Guvernul a promis FMI că va înainta un nou cod al insolvenţei până în decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională a admis excepţia invocată de Avocatul Poporului şi găsit întreg Codul Insolvenţei drept neconstituţional
Curtea Constituţională a admis excepţia invocată de Avocatul Poporului şi găsit întreg Codul Insolvenţei drept neconstituţional

Executivul a asigurat Fondul Monetar Internaţional că până la finele lunii decembrie va înainta Parlamentului un nou proiect care să reglementeze procedura insolvenţei, cu prevederi mai clare care să sprijine salvarea din timp a afacerilor viabile şi să asigure „ieşirea rapidă“ a firmelor neviabile.

Asigurarea a fost inclusă în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în negocierile din această lună.

„După ce ordonanţa de urgenţă privind Codul insolvenţei a fost decisă de Curte ca fiind neconstituţională, ne vom consulta cu toate părţile implicate relevante asupra revizuirii proiectului. Vom prezenta Parlamentului o lege până la sfârşitul lunii decembrie 2013, vizând o mai bună susţinere pentru salvarea din timp a firmelor viabile şi ieşirea rapidă a celor non-viabile“, potrivit scrisorii, prezentate de Mediafax.

Guvernul se va baza pe recomandările FMI, cel puţin în ceea ce priveşte procedurile premergătoare insolvenţei, votul creditorilor, finanţările prioritare, rangul creanţelor şi cerinţele de notificare.

La sfârşitul lunii octombrie, Curtea Constituţională a constatat că întreg actul normativ este neconstituţional.

Pe aceeaşi temă:

CCR a decis: Codul insolvenţei este neconstituţional

Curtea Constituţională a stabilit, marţi, că noul cod al insolvenţei este neconstituţional. Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, acesta va fi anulat.

Codul Insolvenţei intră astăzi în vigoare, deşi e atacat la Curtea Constituţională. Oamenii de afaceri şi BNR cer mai multe schimbări

Codul insolvenţei, adoptat de Guvern la începutul acestei luni prin ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare astăzi, deşi Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională două prevederi, iar mediul de afaceri şi Banca Naţională a României (BNR) solicită modificarea mai multor prevederi.

Practicienii în insolvenţă critică dur noul Cod al Insolvenţei. Ce teme din Cod sunt deranjante şi ce soluţii propun experţii

Specialiştii la vârf din domeniul insolvenţei s-au reunit într-o conferinţă pentru a-şi definitiva priorităţile, însă adoptarea noului Cod al Insolvenţei le-a dat peste cap agenda. În locul propriilor priorităţi, experţii au fost nevoiţi să treacă în revistă punctele nevralgice ale Codului, pe care îl critică atât pentru conţinut, cât şi pentru modul de adoptare şi de abordare a problematicii insolvenţei.

Casa de Insolvenţă Transilvania: Codul Insolvenţei trimite firmele mijlocii şi mari în faliment, nu se pot reorganiza într-un an

Codul Insolvenţei va afecta companiile mijlocii şi mari, pentru care reorganizarea nu poate dura doar un an, şi le împinge către faliment, fenomen care se va propaga şi către furnizori şi va determina desfiinţarea de locuri de muncă, potrivit specialiştilor Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

BNR vrea ca acţionarii unei companii aflate în insolvenţă să nu mai poată înfiinţa firme noi cu acelaşi obiect de activitate. Instituţia cere şi o listă neagră

Numărul mare al insolvenţelor afectează riscul sistemic şi disciplina plăţilor în economie, astfel că Banca Naţională a României (BNR) propune ca acţionarii unei firme intrate în insolvenţă să nu mai poată înfiinţa companii cu acelaşi obiect de activitate, pentru ca afacerile să nu fie mutate de pe o firmă pe alta, a declarat Alexandru Păunescu, directorul direcţiei juridice din banca centrală.

De ce ar trebui trase la răspundere societăţile care îşi spoliază filialele

România trebuie să adopte un pachet legislativ prin care să fie trase la răspundere societăţile-mamă care spoliază filialele lor, o astfel de măsură fiind în vigoare în legislaţia franceză, a declarat prof.univ.dr Radu Catană, vice-rector în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite