Ponta anunţă veşti bune după primul trimestru: exporturile au crescut, încasările TVA au fost mai mari, iar deficitul comercial este mai mic
0
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la finalul şedinţei USL, că sunt veşti bune din punct de vedere economic după primul trimestru, dând exemplu creşterea exporturilor, scăderea deficitului comercial şi încasări mai mari din TVA, accize şi impozit pe venit, faţă de perioada similară din 2012.
Deficitul balanţei comerciale a fost în februarie de 917,3 milioane lei (208,2 milioane euro), mai mic cu 1,29 miliarde lei (301,1 milioane euro) decât cel înregistrat în februarie 2012, atingând astfel cel mai redus nivel lunar din ultimii 10 ani, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Exporturile FOB au însumat 16,96 miliarde lei (3,87 miliarde euro), iar importurile CIF 17,88 miliarde lei (4,08 miliarde euro), potrivit estimărilor INS.
Comparativ cu februarie 2012, exporturile au crescut cu 10,8% la valori exprimate în lei (10% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 2% la valori exprimate în lei (1,3% în euro).
Premierul a declarat că în şedinţa USL de marţi au fost analizate rezultatele economice pe primul trimestru, precizând că există veşti bune care privesc situaţia economică.
"Veştile bune ţin de faptul că am avut o creştere semnificativă de 8 procente a exporturilor, de faptul că avem cel mai mic deficit al balanţei comerciale din ultimii 10 ani, că ne-am încadrat în ţinta de deficit trimestrial stabilită cu FMI, că avem încasări de peste 10% creştere (faţă de primul trimestru al lui 2012, n.r.) atât la TVA, la accize, la impozitul pe venit", a declarat premierul.
Totuşi, premierul Victor Ponta a spus că există veşti proaste din punct de vedere al colectării impozitului pe profit după primul trimestru, nivelul fiind mai mic decât anul trecut, explicaţia ţinând de faptul că societăţile comerciale intră în insolvenţă.
"Veştile proastre sunt cele legate de o scădere importantă a veniturilor privind impozitul pe profit, şi aici – fără să ţin cursuri economice – sunt două explicaţii: pe de o parte sunt companii multe care intră în insolvenţă pentru că neavând asigurat un flux de creditare pur şi simplu nu reuşesc să facă faţă cu obligaţiile pe care le au atât faţă de bugetul de stat, cât şi faţă de alţi furnizori, iar a doua categorie – şi acolo trebuie să accelerăm de fapt modificarea legii insolvenţei – se referă la cei care intră cu rea-credinţă în insolvenţă în aşa fel încât nu mai plătesc niciun fel de taxă, nu mai plătesc niciun fel de impozit, nimic din ceea ce plătesc celelalte companii care trăiesc în mod normal pe piaţa economică şi merg mai departe, îşi ţin activitatea, fără să plătească nicio taxă", a susţinut Ponta.
Premierul a precizat că vor trebui instituite sancţiuni în cazul societăţilor comerciale 'direct cu faliment, pe cei care intră în mod fraudulos în insolvenţă sau doar pentru a nu plăti taxe şi impozite".
El a făcut aceste declaraţii după şedinţa USL.