Bucharest Forum/Energy, o radiografie completă a pieţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a anunţat scăderea cu 10% a facturilor la energie, începând cu 1 iulie  Fotografii de Marian Iliescu
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a anunţat scăderea cu 10% a facturilor la energie, începând cu 1 iulie  Fotografii de Marian Iliescu

IMPACT Provocările cu care se confruntă energeticienii din România şi din ţările riverane Mării Negre au fost abordate frontal în sesiunile Forumului organizat de Adevărul Group şi Institutul Aspen România

Evenimentele, conferinţele şi dezbaterile cu impact maxim asupra unei pieţe se disting prin faptul că participanţii îşi amintesc mereu de ce s-a vorbit şi stabilit în cadrul acestora. Iar în sectorul energetic, unde provocările se întâlnesc la tot pasul, pentru a avea un impact semnificativ este nevoie de abordarea directă a problemelor, astfel încât soluţiile să se contureze cât mai clar.

Aşa au evoluat lucrurile şi la sfârşitul săptămânii trecute, când la Palatul Parlamentului s-au reunit zeci de specialişti şi experţi în energie din România şi din ţările riverane Mării Negre, în cadrul Bucharest Forum/Energy – eveniment organizat de Adevărul Group şi Institutul Aspen România.

Redăm, în continuare, o scurtă sinteză a principalelor idei şi soluţii conturate cu ocazia acestui Forum, în care oficialii s-au întrecut în a ne aduce veşti bune, iar specialiştii au trasat principalele linii directoare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă energeticienii.

Energia verde, vedeta dezbaterilor

Bucharest Forum/Energy a fost centrat pe mai multe teme, însă impactul schemei de suport pentru energiile regenerabile şi situaţia industriei în acest context au fost cele care au revenit aproape în fiecare discurs, alături de concepte precum independenţa energetică şi eficienţa.

forum 2

Scăderea facturilor? Iată că se poate!

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a dat o veste bună atât populaţiei, cât şi industriei. El a declarat că factura la electricitate ar putea scădea cu 10% de la 1 iulie, deoarece Comisia Europeană a fost de acord cu amânarea plăţii unor certificate verzi către producătorii de energie regenerabilă până în 2017.

Niţă a avut şi o prezentare în care a arătat cât au crescut preţurile cu energia în Europa, faţă de SUA. Astfel, între 2005 şi 2013, preţul gazelor naturale pentru industrie a crescut cu 35% în UE, în vreme ce în SUA a urcat cu doar 6%. Gazul pentru consumatorii casnici s-a scumpit cu 45%, în timp ce în SUA majorarea a fost de 3%. În privinţa energiei electrice, creşterea preţului industrial în UE a fost de 38%, pe când în SUA s-a înregistrat o scădere de 4%. Populaţia a suportat însă o majorare de 85% în UE, pe când în SUA a fost înregistrată o scădere de 8%.

Energia să se coreleze cu industria

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a avut un alt fel de discurs, respectiv despre cum se vede energia din punctul de vedere al industriei. „Nu poţi avea o energie performantă într-o industrie neperformantă“, a spus Vosganian. El a arătat că producţia de energie a luat-o înaintea industriei, iar investitorii ar trebui să se gândească înainte de a demara un proiect cine va cumpăra respectivele cantităţi de electricitate.

Oficialul a mai precizat că „în acest moment există un transfer de valoare adăugată între industria prelucrătoare şi în industria energetică“. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că schema de certificate verzi supracompensează investitorii şi a recomandat reduceri.

Ministrul a criticat legea energiei verzi, spunând că atunci când a fost aprobată nu s-a realizat un studiu care să evalueze impactul asupra industriei şi competitivităţii. La fel, şi cu decizia de liberalizare a preţurilor. „O piaţă care nu se modernizează tehnologic nu se poate moderniza, înseamnă masacru în masă, înseamnă Cruciada Copiilor“, a mai spus ministrul. 

În schimb, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a spus că instituţia sa nu trebuie să facă numai cum vor consumatorii sau numai cum vor producătorii.

forum 3

Între independenţă şi ineficienţă

Senatorul Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România, a anunţat că ţara moastră va fi prima din Europa ce va deveni independentă energetic. Aceeaşi temă a fost abordată şi de către Emil Calotă, vicepreşedinte ANRE. "România e un paradox: este a treia ca independenţă energetică din UE, dar are o intensitate energetică peste media europeană. Asta arată că avem prea multe resurse şi nu le folosim cum trebuie", a spus oficialul ANRE. 

„Securitatea energetică ne va costa patru miliarde de euro pe an“,  a avertizat Vasile Iuga, Country Managing Partner al PricewaterhouseCoopers Romania. El a arătat că, pentru a ne asigura independenţa energetică va trebui să investim fără oprire, în acest ritm susţinut, până în anul 2030.

Pe de altă parte, Ştefan Gheorghe, directorul general al Transelectrica, a arătat că ţara noastră are nevoie, în fapt, să îşi crească mai mult consumul de electricitate, pentru a putea ajuta la echilibrarea sistemului energetic. El s-a referit la un studiu realizat în 2008-2009, care arăta că la nivelul anului 2020 o să fie instalaţi 5.000 MW în domeniul regenerabil. Or, ţara noastră s-a confruntat de Paşti cu minime istorice, de 3.700 MW iar acum media e în jur de 6.000- 6.500 MW.

Julian Popov - ministrul Mediului şi Apei din Bulgaria – a adus în discuţie problema gazelor naturale. „Ne uităm la gaz într-un mod religios”, a afirmat el. "Avem nevoie de gaz în viitor? Cum şi în ce fel?", s-a întrebat el retoric. Oficialul a mai precizat că, în opinia sa, "viitorul energiei va fi pe terenul electricităţii".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite