Casa Verde 2019 înscrieri. Noi reguli pentru cei care vor să-şi instaleze panouri fotovoltaice cu bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reluarea înscrierilor în Programul Naţional Casa Verde Fotovoltaice 2019, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, aduce o serie de completări de interes pentru persoanele fizice care doresc să acceseze fondurile AFM pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Înscrierile încep miercuri, 6 noiembrie 2019, la ora 10.00.

După sistarea înscrierilor în programul AFM, la 10 septembrie, şi în urma discuţiilor cu reprezentanţii instalatorilor autorizaţi, s-au stabilit o serie de măsuri pentru a asigura buna desfăşurare a reluării procesului de înscriere. În acest sens, fiecare instalator autorizat va avea dreptul la 5 utilizatori, care pot încărca dosarele în platforma AFM. Mai mult, va exista un sistem de siguranţă informatică de tip CAPTCHA. Utilizatorii înregistraţi în sistem vor trebui să introducă un cod pentru fiecare dosar, astfel încât să se evite înregistrarea acestora cu ajutorul unui program software sau robot web. 

„Ne bucură reluarea programului Administraţiei Fondului pentru Mediu şi disponibilitatea instituţiei de a preîntâmpina problemele care au dus la sistarea iniţială a acestuia. Considerăm că limitarea numărului de utilizatori disponibili pentru fiecare instalator autorizat şi implementarea sistemului de siguranţă informatică vor contribui la buna desfăşurare a înregistrărilor. Susţinem orice demers al autorităţilor de a încuraja trecerea la surse de energie verde şi ne dorim să ajutăm pe toţi cei interesaţi să obţină eficienţă energetică în propriul imobil şi să devină prosumatori”, a menţionat Dan Tudose, manager E-acumulatori.ro, instalator autorizat AFM ca P PLUS 2002.

Important de reţinut este şi faptul că persoanele fizice care au depus documentele necesare la instalatorii autorizaţi AFM după data de 10 septembrie 2019 vor trebui să trimită certificatele de atestare fiscală (*) şi extrasul de carte funciară valabile pentru noua dată de înscriere.

(* certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul acesta)

Astfel, fiecare persoană fizică interesată de program va trebui să depună la un instalator pe lângă certificatul de atestare fiscală şi extrasul de carte funciară din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului pe care se va implementa proiectul.

Panourile fotovoltaice asigură persoanelor fizice, proprietari de imobile, independenţă energetică (70-80% din ce consumă este generat de panouri) şi, în plus, devenind prosumatori, se vor bucura de o economie importantă la factura de energie. Programul AFM asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii (aproximativ 2300 lei).

E-acumulatori.ro este un business de familie, început în 2002 şi dezvoltat puternic din 2009. Astăzi, din portofoliul companiei fac parte 30.000 de produse, ceea ce îi conferă poziţia de lider în ceea ce priveşte gama de produse disponibile online. Printre brandurile aflate în portofoliu se numără Panasonic, Enersys, LG, Renusol, Legrand, Eaton etc. În 2018, E-acumulatori.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 8 mil. lei fără TVA, cu 17% mai mult faţă de anul anterior. Managerul companiei, Dan Tudose preocupat de noutăţile din domeniul energiei regenerabile îşi doreşte să aducă şi în România sisteme de ultimă generaţie din Europa: sisteme de energie regenerabilă complexe, sisteme de iluminat inteligent, staţii de încărcare casnice pentru maşini electrice.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite