmai plăcute.
Am făcut atunci un gest: am donat Departamentului pentru Energie colecţia personală de timbre despre istoria energeticii româneşti şi am promis că cel care îmi va urma în funcţie nu va trăi umilinţa pe care am trăit-o eu la preluarea mandatului.
Aş vrea să vă rog ca aceste timbre să fie puse într-un loc reprezentativ pentru Departament.
Vreau să rămân în memoria colegilor mei ca ministrul pentru energie care a dat de la el ţării şi departamentului şi nu a luat nimic pentru el.
Vă mulţumesc mult şi vă doresc mult succes!“
Mai puteţi citi: