În cazul în care vrei să-ţi cumperi un litru de lapte de capră, nu ai prea multe posibilităţi. La magazinul din colţ, nici vorbă de aşa ceva, iar la hipermarket găseşti, dar preţurile sunt de-a dreptul halucinante. Un litru de lapte de capră adus din Germania sau Spania ajunge să coste pe rafturile marilor retaileri chiar şi 12 lei. Şi-atunci te gândeşti unde ai putea să-l găseşti mai ieftin şi, de ce nu, proaspăt. CITEŞTE AICI cum se zbate în sărăcie un crescător de capre care are o tonă de brânză în cămară

Citiţi şi:

„Vacile tehnologice", salvarea micilor fermieri
Lapte la dozator în centrul Capitalei

Fermierii ar fi o variantă, dar este greu de ajuns la ei când tu stai la oraş, iar ei la ţară. Dacă încerci însă să cauţi pe internet de unde poţi cumpăra lapte de capră, o să rămâi surprins. Direct de la fermier, pe site-urile www.laptesibranzadecapră.ro şi www.laptedecapra.com. Primul site este al unui fermier din judeţul Giurgiu, iar cel de-al doilea aparţine unuia din judeţul Timiş. Crescătorul din Giurgiu are mai multe capre, dar şi o piaţă de desfacere mult mai mare de­cât a timişeanului.

Ca să ajungi din Bucureşti la Satul Nou Răsuceni, localitatea în care fermierul din judeţul Giurgiu creşte 400 de capre, mergi pe şoseaua Bucureşti-Alexandria. Când ajungi în dreptul localităţii Drăgăneşti-Vlaşca, traversezi comuna şi ajungi direct în satul fermierului. După ce ieşi din Drăgăneşti, drumul asfaltat se transformă într-unul plin de noroi, deşi are statut de drum judeţean.

Satul construit în jurul fermei de animale

După ce mergi vreo patru kilometri prin gropi de aproape jumătate de metru, ajungi în Satul Nou Răsuceni. De cum intri în sat, te întâmpină ferma unde Iulian Nicu, în vârstă de 57 de ani, îşi creşte cele 400 de capre, în fostul complex zootehnic de pe vremea lui Ceauşescu. Acesta este şi motivul pentru care comuniştii au înfiinţat Satul Nou Răsuceni, populat de cei care lucrau la complex. Acum, fosta mândrie a satului este în paragină, mai puţin cîteva hambare pe care Iulian le-a închiriat. Aici îşi duce viaţa liniştit fostul bucureştean.

Până în 1989 a lucrat la intervenţii la deranjamente telefoane, iar după 1990 a deţinut câteva afaceri. Mai întâi, şi-a cumpărat un camion cu care făcea negoţ cu cereale. Mai apoi, în 1993 şi-a înfiinţat, alături de un prieten, o tipografie şi o croitorie. Aceste afaceri au durat până în anul 2002, când croitoria a dat faliment, pentru că cei doi asociaţi aveau de recuperat de la Ministerul Sănătăţii două miliarde de lei vechi. Pentru minister produceau diverse produse, începând cu saltele pentru paturi şi până la halate pentru medici.

Din 2002 şi-a deschis un atelier de tâmplările din PVC, dar după trei ani l-a închis, pentru că nu a făcut faţă concurenţei marilor companii din domeniu. După ce a închis şi această fabrică, i-a mai rămas o sumă considerabilă, pe care era hotărât s-o investească într-o fermă de struţi. „Totul pare frumos până ajungi la desfacere, pentru că în România piaţa este destul de restrânsă şi atunci trebuie să lucrezi pentru export", spune Iulian Nicu. Atunci, un prieten de-al său, cel care este şi proprietarul fermei, i-a dat soluţia creşterii caprelor. Iulian n-a stat prea mult pe gînduri şi în anul 2006 a plecat de la Bucureşti şi s-a mutat în Satul Nou Răsuceni.

Chiar dacă nu ştia o boabă despre zootehnie, Iulian a avut ambiţia să înveţe din mers. A luat în chirie câteva hambare de la fermă, alături de un asociat, şi a cumpărat câteva zeci de capre. Prietenul a renunţat la afacere după numai trei luni, pentru că i se părea greu. Aşa că fermierul a rămas să se ocupe singur de această afacere. Iulian Nicu povesteşte că la început nici nu ştia că la capre dinţii sunt numai jos, nu şi sus. „Când am văzut la o capră că are dinţi doar jos, l-am acuzat pe cel care mi-o vindea că-mi dă o capră bătrână şi fără dinţi", îşi aminteşte fermierul.

Primele capre le-a cumpărat de la crescătorii din sat. „Pentru că nu mă pricepeam, am cumpărat animale la turmă de la ţărani, care mi-au dat numai capre bătrâne, bolnave şi sterpe", spune cu mâhnire Iulian Nicu.

Subvenţii destul de mici

Statul român subvenţionează crescătorii de capre cu 40 de lei pe cap de animal adult pe an. O sumă infimă, având în vedere că, de exemplu, cheltuielile zilnice cu un singur exemplar ajung la cel puţin trei lei. Fermierii sunt nemulţumiţi că nu primesc bani şi pentru exemplarele cu vârsta de sub un an.

Preţuri cu peste 60% mai mici

Iulian Nicu a încercat să-şi vândă produsele într-o reţea de magazine în Bucureşti, dar fără succes. În prezent, pe fermier îl costă cam 1.000 de lei pe zi întreţinerea celor 400 de capre. În aceşti bani sunt incluse costurile cu hrană, medicamente sau altele neprevăzute. În perioada de lactaţie maximă, producţia zilnică ajunge la aproximativ 800 de litri de lapte.

Iulian spune că prin livrare pe bază de comenzi la domiciliu pierderile sunt insesizabile, iar ce nu se vinde se transformă în brânză. Cantitatea minimă pentru o comandă este de 2,5 litri de lapte şi un kilogram de brânză. Laptele costă patru lei pe litru, în timp ce brânza ajunge la 20 de lei pe kilogram.

Bucureştiul, cea mai mare piaţă de desfacere

Iniţial, Iulian Nicu a pornit la drum şi cu oi, alături de capre, în total cam 800 de capete. A renunţat la oi pentru că nu suporta mirosul, dar şi pentru că trebuia să le ducă mereu la păscut, ori pajiştile în zonă sunt puţine. Oile le-a dat la abator, în oraşul Alexandria, la un preţ de nimic, dar a rămas cu cele 400 de capre.

După ce a învăţat despre creşterea animalelor la fermă, a achiziţionat o sală de muls, pentru că nu găsea îngrijtori la animale. „Am angajat oameni de aici din sat, care au lucrat la fermă înainte, însă, fiind învăţaţi să fure, acum nu mai puteau să facă găinării, aşa că nu făceau pui aici", povesteşte dezamăgit fermierul.

A avut un cumpărător pentru fermă

Pentru că cei din Satul Nou Răsuceni erau neserioşi, fermierul a încercat să caute în alte părţi. „Am angajat oameni din Moldova, dar şi ăştia parcă erau vorbiţi cu sătenii de la noi. Stăteau două-trei luni, după care le dădeam salariul, iar a doua zi nu mai erau de găsit", povesteşte Iulian Nicu. După aproape cinci ani, afacerea mergea în pierdere, pentru că nu reuşea să obţină un preţ bun de la marii procesatori de lactate. Fermierul primea 80 de bani pe litrul de lapte, un preţ care nu acoperea cheltuielile. Anul trecut, în ianuarie, după atâţia ani de pierderi, Iulian a rămas fără niciun ban.

A hotărât să vândă tot şi să se întoarcă la Bucureşti. Cumpărători a găsit, dar, la fel ca şi angajaţii, foarte mulţi erau neserioşi sau nu voiau să cumpere tot complexul. Într-un final, a reuşit să găsească doi români, care aveau magazine în Italia şi voiau să revină în ţară.

Cei doi afacerişti au venit la Nicu, i-au dat un avans de 20.000 de lei, dar după 10 zile au renunţat la tot. „Au nimerit în perioada când caprele fătau, aşa că a fost greu pentru ei aici. M-au sunat de la graniţă să-mi spună că renunţă, pentru că mai bine pierd 20.000 de lei, decât să rămână fără toată agoniseala. Din zootehnie este greu să faci bani", spune fermierul.

Pentru că n-a reuşit să vândă, Iulian a hotărât să continue să crească capre pentru lapte şi brânză. Din luna august a anului trecut, afacerea a început să meargă. Mai mult, a obţinut şi autorizaţia de a comercializa produsele. Drept urmare, Iulian Nicu s-a hotărât să vândă de unul singur laptele, din uşă în uşă.

Anul trecut, în august, a început să-şi facă publicitate prin intermediul internetului, dar şi prin pliante promoţionale. Preia comenzi prin site-ul propriu, prin e-mail, dar şi prin telefon. Principala piaţă de desfacere este Capitala, unde aprovizionează lunar cam 300-400 de clienţi.

Aici livrea­ză numai la domiciliu, pentru că altfel preţul nu ar fi aşa de scăzut. „Clienţii nu mai umblă prin magazine, eu le ofer lapte proaspăt, iar preţul rămâne la valoarea de patru lei litrul, pentru că elimin intermediarii", susţine Iulian Nicu. În prezent, livrează în fiecare zi în câte un sector din Bucureşti, cele mai multe comenzi primindu-le din Sectorul 3. Fermierul susţine că vânzările per client sunt cuprinse între 20 şi 100 de lei, aceştia cumpărând, în medie, cinci litri de lapte şi cam două kilograme de brânză pe săptămână.